Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

FOTO: Ziua porților deschise la Seminarul Teologic Greco-Catolic din Blaj

 
FOTO: Ziua porților deschise la Seminarul Teologic Greco-Catolic din Blaj
  • 11 Apr 2022
  • 1815

Duminică, 10 aprilie 2022, Seminarul Arhiepiscopal Major „Bunavestire”, împreună cu Departamentul Blaj al Facultății de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universității „Babeș Bolyai” Cluj-Napoca, a organizat prima ediție a evenimentului „Ziua porților deschise”.

Ziua de comuniune cu tinerii dornici să experimenteze viața de seminarist a început în Catedrala Blajului, la Sfânta Liturghie Arhierească, prezidată de Preasfinția Sa Cristian, Episcopul Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș.

După ce s-au hrănit spiritual, cei prezenți au luat micul-dejun alături de seminariști și de formatorii acestora în cantina Seminarului. Apoi, în Capela mare a Seminarului, a urmat o întâlnire cu Preasfinția Sa Cristian, care i-a salutat, în numele Preafericirii Sale Cardinal Lucian, pe toți cei prezenți și a subliniat importanța tinerilor și a seminariștilor în viața Bisericii noastre.

A urmat cuvântul de bun venit al Părintelui Florian Guțiu, Rector al Seminarului, care a vorbit despre oportunitățile și despre dificultățile pe care studenții le pot întâlni în parcursul de formativ. Părintele Cristian Barta, Decan al Facultății de Teologie Greco-Catolică, a evidențiat cele mai importante aspecte ale vieții de student seminarist, pornind de la experiența personală, și a prezentat facilitățile de care pot beneficia cei care devin studenți ai Facultății de Teologie. În încheierea acestui moment, Părintele Diacon Ion Buzași a vorbit despre Școlile Blajului și despre importanța acestora în istoria și emanciparea poporului român.

După ce tinerii au avut parte de un tur al Seminarului, a urmat vizitarea obiectivelor cultural-religioase ale Blajului, de la Câmpia Libertății și Catedrala „Sfânta Treime”, până la Castelul Mitropolitan, cea mai veche clădire din oraș.

După masa de prânz, a urmat vizitarea studiourilor Radio Blaj TV Online și a Curiei Arhiepiscopiei Majore, unde toți cei prezenți au avut ocazia de a purta un dialog cu Preasfinția Sa Cristian pe diferite teme.

Înainte de a își lua rămas bun, tinerii au interacționat cu studenții seminariști la sediul Protopopiatului Blaj, unde au desfășurat diverse activități recreative, în cadrul cărora au primit sfaturi privind alegerea cu discernământ a viitorului lor, plecând de la o vocație asumată. 

 

Seminariștii blăjeni

 



Sursa:bisericaromanaunita.ro