”Oamenii nu sunt numere, ci chipuri și inimi”. Papa Francisc a îndemnat la conștientizarea tinerelor generații cu privire la ”cruzimea de nespus” a Holocaustului, o ”pagină neagră a istoriei”. Semnalăm, pe această cale, o importantă apariție editorială în limba română: ”Eu sunt 70072. Fetița care a supraviețuit Îngerului Morții”. Autoarea cărții, Lidia Maksymowicz, a avut anul trecut o impresionantă întâlnire cu papa Francisc, care a depus în tăcere un sărut pe brațul ei tatuat la Auschwitz.
”Toate durerile noastre pentru Dumnezeu sunt sacre. Înaintea lui Dumnezeu, noi nu suntem niște necunoscuți sau simple numere. Suntem chipuri și inimi, cunoscuți fiecare în parte după numele său”: se citește în mesajul transmis de la contul papei pe Twitter, @Pontifex, joi, 27 ianuarie, Ziua Internațională pentru Comemorarea Victimelor Holocaustului. Înființată în 2005 printr-o rezoluție a Adunării Generale a Națiunilor Unite, această Zi specială amintește data eliberării, 27 ianuarie 1945, a supraviețuitorilor din lagărul de concentrare de la Auschwitz, organizat de trupele naziste în special pentru exterminarea poporului evreu.
Holocaustul, o cruzime de nespus
La audiența generală de ieri, papa Francisc a făcut un apel special cu ocazia Zilei Internaționale pentru Comemorarea Victimelor Holocaustului. ”E necesar a aminti exterminarea a milioane de evrei și persoane de diverse naționalități și credințe religioase. Nu trebuie să se mai repete această cruzime de nespus! Fac apel la toți, mai ales la educatori și familii, ca să favorizeze în noile generații conștiința ororii acestei pagini negre a istoriei. Aceasta nu trebuie uitată, pentru ca să se poată construi un viitor în care demnitatea umană să nu mai fie încălcată”.
Auschwitz, vizita și rugăciunea papilor
Adevărat munte de durere construit pe temeliile șubrede ale unei ideologii fără Dumnezeu, fostul lagăr de la Auschwitz a fost vizitat în spirit de reculegere și rugăciune de trei papi: Sfântul Ioan Paul al II-lea, pe 7 iunie 1979, Benedict al XVI-lea, pe 28 mai 2006, și papa Francisc, pe 29 iulie 2016.
Pașii încărcați de emoție ai papilor au atins, la Auschwitz, aceleași pietre care dau mărturie și astăzi despre iubirea și speranța nevinovaților deținuți care au înfruntat cu mâinile goale, dar cu inima plină, cruzimea gardienilor înarmați. Mai mult, unii deținuți și-au dat viața pentru a salva oameni la fel de nevinovați, iar posteritatea a scos de sub praful uitării numele preotului martir Maximilian Maria Kolbe, canonizat de Ioan Paul al II-lea.
Mărturia supraviețuitorilor
Puțini supraviețuitori mai sunt, însă, printre noi, iar mărturia lor dobândește o importanță cu totul excepțională. A uimit, de exemplu, gestul papei Francisc de la audiența generală din 26 mai 2021, când, având înaintea lui o evreică supraviețuitoare a Holocaustului, s-a înclinat și i-a sărutat numărul 70072 tatuat pe braț în lagărul de la Auschwitz. Este vorba de Lidia Maksymowicz. Pontiful nu a rostit atunci niciun cuvânt, a păstrat doar un moment de tăcere plină de durere și respect. ”Cu Sfântul Părinte ne-am înțeles din priviri, nu erau necesare cuvintele”, iar gestul său ”m-a întărit și m-a împăcat cu lumea”, a explicat Lidia după întâlnirea cu papa Francisc.
”Eu sunt 70072. Fetița care a supraviețuit Îngerului Morții”
Mărturia Lidiei despre drama Holocaustului a fost la baza unui documentar ce i-a fost dedicat, având ca titlu ”Fetița care nu știa să urască”, disponibil în mai multe limbi.
În limba română, semnalăm, în acest context, apariția unei cărți cu mărturia Lidiei după ororile de la Auschwitz: ”Eu sunt 70072. Fetița care a supraviețuit Îngerului Morții”. Potrivit descrierii difuzată de editorul volumului, Lidia a fost deportată în lagărul de la Auschwitz-Birkenau înainte de a împlini vârsta de trei ani, iar odată ce a ajuns în Pavilionul Copiilor, a devenit pentru torționarii săi doar un număr: 70072. În condiții de frig, foame, singurătate și frică, micuța Lidia a fost supusă unor experimente atroce coordonate de medicul Josef Mengele, supranumit ”Îngerul Morții”. Faptul că Lidia a supraviețuit pentru a-și spune povestea și pentru a-și căuta mama în alt lagăr înainte de eliberare reprezintă o prețioasă ocazie de comemorare, un adevărat avertisment pentru răbufnirile antisemite, precum și o pagină impresionantă de suferință și speranță.
