În seara de miercuri, 24 noiembrie 2021, cardinalul secretar de stat Pietro Parolin a celebrat la Roma o Sfântă Liturghie în contextul Zilei Naționale a României și a transmis salutul și binecuvântarea Sfântului Părinte. Cu aceeași ocazie, s-a marcat centenarul relațiilor diplomatice dintre România și Sfântul Scaun (1920-2020), manifestările programate inițial fiind amânate din cauza pandemiei.
”Am onoarea și bucuria de a vă aduce salutul și binecuvântarea Papei Francisc, care ține în mod particular la Națiunea voastră. Pelerinajul său în România rămâne o amintire vie și prețioasă pentru noi toți”: a spus cardinalul secretar de stat Pietro Parolin, la Sfânta Liturghie celebrată în seara de miercuri, 24 noiembrie 2021, în bazilica ”San Vitale” din Roma. Celebrarea euharistică a fost prilejuită de apropiata Zi Națională, dar și de recentul centenar al relațiilor diplomatice dintre România și Sfântul Scaun. Programată inițial pentru 2020, marcarea centenarului relațiilor bilaterale a fost amânată din cauza pandemiei.
Manifestarea religioasă din 24 noiembrie a fost organizată de Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran de Malta, prin însărcinatul cu afaceri ”ad interim”, dna. Adina Lovin, în colaborare cu parohia ”San Vitale”, prin asistentul spiritual al Comunității, pr. Isidor Iacovici. Au luat parte, respectând restricțiile sanitare, fostul nunțiu apostolic în România și R. Moldova, arhiepiscopul Francisco-Javier Lozano Sebastián, prelați din Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun, rectorul Colegiului Pontifical ”Pio Romeno” din Roma, pr. Gabriel Buboi, preoți români – romano-catolici și greco-catolici – persoane consacrate, preoți din Episcopia Ortodoxă Română din Italia, reprezentanți ai Ambasadei României în Italia, membri ai Corpului Diplomatic și mulți credincioși. Cântările au fost susținute de corul comunității române, la care și-au adus contribuția un grup de preoți romano-catolici studenți și corul alumnilor de la ”Pio Romeno”. La Sfânta Liturghie s-au proclamat lecturile biblice ale zilei (Daniel 5,1-28 și Luca 21,12-19), iar la intențiile ”Rugăciunii credincioșilor”, rostite în română și italiană, adunarea liturgică a cerut ajutorul lui Dumnezeu pentru diferite necesități, în special pentru țară, pentru românii aflați departe de familie și pentru cei care au murit din cauza bolilor și a accidentelor de muncă.
Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, predica prezentată de cardinalului Pietro Parolin la Sfânta Liturghie din 24 noiembrie 2021:
Excelențele Voastre,
Doamna Lovin, însărcinat cu Afaceri ad interim al Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun,
Distinși Membri ai Corpului Diplomatic,
Frați și surori,
Este pentru mine un motiv de bucurie celebrarea acestei Sfinte Liturghii – pe care o oficiem cu un an de întârziere din cauza pandemiei – cu ocazia centenarului raporturilor diplomatice dintre Sfântul Scaun și România, precum și a Zilei Naționale a României. Adunându-ne în bazilica «San Vitale», unde a găsit primire Comunitatea română catolică de rit latin, vă salut cu drag, în mod special, pe voi, românii prezenți aici, și vă adresez cele mai bune urări pentru Sărbătoarea voastră Națională.
Am onoarea și bucuria de a vă aduce salutul și binecuvântarea Papei Francisc, care ține în mod particular la Națiunea voastră. Pelerinajul său în România rămâne o amintire vie și prețioasă pentru noi toți.
Celebrarea Sfintei Liturghii este întotdeauna o ”aducere de mulțumire” prin care recunoaștem că totul provine de la Dumnezeu, ca un dar, și că totul se întoarce la El în oferirea unicei și adevăratei Jertfe, jertfa lui Cristos. Iar noi astăzi vrem să ne exprimăm cu glas tare mulțumirea noastră față de Domnul pentru că, de-a lungul istoriei, a făcut să nu lipsească niciodată binecuvântarea Sa asupra iubitei voastre Națiuni, atât în perioadele luminoase, cât mai ales în cele întunecoase.
