Scrisoarea Pastorală a Preasfinției Sale John Michael la Sărbătoarea Nașterii Domnului 2021

Crăciun, AD 2021

Iubiți frați și surori în Domnul nostru nou-născut,

Ce v-ați dorit pentru acest Crăciun? Sper că este ceva care vă va da bucurie reală și se adaugă la sărbătorirea din acest an. Sunt sigur că mulți dintre voi mi s-au alăturat în rugăciune de la ultimul Crăciun, pentru a avea șansa de a fi împreună cu cei dragi în moduri care nu erau posibile cu un an în urmă. Mulțumim lui Dumnezeu pentru acest dar acordat! Putem profita de ocaziile pe care va trebui să le adunăm, dar numai dacă vom face acest lucru cu atenție. În nord-estul statului Ohio, spitalele sunt pline ca urmare a unui nou val de cazuri Covid-19, venit după Ziua Recunostintei (Thanksgiving). Mulți dintre clericii noștri au avut de îndurat boala, mai ales recent. Varianta Omicron prezintă provocări noi și incerte pentru viitor, dar acum sunt recunoscător lui Dumnezeu că până acum nu am pierdut niciun preot sau diacon în pandemie. (Aduc în atenție subiectul nu ca să vă bat la cap, ci doar pentru a vă încuraja să stați în siguranță și să fiți foarte atenți atunci când vă veți aduna pentru sărbători).

Ce cadou de Crăciun credeți că a cerut Dumnezeu?

Cei care au crescut copii știu mai bine ca mine cât de persistenți pot fi ei în acest moment al anului, cicălindu-și părinții și cerșind mereu lucrurile pe care le vor și despre care ei știu că îi vor face fericiți și le vor da scop și sens în viață, la fel ca un Star Wars Lego Building Set sau a 60-a aniversare a candidatului politic Barbie. Pe măsură ce contemplăm pe Creatorul universului devenind Copilaș în timpul acestei sărbători, ne putem imagina că Dumnezeu acționează la fel ca și copiii noștri, cerând atenția („Uită-te la mine, mamă!“), și reamintindu-ne iară și iară (și din nou!) ce vrea El de fapt acest an, de obicei sub forma unei liste: „vreau ... vreau ... vreau ...“

Poate că acest experiment de gândire imaginativă nu este atât de exagerat după cum am putea crede. Dacă Dumnezeu nu a vrut să fie văzut de noi, de ce a devenit Dumnezeu om, pe care să îl putem vedea și atinge, pentru a-L asculta și de a învăța de la El? Și Dumnezeu nu este nefamiliarizat cu listele de lucruri pe care le dorește (a se vedea, de exemplu, „Cele Zece Porunci“ și „Fericirile“). De ce are nevoie un Dumnezeu infinit, cu totul transcendent, ca să intre în conștiința umană? Ce este revelația și cum funcționează? Și ce are asta de a face cu Crăciunul?

Când spunem Crezul (sau Simbolul credinței), spunem că Dumnezeu este „Făcătorul cerului și al pământului, și al tuturor celor văzute și nevăzute“. Problema este că noi nu știm de fapt ce este cerul. Știm ce este pământul - trăim aici. În ceea ce privește universul în care locuim, altul decât propria noastră galaxie, Calea Lactee, noi nici măcar nu știam că și alte galaxii existau, până cand au fost descoperite de către Edwin Powell Hubble în anii 1920 – cam momentul în care s-a născut tatăl meu! Acum știm că Pământul nostru este una dintre cele opt planete care orbitează soarele nostru, un fel de stea medie, nu prea impresionantă ca dimensiuni, care este una dintr-o sută, până la patru sute de miliarde de stele din galaxia noastră, care este ea însăși una dintre cele aproximativ două sute de miliarde de galaxii din universul cunoscut. Cunoștințele noastre despre univers sunt în creștere astronomică (scuzati expresia). Nu numai că acum știm că există alte galaxii, dar găsim alte planete, de asemenea. Conform Wikipedia, „Până la 1 decembrie 2021, au fost descoperite 4,878 planete extrasolare, în 3,604 sisteme planetare“.[1]

