“Astăzi aș dori să vi-l prezint pe sfântul Iosif ca pe un migrant persecutat și curajos” – a spus papa Francisc la audiența generală de miercuri, 29 decembrie a.c., cu desfășurare în Aula Paul al VI-lea din Vatican, reluând șirul catehezelor dedicate sfântului Iosif.
Pornind de la Evanghelia după sfântul Matei, capitolul 2, versetele 13-23, pontiful a explicat că și Sfânta Familie din Nazaret „a suferit o astfel de umilință și a experimentat pe propria piele precaritatea, frica și durerea de a trebui să își părăsească patria”. „Chiar și astăzi” – a spus – „atât de mulți dintre frații și surorile noastre sunt forțați să experimenteze aceeași nedreptate și suferință. Cauza este aproape întotdeauna aroganța și violența celor puternici. Astfel a fost și cazul lui Isus.”
Regele Irod – a continuat – aflând de la magi despre nașterea „Regelui Iudeilor”, este șocat de veste. Se simte nesigur, își simte amenințată puterea. De aceea, adună toate autoritățile din Ierusalim pentru a afla locul nașterii și îi roagă pe magi să i-l comunice cu exactitate, pentru ca – spune el în mod fals – să poată merge și el să i se închine. Însă, dându-și seama că magii plecaseră pe un alt drum, Irod a conceput un plan mârșav: să ucidă toți copiii din Betleem cu vârsta de până la doi ani, timp în care, potrivit calculelor magilor, se născuse Isus.
„Între timp, un înger i-a poruncit lui Iosif, zicând: ‚Sculându-te, ia copilul și pe mama lui, fugi în Egipt și stai acolo până când îți voi spune, pentru că Irod are de gând să caute copilul și să-l ucidă!’ (Mt 2,13). Să ne gândim azi la atâtea persoane care simt această inspirație înăuntrul lor: ‚Să fugim, să fugim pentru că aici suntem în pericol’”.
Papa a explicat că planul lui Irod amintește de cel al Faraonului de a arunca în Nil toți copiii de sex masculin din poporul lui Israel (cf. Ex 1,22), în vreme ce fuga în Egipt evocă întreaga istorie a lui Israel, de la Avraam, care a rămas și el acolo (cf. Gen 12,10), la Iosif, fiul lui Iacob, vândut de frații săi (cf. Gen 37,36) și devenit apoi „stăpân al țării” (cf. Gen 41,37-57) și istoria lui Moise care a eliberat poporul său din sclavia egiptenilor (cf. Ex 1,18).
„Fuga Sfintei Familii în Egipt îl salvează pe Isus, dar, din păcate, nu îl împiedică pe Irod să își ducă la îndeplinire masacrul” – a spus Sfântul Părinte, evidențiind că ne aflăm în fața a două personalități opuse: pe de o parte Irod, cu ferocitatea sa, iar pe de altă parte Iosif, cu grija și curajul său. „Irod vrea să-și apere puterea, pielea, cu o cruzime nemiloasă, așa cum o atestă execuția uneia dintre soțiile sale, a unora dintre copiii săi și a sute de opozanți. Era un om plin de cruzime: pentru a rezolva problemele avea o singură rețetă: să elimine – a mai spus pontiful, precizând că Irod este simbolul multor tirani de ieri și de azi; el este omul care devine "lup" pentru alți oameni.
„Istoria” – a continuat – „este plină de personalități care, aflându-se la mila temerilor pe care le au, încearcă să le învingă prin exercitarea puterii într-o manieră despotică și prin acte de violență inumane”.
Pontiful a atras atenția asupra pericolului de a cădea și noi în atitudinea lui Irod atunci când „încercăm să ne risipim temerile prin aroganță, chiar dacă este doar verbală sau alcătuită din mici abuzuri făcute pentru a-i mortifica pe cei din jurul nostru. Și noi avem în inimă posibilitatea de a fi mici Irozi.”
Oprindu-se asupra figurii sfântului Iosif – opusul lui Irod – papa Francisc l-a descris spunând că este, în primul rând, "un om drept" (Mt 1,19) în vreme ce Irod este un dictator; în plus, Iosif dă dovadă de curaj în îndeplinirea poruncii îngerului. „Ne putem imagina vicisitudinile cu care a trebuit să se confrunte în timpul călătoriei lungi și periculoase și dificultățile pe care le-a implicat șederea într-o țară străină, cu o altă limbă... câte dificultăți” – a evidențiat pontiful. „Curajul său iese la iveală și în momentul întoarcerii, când, avertizat de Înger, își depășește temerile sale ușor de înțeles și se stabilește cu Maria și Isus la Nazaret (cf. Mt 2,19-23). Irod și Iosif sunt două personaje opuse, reflectând cele două fețe ale umanității dintotdeauna. Este o concepție greșită considerarea curajului ca fiind o virtute exclusivă a eroului. În realitate, viața de zi cu zi a fiecărei persoane necesită curaj. Existența noastră – a mea, a ta, existența noastră, a tuturor – necesită curaj; nu se poate trăi fără curaj, fără curajul de a face față dificultăților de fiecare zi. În toate timpurile și în toate culturile găsim bărbați și femei care au curaj, care, pentru a fi consecvenți cu convingerile lor, au depășit tot felul de dificultăți, au îndurat nedreptatea, condamnarea și chiar moartea. Curajul este sinonim cu tăria, care – împreună cu dreptatea, prudența și cumpătarea – face parte din grupul virtuților umane cunoscute sub numele de ‚cardinale’.”
În încheiere, papa Francisc a reliefat că „lecția pe care Iosif ne-o lasă astăzi este următoarea: viața ne rezervă mereu adversități, este adevărat, iar în fața lor ne putem simți și noi amenințați, speriați, însă nu scoțând la iveală ce este mai rău în noi, așa cum face Irod, putem depăși anumite momente, ci comportându-ne ca Iosif, care reacționează la frică cu curajul de a se încrede în Providența Divină”.
Papa Francisc a încheiat și de această dată cateheza despre sfântul Iosif cu o rugăciune către tatăl purtător de grijă al lui Isus:
„Sfinte Iosif,
tu, care ai experimentat suferința celor care trebuie să fugă
pentru a salva viețile celor dragi lor,
protejează-i pe toți cei care fug din cauza războiului,
a urii, a foamei.
Sprijină-i în dificultățile lor,
Întărește-i în speranță și fă ca ei să fie bine primiți și solidari.
Îndrumă-le pașii și deschide inimile celor care îi pot ajuta. Amin.”
