Întâlnire cu Domnul Isus Cristos Înviat la Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca – Preasfințitul Claudiu aniversat la un an de păstorire ca Episcop de Cluj-Gherla
Duminică, 24 aprilie 2022, Sfânta Liturghie arhierească din Sărbătoarea Învierii Domnului a fost celebrată solemn, cu participarea mai multor preoți, la Catedrala episcopală „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca de către Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, care a aniversat în această zi și împlinirea primului an de episcopat ca Păstor al Eparhiei de Cluj-Gherla. După tradiție, Preasfinția Sa Claudiu a prezentat Scrisoarea pastorală (v. aici) adresată „onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe, iubiților credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu” la mărita Sărbătoare a Învierii Domnului. Mesajul Ierarhului le-a fost transmis tuturor credincioșilor Eparhiei de Cluj-Gherla, în aceeași zi, de către preoți, în biserici și capele, în cadrul Sfintelor Liturghii ale sărbătorii.
Din stranele Catedralei, au participat la Sfânta Liturghie, prin cântări și lecturi, studenții Seminarului Teologic eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul”, în alternanță cu Corul „Angeli” care a dat răspunsurile liturgice din balconul catedralei. O mare mulțime în sărbătoare a asistat cu evlavie și bucurie la celebrare și, la momentul Împărtășaniei, fiecare credincios, spovedit, pregătit spiritual prin drumul de har al Postului, s-a apropiat pentru a primi, din mâna Ierarhului sau a pr. Marius Cerghizan, Vicar general, Trupul și Sângele lui Isus, spre reînnoire în har și spre mântuire. În încheiere, pr. Anton Crișan, rector al catedralei, și pr. Daniel Avram, membru al Curiei eparhiale, l-au felicitat pe Preasfințitul Claudiu la aniversare și au oferit Păstorului Eparhiei de Cluj-Gherla, în numele credincioșilor, în dar, semne de prețuire: o icoană cu chipul Mântuitorului și un frumos buchet de flori.
În aceeași după-amiază de duminică, bucuria Învierii Domnului a strălucit din nou în Catedrala „Schimbarea la Față” prin celebrarea, cu participarea mai multor preoți – între care pr. Traian-Radu Coste-Deak, Vicar judecătoresc, pr. Marius Furtună, rector al Seminarului Teologic eparhial, și preoții care slujesc în catedrală: pr. Daniel Avram, pr. Anton Crișan, pr. Cristian Langa, pr. Teodor Lazăr, pr. Ovidiu Ivan – a Vecerniei Luminate, oficiul cu care începe Săptămâna Luminată după Învierea din morți a Mântuitorului, săptămână în care fiecare zi este cântec de biruință și o nouă celebrare a Vieții și Învierii. În cadrul oficiului, preoții au dat citire Evangheliei de la Ioan (20,19-25), despre momentul în care Isus înviat „a stat în mijlocul” ucenicilor, textul fiind citit în mai multe limbi, semn al universalității credinței creștine.
În încheiere, pr. Traian-Radu Coste-Deak a invitat credincioșii ca în această zi, „în care prăznuim fundamentul credinței noastre, Învierea Domnului nostru Isus Cristos din morți”, să se gândească la modul în care se relaționează cu aproapele, invitând la o mai mare deschidere față de ceilalți, la acceptarea aproapelui, la a se lăsa schimbați „de lumina mormântului gol din Ierusalim”. Repetând cele dintâi cuvinte ale Domnului după Înviere: „Pace vouă!”, a spus: „Pacea, vă invit, iubiți credincioși, să dăinuie în sufletele noastre, în casele noastre, pacea să fie starea pe care o simțiți astăzi și în zilele următoare, să o transmiteți celorlalți, tuturor celor cu care vă veți întâlni. Într-adevăr, cel de lângă dvs. să simtă frumusețea, bucuria credinței în Învierea lui Cristos prin pacea pe care o vom emana și astfel vom fi cu adevărat mărturisitori a ceea ce credem și afirmăm în această mărită sărbătoare: Cristos a înviat!”
Catedrala împodobită cu flori albe, preoții la sfântul altar în veșminte luminoase, cântarea ce revine predominant între cântările liturgice în fiecare dintre zilele Săptămânii Luminate: „Cristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le” – totul reamintește biruința Învierii, apartenența, prin Botez, a fiecărui credincios la marea Familie a Bisericii, ca fiu al lui Dumnezeu, răscumpărat din puterea morții. În fiecare dintre zilele Săptămânii Luminate preoții poartă în mâini în timpul celebrărilor lumânări aprinse, simbol al bucuriei Învierii. În acest timp de har, credincioșii trăiesc cu suflete pline de bucurie, dând mărire lui Dumnezeu, bucurie la care sunt chemați toți, ca fii ai luminii și ai vieții.