Și devine chiar și mai de neimaginat! Fizicienii au teoretizat că poate exista mai mult decât un univers. Într-adevăr, poate exista un număr infinit de universuri paralele, iar Big Bang-ul ar putea fi ceva care se întâmplă mereu, nu doar pentru noi, ci și pentru alte universuri, paralele, de asemenea. Aceasta se numește „Teoria M“ a cărui partizan, Edward Witten, o numește „M“, pentru că nu știe exact cum că o numească; el se așteaptă ca noi să îi găsim un nume, așa ca să fie mai bine înțeleasă. Pentru moment, „M“ ar putea însemna „Membrană“ sau „Majoră“ sau „Mister“ sau „Mama tuturor teoriilor“, pentru că acest lucru ar trebui să fie cel mai mare lucru din astrofizică și cosmologie. Făcând un pas înapoi, cu toate acestea, vedem că din tot ceea ce a fost observat sau teoretizat, Cel care a făcut toate aceste lucruri este ceea ce noi numim Dumnezeu.

Deci, există Creație pe de o parte, iar pe de alta există Dumnezeu. Creația și Dumnezeu nu sunt același lucru, iar categoriile de conștiință umană nu pot avea un sens a ceea ce este înafara universului nostru de spațiu și timp. Liturghia de Crăciun ne spune că Dumnezeu, de „acolo, de undeva“, vine „aici“, în lumea noastră și devine unul dintre noi. Dumnezeu nu vine pur și simplu în universul nostru ca un fel de fantomă sau spirit, un fel de putere fără de trup, sau ca un fel de comunicare sau cuvânt. Nu, acest Cuvânt al lui Dumnezeu devine ființă umană, ca noi. Ceea ce nu era creat a devenit creat, și ce ar putea să nu se schimbe s-a schimbat și ceea ce este nemuritor a devenit muritor. Sf. Ioan Gură de Aur ne spune despre acest mister foarte frumos:

Ce spun eu! Și cum voi putea eu descrie această naștere? Pentru că această minune mă umple de uimire. Cel îmbătrânit de zile a devenit un copil. Cel ce șade pe supremul Tron ceresc, se află acum în iesle. Și Cel care nu poate fi atins, Cel ce este simplu, fără complexitate și fără trup, se află acum la îndemâna oamenilor. Cel care a rupt legăturile păcătoșilor, este acum înfășat în scutece. Dar El a decretat că înjosirea va deveni onoare, infamia va fi îmbrăcată cu slavă, iar umilirea totală va fi măsura Bunătății Sale.

Pentru aceasta mi-a dăruit trupul, ca eu să pot deveni capabil de Cuvântul Său; luându-mi trupul, mi-a dat sufletul. El îmi dă spiritul Lui; și așa, El dăruind și eu primind, El îmi pregătește comoara Vieții. El ia trupul Meu, pentru a mă sfinți; El îmi dă Spiritul Său, ca să mă salveze ... De ce? Pentru că Dumnezeu este acum pe pământ, și este om în cer; de fiecare parte toate lucrurile se amestecă.[2]

Da, Hristos se naște! Măriți-L! Dumnezeu, Creatorul, Cel Nemuritor, Cuvântul care susține toate lucrurile prin însăși puterea Sa, devine unul dintre noi. Și nu numai atât: vorbim despre o stradă cu două sensuri. Este un cuvânt care este cu adevărat de comunicare, pentru că așa cum spune liturgia, Îl vedem pe Dumnezeu devenind unul dintre noi, cel de pe Tron devine ființă umană, iar noi vedem umanitatea în cer. Din cauza întrupării lui Hristos, așa cum spune Ioan Gură de Aur, toate lucrurile se amestecă. Granița dintre creație și Creator a devenit foarte, foarte deschisă, permeabilă într-așa un fel, încât puterea care a adus la existență toate aceste universuri din nimic, îți aparține acum ție, prin darul și harul lui Dumnezeu. Și noi, cei care am fost botezați întru acest destin dar care, totuși, continuăm să trăim din propriile noastre liste de dorințe și nevoi, uneori uităm că suntem meniți să fim în proces de îndumnezeire, de a deveni prin puterea și harul lui Dumnezeu ceea ce este Dumnezeu prin natură. Așa cum am citit în Epistola de Crăciun, acest lucru este posibil doar pentru că, la momentul potrivit, ceva cu adevărat mare s-a întâmplat:

