La cincizeci de ani de la moartea cardinalului Eugène Tisserant, Comitetul Pontifical pentru Științe Istorice a organizat întâlnirea cu tema: „Cardinalul Eugène Tisserant. Orientalist, păstor, „Drept între popoare”. Inițiativa a avut loc la Colegiul Pontifical Teutonic din Vatican, luni, 21 februarie a.c..
Cardinalul Tisserant. a fost un om cu multiple fațete, cu o intensă activitate intelectuală, pastorală și diplomatică, al cărui angajament de a-i ajuta pe evrei să scape de persecuția nazi-fascistă a fost recunoscut de Yad Vashem.
"Ne pas perdre du temps”. (Nu pierdeți timpul). Acesta a fost motto-ul care a însuflețit acțiunea cardinalului Eugène Tisserant. Paul al VI-lea l-a amintit în discursul rostit cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la nașterea cardinalului, un om de mare cultură, cunoscător al vechilor limbi orientale, pasionat de arheologie, cu o „viață foarte activă”, plină de „activitățile cele mai variate, mereu ordonată, mereu febrilă, ducând mereu la rezultate concrete”. Papa Montini, care în 1964 l-a avut alături în călătoriile apostolice în Țara Sfântă și în India, l-a descris ca fiind „un om de studiu”, „uneori scriitor, profesor, soldat, administrator, călător și întotdeauna un preot exemplar” și un „episcop plin de zel”.
O pasiune pentru limbile antice, studii și misiuni la Roma
Eugène Tisserant s-a născut la Nancy, în Franța, la 24 martie 1884. Încă din timpul anilor de seminar a manifestat un interes deosebit pentru limbile vechi și, ca autodidact, s-a apropiat de ebraică, apoi a studiat siriaca veche și patrologia orientală. A urmat, de asemenea, cursurile Școlii biblice și arheologice franceze din Ierusalim, dar a fost nevoit să facă serviciul militar în 1905. Cu toate acestea, și-a continuat studiile, perfecționându-și cunoștințele nu numai de ebraică și siriacă, ci și de arabă, etiopiană și asiriană. A primit o catedră în această ultimă limbă la Roma. A fost hirotonit preot la 4 august 1907. În capitala Italiei a ținut, de asemenea, cursuri de ebraică și caldeeană, a pregătit revizuirea întregii secțiuni orientale a Tipografiei Vaticanului, după ce a recuperat caracterele tipografice, și s-a alăturat cercului restrâns al celor interesați de Orientul creștin. La doar 24 de ani, a devenit conservator de manuscrise orientale la Biblioteca Vaticanului. A călătorit mult în Orientul Apropiat și în Orientul Mijlociu, unde a avut ocazia să experimenteze diversitatea și complexitatea religioasă, culturală, socială și politică a acestor zone geografice.
Creat cardinal de papa Pius al XI-lea, la 15 iunie 1936, a fost secretar al Sacrei Congregații pentru Biserica Orientală și, în această funcție, s-a angajat în mod deosebit pentru a asigura condiții de viață favorabile și dezvoltare pentru comunitățile catolice orientale. La 18 februarie 1946 a devenit episcop al diecezei de Porto și Santa Rufina, iar unsprezece ani mai târziu, Pius al XII-lea i-a încredințat funcția de arhivar și bibliotecar al Sfintei Biserici Romane, pe care a deținut-o timp de aproximativ un sfert de secol. A luat parte la conclavurile din 1939, 1958 și 1963 - ultimele două în calitate de decan al Colegiului Cardinalilor - și la Conciliul Vatican al II-lea.
În timpul vieții sale a slujit șase papi, de la Pius al X-lea la Paul al VI-lea. A murit la 21 februarie 1972, la vârsta de 87 de ani, la Albano Laziale și a fost înmormântat în catedrala „Preasfânta Inimă a lui Isus” din La Storta, sediul diecezei în care a fost episcop.
"Drept între popoare”
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cardinalul francez s-a angajat să ajute evreii să scape de persecuțiile rasiale, motiv pentru care, la 27 iulie 2020, a fost recunoscut postum ca "Drept între popoare" de către Yad Vashem, Memorialul Holocaustului din Ierusalim.
