(Duminica Fiului risipitor)
Cei doi oameni din Templu, vameșul și fariseul, lasă spațiu unor frați, doi de asemenea, ce ne interpelează din nou. În prima duminică din Triod, meditând abisala diferență dintre o rugăciune ce face apel la îndurarea lui Dumnezeu și o alta care, sigură pe sine, se încrede în fapte meritorii, am fi putut cădea în tentația de a crede că de fapt nu contează ce faci, din moment ce apelezi la Îndurare. Or evanghelia de astăzi ne spune altceva: faptele bune, credincioșia, respectarea poruncilor, au o mare valoare în fața lui Dumnezeu și de aceea Tatăl spune fiului cel mare un lucru extraordinar: "totdeauna ești cu mine și toate ale mele ale tale sunt". Adevărata problemă este urmatoarea: binele pe care noi îl facem nu trebuie să ne separe de ceilalți. Fiindcă dacă așa este, ne înecăm la mal. Imaginea cu care se termină evanghelia este grăitoare: fiul cel mare refuză să intre la banchet. Dacă ar fi să exagerăm puțin, am putea traduce acest gest spunând: "refuz să mă mântuiesc, dacă și fratele meu păcătos este admis la mântuire". Din acest punct de vedere, Tatăl are de așteptat doi fii: pe unul la drumul mare, în fiecare zi, până îl vede venind; pe celălalt la ușa banchetului, pentru a-l convinge să-l ierte și el pe fratele risipitor care se întoarce spășit, și să intre la ospățul vițelului gras.
E greu să ierți, e greu să te ierți. De aceea Isus, Fiul lui Dumnezeu ne este pildă. El, Fiul cel mare, care este tot timpul lângă Tatăl, toate ale Tatălui fiind și ale Lui, se despoaie de avuția Sa și vine în întâmpinarea fiilor risipitori ce suntem. Nu vrea să ne excludă de la banchet, ba dimpotrivă: pentru a ne vedea părtași la ospățul veșnic se jertfește pentru noi ca Miel nevinovat, ca Pâine dătătoare de viață, ca Băutură spirituală.
Că ne simțim fii mari sau mici, risipitori sau drepți, suntem chemați cu toții la convertire. Iubirea de Dumnezeu și de aproapele ne cheamă să descoperim tot timpul noi căi și noi maniere de a le trăi. Devenind frați ne descoperim tot mai mult fii, devenind fii ne vom simți tot mai mult frați.
PS Claudiu
Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla
Ev Lc 15,11-32
Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim; Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Şi, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat.