Vrem să mulțumim, totodată, pentru bunele relații pe care aceasta le întreține cu Succesorul lui Petru, care se mândresc cu o istorie de milenii care, potrivit tradiției, a început din întâlnirea poporului român cu Evanghelia vestită de fratele Sfântului Petru, Apostolul Andrei.
Atare legătură istorică a fost consolidată în 1920 prin stabilirea de relații diplomatice, momentul de vârf al unei istorii comune de respect reciproc și de împărtășire a valorilor și, în același timp, imbold la întreprinderea unui drum și mai intens. Amintirea centenarului relațiilor diplomatice dintre Sfântul Scaun și România ne invită să privim la trecut cu o profundă gratitudine pentru drumul parcurs împreună și pentru că am experimentat tăria acestor legături chiar și în timpul celor 40 de ani în care raporturile au fost întrerupte formal (1950-1990), atunci când Națiunea voastră a îndurat tragica experiență a totalitarismului, lipsa libertății și înstrăinarea forțată de valorile creștine.
De asemenea, relațiile dintre Scaunul Apostolic și România sunt o dovadă a importanței dimensiunii religioase, recunoscută întotdeauna de poporul român. Românii, într-adevăr, au rămas întotdeauna adânc atașați de trecutul lor creștin și de lunga lor tradiție spirituală ca un tezaur care a plăsmuit sufletele persoanelor, chiar și în cele mai grele momente ale istoriei.
Dragi frați și surori,
Textele Sfintei Liturghii din această zi aduc înaintea noastră prevestiri negative și, la prima vedere, nu prea încurajatoare. Cartea Profetului Daniel vorbește de regele Babiloniei, Baltazar, care a domnit în anii 550 înainte de Cristos, care a profanat vasele sacre ale Templului din Ierusalim în timpul unui banchet. Prin urmare, pe zidul din fața regelui apar unele litere aramaice. Pictorul olandez Rembrandt ne-a lăsat într-o operă fețele înspăimântate ale celor prezenți la această scenă celebră și oroarea lui Baltazar, care, deși nu putea să citească scrierea, i-a înțeles fără echivoc prevestirea funestă. Profetul Daniel traduce mesajul pentru rege: «Dumnezeu a numărat domnia ta şi i-a pus capăt. Ai fost cântărit în balanţă şi ai fost găsit deficitar; regatul tău a fost împărţit şi a fost dat mezilor şi perşilor" (vv. 26-28). În aceeași noapte regele Baltazar a fost ucis (v. 30), iar câțiva ani mai târziu, imperiul neo-babilonian a fost cucerit de perși.
Mesajul mi se pare foarte clar: responsabilitatea noastră finală este față de Dumnezeu. Chiar dacă în viața noastră zilnică, dinamica pe care o țesem cu ceilalți, obligațiile și dependența față de semenii noștri și, în particular, față de superiorii noștri sau – pentru politicienii aleși, față de electorat – determină deseori gândurile și faptele, în cele din urmă Dumnezeu va fi unicul nostru judecător. Istoria ne învață că recunoașterea acestui adevăr ne salvează nu doar de regimurile totalitare, dar ne ferește și de o etică redusă la opinii și la voința majorității. Nu ne-ar face bine și nouă, din când în când, o scriere pe ușa biroului nostru care să ne aducă aminte că și ”regatul nostru” se sfârșește și că Dumnezeu va fi unicul judecător al vieții mele?
Ne pune mai degrabă pe gânduri și textul Evangheliei, când Isus, în contextul unui discurs apocaliptic despre destinul acestei lumi, vorbește despre persecuția discipolilor săi. În același timp, cuvintele lui rămân paradoxale, întrucât ne asigură că, în pofida tuturor persecuțiilor și a greutăților, niciun fir din părul nostru nu se va pierde și că ne putem salva viața prin statornicia noastră.