Iar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea.. (Galateni 4: 4-6)    

Deci, cine este Isus prin natură, noi putem deveni prin har. Pământul însuși a devenit ceea ce irlandezii numesc „un loc subțire“, un loc unde eternul întâlnește temporalul și se amestecă, acolo unde necreatele se confruntă și îmbrățișează creația, astfel încât însăși creația devine o parte din însăși existența lui Dumnezeu. Acest lucru poate suna abstract, dar atunci când vine vorba de viața noastră, aplicarea este practică. Ne scapă din atenție faptul că, odată cu nașterea lui Isus, divinul și umanul se „amestecă“, iar această  amestecare nu influențează gândirea noastră. Zi după zi uităm că nu suntem roboți; noi ne alegem listele cu lucruri de făcut, lucrurile pe care credem că trebuie să le facem, lucruri pe care credem că vor da vieții noastre sens și scop, mai degrabă decât lucrurile care într-adevăr ne dau putere în viață. Putem face și alte alegeri: putem alege puterea care există în relația noastră cu Dumnezeu, mai degrabă decât să alegem „lucruri“.

Unul dintre primele lucruri care ne dau putere în viață este recunoașterea neputinței noastre și, în același timp, recunoscând că puterea care este Dumnezeu este puterea care este vie în noi, clipă de clipă, zi după zi după zi. În neputința noastră, suntem chemați să trecem prin acea graniță permeabilă dintre cer și pământ din nou și din nou. Gândiți-vă la ceea ce se întâmplă la celebrarea Euharistiei: noi „Ca pe Împăratul tuturor să-L primim, pe Cel nevăzut înconjurat de cele îngerești”, după cum Dumnezeu vine la noi într-un mod în care să putem înțelege, să Îl putem primi literalmente în gură. Se amestecă ce este divin cu ceea ce este omenesc, iar Dumnezeu intră în viața noastră cu putere – puterea Spiritului Sfânt, prin care am fost pecetluiți în viața veșnică cu Dumnezeu și unul cu altul, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „…așa cum eu iau trupul Lui, El ia trupul meu“.

Povestea ne spune despre doi oameni, care mergeau pe jos împreună într-o zi. Este India; un om este creștin, iar celălalt este hindus. Hindusul spune creștinului că el nu înțelege doctrina creștină a Întrupării. Hinduismul în sine include povestiri și doctrine cu privire la o trinitate și la întruparea zeilor, de exemplu. Dar despre ce vorbește Hinduismul atunci când se referă la încarnare nu este același lucru ca în doctrina creștină. Pentru hinduși, zeii apar ca ființe umane. Zeii devin vizibili mai ales la sfinții hinduși, la care ne putem gândi ca fiind încarnări ale lui Dumnezeu. Dar nu aceasta este înțelegerea întrupării lui Dumnezeu în Isus pentru creștini, iar hindusul nu înțelege diferența. Creștinul nu are succes în explicarea diferenței, astfel încât hindusul rămâne perplex.

Pe măsură ce merg, ajung ei la un furnicar, din care sunt multe în India. Desigur că omul, fiind un bun hindus, a evitat să pășească pe furnicar, ca să nu pricinuiască prejudicii furnicilor care, la urma urmei, ar putea fi reîncarnări ale unor ființe, care ar putea fi oameni într-o altă viață. Cu toate acestea, cum mergea el pe lângă furnicar, umbra lui a căzut peste furnicar și el a văzut că furnicile intră în panică la umbra ivită brusc, alergând încolo și încoace, refugiindu-se în găurile lor și scăpând, care cum putea. "Ah, aș vrea să pot vorbi cu furnicile", a spus hindusul. "Aș vrea să le spun că totul va fi bine, că nu le vreau răul, că totul va fi bine, că sunt toate bune și că nu le voi face rău". Apoi el, auzind ceea ce tocmai a spus, a afirmat: "Acum înțeleg ce înțeleg  creștinii prin "Întrupare".

