Congregaţia pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică se compune din cinci oficii: promovare şi formare; viaţă monastică; conducere ordinară, viaţă şi apostolat; disciplinar; aprobare şi orânduire a institutelor de viaţă consacrată şi societăţilor de viaţă apostolică, şi noi forme.
Primul oficiu promovează toate formele de viaţă consacrată şi, îndeosebi, viaţa şi activităţile fiecărui institut şi ale uniunilor sau conferinţelor lor la nivel internaţional, continental şi naţional. Promovează şi susţine propunerile şi iniţiativele care, conform învăţăturii Conciliului al II-lea din Vatican şi a magisteriului, contribuie la propăşirea în plinătate a vieţii consacrate în Biserică.
Al doilea oficiu se ocupă de viaţa monastică, masculină şi feminină, conform propriei legislaţii. Este competent pentru întemeierea, înfiinţarea, transferarea, fuziunea şi suprimarea mănăstirilor, precum şi pentru tot ceea ce se referă la conducerea ordinară şi extraordinară a mănăstirilor.
Al treilea oficiu tratează problemele referitoare la viaţa, apostolatul şi conducerea ordinară a fiecărui institut călugăresc şi a fiecărei societăţi de viaţă apostolică, conform propriei legislaţii. Oficiul urmăreşte formarea, viaţa, conducerea şi apostolatul prin rapoartele periodice, prin actele capitulelor şi alte informaţii trimise la dicaster.
Al patrulea oficiu se ocupă de măsurile excepţionale de conducere, îndeosebi tratează problemele referitoare la numirea asistenţilor, vizitatorilor apostolici şi a comisarilor pontificali.
Al cincilea oficiu se ocupă de materiile referitoare la înfiinţarea, aprobarea, federaţia, încorporarea, unirea sau fuziunea şi suprimarea institutelor călugăreşti şi a societăţilor de viaţă apostolică. Se ocupă de materiile referitoare la înfiinţarea diecezană a fiecărui institut, la aprobarea lor pontificală, la eventuala lor unire sau fuziune cu alt institut şi la legislaţia cu care sunt reglementate.
Întemeiată de Xist al V-lea la 27 mai 1586 cu titlul Sacra Congregatio super consultationibus regularium a fost unită în 1601 cu Congregatio pro consultationibus episcoporum et aliorum prelatorum.
Sfântul Pius al X-lea a separat din nou cele două instituţii, a supus episcopii să voteze şi a făcut autonomă Congregaţia călugărilor. La 15 august 1967, cu Paul al VI-lea, Congregaţia călugărilor a fost denumită pentru călugări şi institutele seculare. Constituţia Pastor bonus, din 28 iunie 1988, i-a schimbat titlul cu actualul.
(După L'Osservatore Romano, 14 martie 2022)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
