Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

FOTO: Denia Prohodului Domnului în Catedrala Blajului

 
FOTO: Denia Prohodului Domnului în Catedrala Blajului
  • 23 Apr 2022
  • 1458

Vineri, 22 aprilie 2021, de la ora 19:00, a avut loc în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj celebrarea Prohodului Domnului. Oficiul liturgic a fost transmis în direct de TVR 3 și de canalul YouTube Radio Blaj TV Online. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan, celebrarea a fost oficiată de Preasfinția Sa Cristian, Episcop auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș, împreună cu mai mulți preoți.

Denia Prohodului Domnului este slujba punerii în mormânt a Domnului, sau prohodirea, care se cântă în bisericile de tradiție bizantină în Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor. Slujba se mai numește și „Denia Prohodului”, denia fiind o Utrenie de seară din perioada Triodului. Ea este un amestec de tristețe și speranță, deoarece în ciuda petrecerii Domnului spre mormânt toate cântările vorbesc despre Învierea din cea de a treia zi. Evanghelia care se citește la această Utrenie se oprește la momentul pecetluirii mormântului.

În acest an, odată cu ridicarea restricțiilor sanitare, un număr foarte mare de credincioși au participat la procesiunea cu Sfântul Epitaf în jurul parcului din Piața 1848 și al Catedralei din Blaj, moment care simbolizează Înmormântarea Domnului.

„Am fost alături de El în aceste zile, însoțindu-L pe drumul Crucii Sale, am auzit condamnarea Lui, am auzit plânsul Maicii Domnului, am auzit strigătele mulțimii: «Răstignește-L! Răstignește-L!» I-am văzut privirea încrezătoare, ochii limpezi ai Domnului, căutând spre Tatăl, cel care L-a trimis în lume, ca să ne mântuiască.

În fața Crucii, care rămâne goală, nu putem decât să tăcem. Este tăcerea așteptării Învierii Domnului Isus. Minunea pe care o așteaptă o omenire întreagă ne bucură deja sufletul. Patima, sângele și jertfa lui Isus ne trimite deja cu gândul și cu inima la Învierea Lui cea dătătoare de viață”, a spus Preasfinția Sa Cristian la finalul Deniei.

Slujba de Înviere la Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj va avea loc, în acest an, sâmbătă, 23 aprilie, la ora 23:00 și va fi transmisă în direct de TVR 3 și de canalul YouTube Radio Blaj TV Online.

 

Biroul Arhieparhial de Presă

 



Sursa:bisericaromanaunita.ro