de Daniel Fechetă
Avem un papă „venit de la marginile lumii”, aşa cum el însuşi se autodefinea în seara zilei de 13 martie 2013, atunci când a fost ales al 266-lea episcop al Romei, care continuă să ne surprindă prin spontaneitatea, vivacitatea şi spiritul de iniţiativă ce-l caracterizează, în ciuda vârstei venerabile. De această dată, convocarea unui sinod pare să fi fost ultimul lucru la care s-ar mai fi gândit, dat fiind contextul general oarecum contrar unei asemenea iniţiative. De fapt, conceptul de sinodalitate capătă nuanţe atât de diverse în persoana pontifului, obişnuit cu stilul de comunitate eclezială latino-americană, atât de diferit de felul în care noi, români şi europeni, percepem Biserica. Pentru papa argentinian, sinodul nu e o chestiune de care să se ocupe doar ierarhia (concepţia piramidală de Biserică fiindu-i marginală), dar implică şi provoacă participarea tuturor membrilor Bisericii, importantă fiind opinia tuturor de bunăvoinţă. Parcursul sinodal înseamnă tocmai acest lucru: a merge (umbla) împreună pe aceeaşi cale, adică a-l urma pe Cristos, calea, adevărul şi viaţa.
Şi oare nu tocmai aceasta îi este atât de caracteristic Sfântului Părinte? Nu ne invită mereu la a simţi cu Biserica? Nu ne simţim invitaţi la a fi membri activi şi responsabili ai Bisericii, în virtutea Botezului primit? Prin stilul său, Sfântul Părinte rămâne consecvent idealului trasat în cadrul primei predici de la casa „Sfânta Marta”, prin cele trei verbe evidenţiate, ce reprezintă atât de elocvent dinamicitatea apostolatului său: „a umbla”, „a construi”, „a mărturisi”. Dar „a merge” sau „a merge împreună”, aşa cum ne-am obişnuit după vizita efectuată în ţara noastră, nu este doar un simbol arhetipal, dar o componentă esenţială a vieţii. Viaţa însăşi este o călătorie şi „atunci când ne oprim, lucrurile nu merg bine”, spunea papa Francisc.
Există, bunăoară, riscul stagnării, a opririi aride, a amorţelii letargice, din toate punctele de vedere, iar această reconectare la comuniune, această invitaţie la participare şi la misiune sunt mai mult decât providenţiale, pentru a construi şi a mărturisi împreună, ca Biserică, fii ai aceleaşi Mirese mistice, faptele pe care Dumnezeu le săvârşeşte în viaţa noastră. Iar idealul Bisericii dorite de papa Francisc este bine exprimat în tema acestui sinod în desfăşurare: „Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare, misiune” (octombrie 2021 – octombrie 2023). Sinodul îşi propune să dea voce tuturor şi să-i asculte pe toţi: pe săraci, pe cei marginalizaţi sau excluşi, pe cei care suferă din cauza bolilor sau pe cei care au suferit abuzuri sexuale, pe membrii altor confesiuni creştine sau de alte religii, sau chiar pe cei care nu au darul credinţei. Documentul pregătitor propune ca această ascultare inclusivă să nu fie birocratică sau formală, ci participativă şi lipsită de prejudecăţi. Ascultarea sinodală nu este un scop în sine, ea fiind orientată spre discernământ, pentru a putea înţelege care este voinţa lui Dumnezeu cu viaţa noastră şi a întregii Biserici.
Ascultare, discernământ, acţiune; dieceze, continente, lume: iată care sunt indicatoarele care ne vor permite să rămânem pe drumul sinodal, fără a ne rătăci. Drumul care ne aşteaptă e complex, în urcare, dar e atât de fascinant, dacă ne simţim coresponsabili şi implicaţi. Sfântul Anton de Padova şi sfântul Francisc din Assisi au simţit cu Biserica şi au ştiut să răspundă cu simplitate şi spontaneitate exigenţelor timpului lor. Să le cerem mijlocirea, pentru a fi şi noi la înălţimea chemării primite prin Botez, pentru a „fi pelerini îndrăgostiţi de evanghelie, deschişi la surprizele Duhului Sfânt. Să nu pierdem ocaziile de har ale întâlnirilor, ale ascultării reciproce, ale discernământului. Să facem toate acestea cu bucurie, ştiind că, în timp ce îl căutăm pe Domnul, este el primul care vine în întâmpinarea noastră cu iubirea sa” (papa Francisc).
Pace şi bine!
