Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Misiunile parohiale sau reculegerile spirituale în parohii

 
Misiunile parohiale sau reculegerile spirituale în parohii
  • 28 Feb 2022
  • 1620

Există permanent în Biserică o frământare pozitivă cu privire la identificarea și eficacitatea mijloacelor pastorale cele mai adecvate de revigorare a vieții religioase a unei parohii. În acest sens și noi astăzi ne întrebăm ce anume trebuie să facem pentru înflorirea vieții parohiilor noastre.

Consider că în vremurile de acum, alături de mijloace precum celebrările îngrijite, predicile însuflețite, vizita episcopului, astăzi este actuală și recomandată organizarea de misiuni parohiale, o practică pastorală care cred că trebuie redescoperită.

Misiunile parohiale - denumite şi misiuni populare (pentru popor), misiuni sacre, sfinte misiuni, misiuni interne, reculegeri sufletești, exerciții spirituale - au fost unul dintre cele mai puternice mijloace de educaţie sufletească a poporului credincios în Biserica Catolică. Pe parcursul câtorva zile prin predici se expun credincioşilor reuniţi în biserica parohială adevărurile esențiale de credinţă, se oficiază mai multe celebrări liturgice, pregătindu-se enoriașii la pocăinţă şi împărtăşanie.

Perioada cea mai potrivită este în Postul Mare, cu durata de trei zile. Se începe eventual vineri seara cu o celebrare precum Dupăcinarul cel Mare, Binecuvântarea Euharistică, Calea Crucii sau Maslul de obște, cu predica I și spovezi. Sâmbăta dimineața se oficiază Rugăciunea de dimineața cu Lauda I sau Utrenia ori Calea Crucii, cu predica II și timp pentru spovezi. Sâmbăta seara se poate celebra Vecernia sau Paraclisul Maicii Domnului, urmată de predica III și program de spovezi. Duminica dimineața se oficiază Utrenia urmată de Liturghia solemnă care încununează perioada celor trei zile de primenire sufletească a parohiei. Se poate organiza o agapă comună în curtea bisericii urmată de o fotografie în grup.

Preotul predicator poate fi un coleg de-al parohului din propria eparhie sau din alte eparhii, un călugăr sau un profesor de la Teologie; trebuie să fie un bun celebrant și mai ales să rostească predici însuflețite, convingătoare. Temele predicilor pot fi, în prima parte a reculegerilor, despre pocăință și părere de rău pentru păcate, iar în partea finală despre bucuria de a fi credincios al Domnului.

Cu vreo trei săptămâni înainte parohul anunță și explică enoriașilor ce înseamnă misiunile parohiale și îi pregătește, insistând asupra participării tuturor credincioşilor; se va îngriji ca personalul bisericesc precum cantorul, crâsnicul etc. să fie punctuali, îl va ajuta pe misionar la celebrarea oficiilor liturgice.

Pe lângă cantorul parohiei, poate fi invitat și un alt cantor sau chiar 2-3 seminariști teologi care să asigure, împreună cu preotul, armonia celebrărilor și pricesne înălțătoare.

Scopul misiunilor parohiale este reînnoirea vieții sufletești în parohie. Este limpede că parohul asigură în mod constant trăirea unei vieți spirituale autentice în parohia sa, prin celebrările liturgice, prin predici, prin administrarea Sfintelor Taine, prin colocviile de îndrumare spirituală pe care le are individual cu enoriașii săi. Însă, din când în când, precum în viața de familie, este nevoie de o ieșire din rutină, de un eveniment mai altfel. Misiunile parohiale sunt o astfel de ocazie când în parohie se produce un fel de freamăt, de agitație pozitivă, de concentrare pe lucrurile sufletești.

Există și mici dezavantaje ale organizării de misiuni parohiale, precum cheltuieli financiare sau îndoiala asupra multei trude pentru câțiva credincioși în vârstă care mai există în parohie. Însă acestor dificultăți trebuie să li se opună dorința de a face orice este necesar pentru bunul mers al vieții religioase a parohiei.

În spiritul sinodalității cerute de Papa Francisc organizarea misiunilor parohiale poate fi o cooperare între paroh și credincioși; credincioșii înșiși își pot exprima în fața parohului dorința de a beneficia de o perioadă de reculegeri spirituale; tinerii pot fi implicați în pregătirea cadrului și intonarea unor pricesne; femeile pot înfrumuseța biserica și pregăti agapa; un tânăr cu abilități de jurnalist poate scrie o cronică a evenimentului etc.

Legislatorul misiunilor, Sf. Alfons de Liguori, le defineşte în felul următor: „Sfintele misiuni…. susţin focul sufletesc; deosebesc neghina de grâu; întăresc pe cei slabi; consolidează pe cei tari; ridică pe cei căzuţi”.

pr. Anton Rus, Facultatea de Teologie, Blaj

 

Știri din aceeași categorie