Duminică, 14 noiembrie 2021, papa Francisc a celebrat în bazilica San Pietro Sfânta Liturghie a celei de-a 33-a duminici a anului liturgic, duminică în care papa a stabilit să se marcheze Ziua Mondială a Săracilor. La omilie, pontiful a vorbit despre durerea de astăzi și de speranța de mâine, spunând că Biserica e tânără atunci când iese către ceilalți și duce săracilor vestea cea bună.
”Este frumoasă, este evanghelică, este tânără o Biserica ce iese din sine și, asemenea lui Isus, duce săracilor Vestea cea bună”: a spus papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată duminică în bazilica San Pietro. Fiind penultima duminică a anului liturgic, după ritul roman sau latin, Biserica marchează în această ocazie, la inițiativa papei Francisc, Ziua Mondială a Săracilor. Înființată în 2017, după Jubileul extraordinar al milostivirii, Ziua mondială a săracilor a ajuns anul acesta la cea de-a V-a ediție. Data marcării anuale a acestei Zile speciale a fost stabilită pentru cea de-a 33-a duminică din timpul de peste an, penultima a anului liturgic din ritul roman sau latin. În același context, de amintitÎntâlnirea de mărturii și rugăciune cu săracii, organizată vineri, 12 noiembrie a.c., la Assisi.
Semnele venirii Fiului Omului
La omilia Celebrării Euharistice, pontiful a făcut un comentariu la lecturile biblice ale duminicii și a vorbit pe larg despre pagina Evangheliei (Marcu 13,24-32). Este vorba de semnele care însoțesc venirea Fiului Omului la sfârșitul timpurilor. Imaginile înfricoșătoare – cu soarele care se întunecă, luna care nu mai dă lumină și stelele care se prăbușesc – sunt urmate de o deschidere la speranță. Parabola smochinului care înmugurește și vestește apropierea verii îndeamnă la o lectură a semnelor care vestesc apropierea venirii Fiului Omului. Această pagină a Evangheliei, a remarcat papa la omilie, ”ne ajută să citim istoria captând două aspecte: durerea de astăzi și speranța de mâine. Pe de o parte, sunt evocate toate contradicțiile dureroase în care realitatea umană rămâne cufundată în orice timp; pe de altă parte, există viitorul de mântuire care o așteaptă: întâlnirea cu Domnul care vine, pentru a ne elibera de orice rău”.
Durerea de astăzi
Vorbind despre primul aspect, durerea de astăzi, papa a subliniat că ”suntem în interiorul unei istorii marcate de necazuri, violențe, suferințe și injustiții, în așteptarea unei eliberări care pare să nu mai ajungă niciodată. Mai mult decât alții, cei care sunt răniți de această realitate, asupriți și, uneori, călcați în picioare sunt cei săraci, inelul cel mai fragil din acest lanț.
Papa Francisc: ”Ziua Mondială a Săracilor, pe care o marcăm acum, ne cere să nu ne întoarcem în altă parte, să nu ne temem a vedea din aproape suferința celor mai slabi, pentru care Evanghelia de astăzi este foarte actuală: soarele vieții lor este deseori întunecat de singurătate, luna așteptărilor lor este stinsă, stelele visurilor lor au căzut în resemnare și însăși existența lor este zguduită. Toate acestea, din cauza sărăciei la care sunt deseori constrânși, victime ale injustiției și inegalității unei societăți a rebutării, care aleargă cu repeziciune fără a-i vedea și îi abandonează fără scrupule la voia întâmplării”.
Speranța de mâine
Pe de altă parte, Isus vrea să ne deschidă la speranță, să ne scoată din angoasă și frică în fața durerilor lumii. Este motivul pentru care spune că, chiar atunci când soarele se întunecă și toate par să se prăbușească, El se apropie.
Papa Francisc: ”În geamătul istoriei noastre dureroase, există un viitor de mântuire care începe să înmugurească. Speranța de mâine înflorește în durerea de astăzi. Da, mântuirea lui Dumnezeu este o promisiune nu doar pentru viața de dincolo, dar crește chiar acum, în istoria noastră rănită, își face drum printre asupririle și injustițiile lumii. Chiar în plânsul celor săraci, Împărăția lui Dumnezeu înmugurește ca frunzele fragede ale unui copac și conduce istoria către țelul ei, la întâlnirea de pe urmă cu Domnul, Regele Universului care ne va elibera pentru totdeauna”.
A avea speranță, dar și a organiza speranța
Este important, de aceea, să ne întrebăm: ”Ce se cere de la noi, creștinii, în fața acestei realități? Să alimentăm speranța de mâine vindecând durerea de astăzi”. Și aceasta, pentru că ”speranța creștină nu e totuna cu optimismul fericit sau cu optimismul adolescentin, al celui care speră că lucrurile se vor schimba și, între timp, continuă să-și vadă de viața lui, ci a construi zi de zi, prin gesturi concrete, Împărăția iubirii, a dreptății și fraternității pe care Isus a inaugurat-o”. Iată ce se cere de la creștini: ”să fie, printre ruinele lumii cotidiene, neobosiți constructori de speranță, să fie lumină în timp ce soarele se întunecă, să fie mărturisitori de compasiune în timp ce în jur domină distragerea atenției, să fie prezențe atente într-o indiferență răspândită”. Papa a amintit aici ceea ce regretatul episcop italian Tonino Bello obișnuia să spună: ”Nu ne putem mulțumi să avem speranță, dar trebuie să organizăm speranța”.
Papa Francisc: ”Dacă speranța noastră nu se traduce în opțiuni și gesturi concrete de atenție, dreptate, solidaritate, grijă față de Casa comună, atunci suferințele celor săraci nu vor putea fi alinate, economia rebutării care îi constrânge să trăiască pe margine nu va putea fi convertită, așteptările lor nu vor putea să înflorească. Nouă, mai ales creștinilor, ne revine să organizăm speranța, să o traducem în viață concretă zi de zi, în raporturile umane, în angajarea socială și politică”.
A absorbi poluarea din inimi
Papa a încheiat omilia cu imaginea speranței pe care o prezintă Isus în Evanghelia duminicii, cu imaginea frunzelor care înmuguresc fără să facă zgomot și semnalează că vara este aproape. ”Asemenea frunzelor unui copac”, a spus papa la final, ”suntem chemați să absorbim poluarea care ne înconjoară și să o transformăm în bine. Nu folosește a vorbi de probleme, a polemiza, a ne scandaliza, acest lucru știu să-l facă toți, folosește a imita frunzele, care fără să atragă atenția transformă zi de zi aerul murdar în aer curat”.
Papa Francisc: ”E frumoasă, e evanghelică, e tânără o Biserică ce iese din sine și, asemenea lui Isus, duce săracilor Vestea cea bună (cf. Luca 4,18). Mă opresc asupra acestui adjectiv, cel din urmă: e tânără, o astfel de Biserică. Tinerețea celui care seamănă speranță. Aceasta este o Biserică profetică, una care, prin prezența sa, spune celor cu inima dezorientată și celor rebutați de lume: Curaj, Domnul este aproape, există și pentru tine o vară care înmugurește în inima iernii. Speranța poate să învie chiar și din durerea ta! Frați și surori, să ducem această privire de speranță în lume! Să o ducem cu blândețe celor săraci, cu apropiere, cu compasiune, fără a-i judeca”.