“Cântarea lui Moise” din Cartea Deuteronomului, capitolul 32, s-a aflat în centrul celei de-a patra cateheze dedicată de papa Francisc bătrâneții, intitulată: “Despărțire și moștenire: memorie și mărturie”. Audiența generală a avut loc în Aula Paul al VI-lea din Vatican.
“Căci voi invoca Numele Domnului: Dați glorie Dumnezeului nostru!/El este stânca; lucrarea lui este desăvârșită,/căci toate căile lui sunt drepte;/El este un Dumnezeu credincios și nu este în el nedreptate, El este drept și nepărtinitor” (Deut 32, 3-4).
„Când Moise rostește această mărturisire de credință, el se află în pragul țării promise, dar și al plecării sale din viață. Avea o sută douăzeci de ani, notează relatarea, ‚dar ochii lui nu erau întunecați’ (Deut 34,7). Vitalitatea privirii sale este un dar prețios: îi permite să transmită moștenirea îndelungatei sale experiențe de viață și de credință, cu luciditatea necesară”. Astfel a explicat papa Francisc, observând că o bătrânețe „care beneficiază de această luciditate este un dar prețios pentru generația care urmează”.
„Ascultarea personală și directă a relatării credinței trăite, cu toate suișurile și coborâșurile ei, este de neînlocuit. Citind-o în cărți, vizionând-o în filme, consultând-o pe internet, oricât de utilă ar fi, nu va fi niciodată același lucru. Această transmitere – care este adevărata tradiție! – lipsește cu desăvârșire noilor generații” – a spus pontiful, evidențiind că “istorisirea directă, de la o persoană la alta, are un ton și un mod de comunicare pe care niciun alt mijloc nu le poate înlocui”.
Sfântul Părinte a subliniat valoarea mărturiei directe dată de o persoană în vârstă “care a trăit mult timp și care primește darul unei mărturii lucide și pasionale a istoriei sale”, definind această mărturie “o binecuvântare de neînlocuit” și formulând întrebarea: “Suntem capabili să recunoaștem și să onorăm acest dar? Astăzi, se urmează oare această cale de transmitere a credinței - și a sensului vieții?”
„În cultura noastră” – a continuat – „atât de ‚corectă din punct de vedere politic’, această cale pare să fie împiedicată în multe feluri: în familie, în societate, în însăși comunitatea creștină. Unii propun chiar să se elimine predarea istoriei, ca informație superfluă despre lumi care nu mai sunt relevante, ceea ce răpește resurse pentru cunoașterea prezentului”.
“Pe de altă parte” – a mai spus – “transmiterea credinței este adesea lipsită de pasiunea unei ‘istorii trăite’. Este greu, atunci, să atragem oamenii spre alegerea iubirii pentru totdeauna, a fidelității față de cuvântul dat, a perseverenței în dăruire, a compasiunii față de chipurile rănite și descurajate. Desigur, poveștile de viață trebuie transformate în mărturii, iar mărturiile trebuie să fie sincere. O ideologie care adaptează istoria potrivit propriilor scheme nu este cu siguranță corectă; o propagandă care adaptează istoria pentru a-și promova propriul grup nu este corectă; nu este corect să transformăm istoria într-un tribunal în care trecutul este condamnat și orice viitor este descurajat”.
Evidențiind onestitatea cu care Evangheliile relatează istoria binecuvântată a lui Isus, “fără a ascunde greșelile, neînțelegerile și chiar trădările ucenicilor”, pontiful a explicat că această istorisire constituie darul memoriei pe care “bătrânii” Bisericii îl transmit, încă de la început, trecându-l “din mână în mână” generației care urmează. Ne-ar face bine să ne întrebăm: cât de mult prețuim acest mod de transmitere a credinței, de trecere a ștafetei între bătrânii comunității și tinerii care se deschid spre viitor?”
Papa Francisc a atras atenția asupra faptului că, astăzi, lipsește adesea “o cunoaștere a Bisericii care vine din ascultarea și mărturia istoriei reale a credinței și a vieții comunității bisericești, de la începuturi până în prezent.
“Narațiunea istoriei credinței” – a spus – “ar trebui să fie asemenea Cântării lui Moise, asemenea mărturiei Evangheliilor și a Faptelor Apostolilor. Cu alte cuvinte, o istorisire capabilă să amintească cu emoție binecuvântările lui Dumnezeu și cu onestitate eșecurile noastre. Ar fi bine ca cateheza să cuprindă, încă de la început, obișnuința de a asculta, din experiența trăită de cei vârstnici, mărturisirea lucidă a binecuvântărilor primite de la Dumnezeu, pe care trebuie să le prețuim, și mărturia loială a propriilor noastre greșeli, pe care trebuie să le reparăm și să le corectăm. Bătrânii intră în țara promisă, pe care Dumnezeu o dorește pentru fiecare generație, atunci când oferă tinerilor frumoasa inițiere a mărturiei lor. Apoi, călăuziți de Domnul Isus, bătrânii și tinerii intră împreună în Împărăția Sa de viață și de iubire”.
La audiența generală, papa a făcut, de asemenea, un nou apel la pace și la rugăciune pentru toate victimele războiului, cerând ajutorul lui Dumnezeu pentru a ne face să înțelegem că într-un război nu există o adevărată victorie, ci numai înfrângere.