Mai întâi de toate trebuie să recunoaștem că persecuția descrisă de Isus a însoțit viața creștinilor din primul moment până astăzi. Chiar și în așa-numitele societăți moderne, democratice și iluminate, există creștini care suferă persecuții pentru convingerile lor. De asemenea, într-un sens mai vast, trebuie să constatăm că lumea noastră suferă. Războaiele, injustițiile, dezastrele naturale și bolile marchează istoria acestei lumi și a fiecărui individ. Isus, fără a o nega, contrastează această realitate prin cuvântul său profetic: niciun fir din părul vostru nu se va pierde.
Încă o dată, mesajul apare clar: în ciuda persecuțiilor și a suferințelor, Domnul ne amintește identitatea noastră de fii ai lui Dumnezeu. La botez, Dumnezeu ne-a dăruit demnitatea de a fi fiii săi. Nicio putere lumească și nicio suferință pământească nu ne poate lua adevărata noastră identitate, care este demnitatea noastră de fii ai lui Dumnezeu, destinați la viața veșnică. Mesajul creștin despre sfârșitul acestei lumi și despre viața în Dumnezeu care va veni nu doar că insuflă speranță în dificultăți, dar ne încurajează mai mult decât orice altceva să înfruntăm suferințele acestei lumi.
Sfântul Grigore cel Mare, comentând Evanghelia pe care am ascultat-o, precizează că statornicia nu este altceva decât răbdarea: ”Prin răbdare, așadar, vom stăpâni sufletele noastre, pentru că atunci când învățăm să fim stăpâni pe noi înșine, începem să stăpânim ceea ce suntem. Așadar, stăpânirea asupra sufletului constă în virtutea răbdării, aceasta fiind rădăcina și custodele tuturor virtuților. Răbdarea, în schimb, înseamnă a suporta răul fără părtinire” (Hom. 35 in Evang.).
Lumea de astăzi ne oferă numeroase ocazii de a da mărturie, prin perseverența și răbdarea noastră, pentru demnitatea omului ca chip al lui Dumnezeu, chemat la viața veșnică. N-ar putea chiar toate suferințele pandemiei să devină o ocazie pentru noi, creștinii, de a da mărturie, întotdeauna cu blândețe și respect, despre rațiunile speranței noastre care merge dincolo de această lume (cf. 1 Petru 3,15) și care ne ajută să înfruntăm situațiile vieții de zi cu zi?
Celebrând în această seară Sfânta Liturghie pentru progresul popoarelor, la sărbătoarea națională a României, gândurile și rugăciunile mele se îndreaptă în mod special către cei care suferă din cauza pandemiei, către cei care i-au pierdut pe cei dragi, către cei care se luptă împotriva bolii, precum și către întregul personal medical care combate, deseori până la eroism, pentru cei bolnavi.
Mai mult ca niciodată, ar trebui să răsune tema Călătoriei Apostolice a Papei Francisc în România ”Să mergem împreună”: este unica manieră de a înfrunta situațiile dramatice ale actualității. Într-adevăr, în aceste luni de pandemie, ”ne-am adus aminte că nimeni nu se salvează de unul singur, că ne putem salva numai împreună” (Papa Francisc, Fratelli Tutti, nr. 32).
Peste câteva zile vom începe drumul Adventului, pe care suntem chemați să-l trăim cu același spirit de încrezătoare așteptare cu care Fecioara Maria l-a așteptat și l-a îngrijit pe Domnul. Tradiția califică România drept ”Grădina Mariei”, subliniind legătura profundă care o unește pe Fecioară de țara voastră. Ei, ”Maicii blânde și concrete, care se îngrijește de noi” (Papa Francisc, Iași, 1 iunie 2019), vrem să-i încredințăm acum viața noastră, viața, prezentul și viitorul poporului român. Așa să fie!
