Duminică 16 ianuarie 2022, de la ora 18.00, studenții sunt invitații speciali ai Preasfințitului Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, la Sfânta Liturghie Arhierească pe care o va celebra pentru ei, în Capela „Sfântul Iosif” din Catedrala Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea, Piața Cipariu, Cluj-Napoca.
Celebrarea va fi transmisă online, în direct, pe pagina Facebook: https://www.facebook.com/CapelaSfIosif
Tinerii care-și desăvârșesc formarea profesională și umană pe băncile Instituțiilor de învățământ superior clujene, sunt așteptați la bucurie: bucuria de a se ruga și de a asculta cuvântul de învățătură al Ierarhului, bucuria de a fi împreună, și, mai cu seamă bucuria de a descoperi Izvorul vieții și al luminii spirituale, sursa oricărei cunoașteri: pe Dumnezeu.
Va fi cea de-a doua Sfântă Liturghie arhierească dedicată în mod prioritar studenților, după celebrarea din 12 decembrie 2021, când s-a anunțat și înființarea Misiunii pentru studenți LUX MUNDI în cadrul Eparhiei de Cluj-Gherla
Sursa:eparhiaclujgherla.ro