Este Dumnezeu, bucuria veșnică, Iubirea veșnică devenind unul dintre noi și râzând jucăuș în ieslea Sa, încercând să ne învețe în limbă umană că totul va fi bine, că Dumnezeu și universul nu înseamnă nici un rău. Din perspectiva mușuroiului nostru totuși, nu putem vedea întotdeauna asta. Umbra răului cade asupra noastră și ceea ce vedem de obicei sunt lucrurile pe care le vedem în mușuroi: tunelurile, cavernele, întunericul, lipsa de mâncare, pericolul și, desigur, prădătorii. Furnicile din poveste aveau nevoie de o altă furnică să vină la ele și să le spună în propria lor limbă: "Totul va fi bine", așa încât să le poată opri din goana fără rost.

Este acolo Cineva care a venit și care ne spune, poate nu cu mare solemnitate, poate cu toată dezordinea copilăriei: "Din perspectiva mușuroiului tău, s-ar putea ca lumea să arate înfricoșătoare, ca o lume violentă, o lume a sărăciei și a terorii. Ăsta este furnicarul vostru și Eu înțeleg. Dar gândiți-vă doar un moment și primiți această idee în inima voastră: totul va fi bine. Am venit să te fac la fel ca mine, să te scot din furnicar, să trăiești într-un trup intim conectat în suflet, spirit și minte cu divinitatea mea, cu puterea care a creat universul, care să treacă prin acea limită permeabilă dintre Pământul și cer nu doar o dată, ci săptămânal, sau chiar zilnic, ca să intrați în puterea și realitatea de care Eu, ca Dumnezeu, mă bucur".

Hristos vine ca om pentru că vrea să fie aici. Așa dezordonat cum este acest loc, El îl iubește pentru că noi suntem aici. Această încarnare este o față a monedei, iar răspunsul nostru – devenind divinizați, devenind cu adevărat fericiți și jucăuși, plini de bucurie și puternici - într-adevăr nemuritori - este cealaltă.

Pe măsură ce trecem prin ce a mai rămas din acest an, probabil dând înapoi unele dintre darurile pe care le vom primi, să păstrăm acest lucru! Să reflectăm, să ne gândim, să ne amintim și să ne reamintim de acel Copilaș care râde într-o iesle, chicotind la gesturile pe care Maria, Mama Lui, sau Iosif le face așa, ca niște părinți buni, ca Lui să-i placă. Să ne amintim de acel Copilaș, care este sursa a tot ceea ce este. Poate că ni L-am putea imagina pe Tatăl nostru ceresc râzând și chicotind în toată veșnicia, la toate lucrurile prostești pe care le facem în timp ce El așteaptă să ne îmbrățișeze, să ne facă ai Lui și să ne convingem că suntem într-adevăr copii ai familiei Sale. Am fost adoptați de Tatăl nostru, pentru a fi frații și surorile lui Isus, Fiul lui Dumnezeu cel Atotputernic. Pentru a recunoaște acest lucru, avem a dărui lui Dumnezeu ceea ce El vrea cu adevărat pentru Crăciun.

După cum a spus Sfânta Juliana de Norwich, "Toate vor fi bine și toate vor fi bine și toate felurile de lucruri vor fi bine". Acesta este un gând mângâietor, pe care ar trebui să-l păstrăm cu noi în orice moment, în special în acelea în care răul își aruncă umbra asupra noastră, așa cum o va face în mod inevitabil.

Fie ca voi și toți cei pe care îi iubiți să vă apropiați unii de ceilalți în Domnul Isus în acest Crăciun, în siguranță, în cunoașterea pe care voi, la fel ca și cei care nu vă sunt aproape și pe care nu îl iubiți, sunt copii ai Celui dintru înățime. Este în puterea Sa și în Voia Sa să găsim cu toții semnificația și scopul vieții noastre, pe care le căutăm cu adevărat.

Fie ca în aceste zile grele să găsiți confort, prin Cel care se naște astăzi, un Crăciun binecuvântat pentru toată lumea și un 2022 vesel și în siguranță!

Fratele vostru în Hristos Isus,

X John Michael Botean,

un păcătos,

Episcop