PS Claudiu despre Papa Ioan Paul al II-lea într-un eveniment ACRO

Pe drumul procesului sinodal, pe urmele lui Cristos împreună cu Sfântul Petru și cu urmașii săi, cu Sfântul Ioan Paul al II-lea și cu Papa Francisc, în comuniunea Bisericii 

În ajunul comemorării Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, joi, 21 octombrie 2021, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, a răspuns invitației responsabililor Acțiunii Catolice din România (ACRO) de a participa la o seară de rugăciune online, manifestare din cadrul Zilelor Acțiunii Catolice, care se desfășoară între 17 și 24 octombrie 2021.

Adresându-se participanților la întâlnire, între care pr. Felix Roca, asistent spiritual general al ACRO, Codruța Fernea, președinte ACRO, credincioși din Dieceze și Eparhii catolice de pe întreg cuprinsul țării, Preasfinția Sa Claudiu a evidențiat rolul laicilor în viața Bisericii, și în contextul deschiderii procesului sinodal, arătând că aceștia au „o misiune cu totul specială în aceste momente istorice. Dacă până acum misiunea laicilor a fost o misiune care avea loc în cadrul unei asociații și asociația împărtășea roadele și munca întregii Biserici, astăzi e mult mai mult decât atât: Papa Francisc invită nu doar laicii din asociațiile Bisericii, ci toți laicii, tot poporul lui Dumnezeu, să ia parte în mod activ la acest proces sinodal, să se roage pentru Biserică, să reflecteze asupra Bisericii și Biserica să se împărtășească din rodul vocației, al cuvântului lui Dumnezeu care există în fiecare suflet prezent în Episcopii și în Biserica Catolică în general.”

Pentru ca acest rol să fie cu adevărat semnificativ în viața Bisericii, a subliniat Ierarhul, „suntem obligați să ascultăm cuvintele și invitația Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea: «Deschideți larg porțile lui Cristos!»” Pentru că, „înainte de a acționa, de a ajuta, trebuie să ne lăsăm ajutați, trebuie să ne împărtășim cu Cristos, pentru ca să îl comunicăm pe El”. „Înainte de orice acțiune, suntem datori să deschidem larg, în fiecare clipă, în fiecare zi, porțile lui Cristos și să credem iubirii pe care El o are pentru noi. Și aici este o mare provocare fiindcă vorbim de credință și suntem cu toții credincioși și parte a Bisericii, dar acțiunea noastră și eficacitatea acțiunii noastre spirituale va fi întotdeauna în funcție de credința noastră în iubirea lui Cristos, acum, aici, în aceste clipe. Să credem că Isus Cristos ne cunoaște și ne iubește pe fiecare dintre noi, că are o misiune cu totul specială pentru fiecare și fiecăruia dintre noi îi spune pe nume, la fel ca lui Petru: «Petru, mă iubești tu?» Suntem datori să dăm un răspuns la această întrebare a lui Cristos.”

Preasfinția Sa a evocat figura lui Petru, relația dintre Isus și Petru, pentru a ne aduce aminte „că Evanghelia (Vestea cea Bună) trebuie să înceapă și în viața noastră”, pentru că „și noi suntem parte a Bisericii lui Petru, suntem împreună cu Petru în această iubire”. La fel ca Petru „și noi trebuie să răspundem întrebării lui Cristos, în fiecare zi: «Mă iubești tu?»” Un alt moment important amintit este cel în care Isus îi întreabă pe apostoli și pe Petru: „Cine spune lumea că sunt Eu?”, cu mențiunea: „La fel, Isus ne întreabă și pe noi: «Cine spuneți voi că sunt?» Iar problema principală este dacă pentru noi Isus este într-adevăr «Cristos, Mesia, Mântuitorul meu», nu un mântuitor în general, dacă există o relație personală între mine și Cristos: «Cine este Cristos pentru mine?» Este doar un Dumnezeu de duminică sau de sărbători, sau este un Dumnezeu pe care eu îl invoc în fiecare zi, pe care îl chem în ajutor, care îmi răspunde, pe care îl regăsesc în Sfânta Scriptură, în Tainele Bisericii, în cuminecarea cu Trupul și Sângele Domnului, în iertarea pe care o primesc, cu alte cuvinte: relația mea cu Isus este aceea pe care o am cu cel mai bun prieten al meu?”

Preasfinția Sa a atras atenția și asupra ispitelor care, la fel ca în cazul lui Petru, se manifestă în viața fiecărui creștin, arătând că este nevoie de un singur lucru: „Să nu uităm că nu avem altceva de făcut decât să mergem pe urmele lui Cristos și aici se situează chemarea Papei Francisc. Suntem chemați la un drum sinodal, adică la a merge împreună pe același drum, dar pe urmele lui Cristos. Avem de gândit împreună cu toții, tot poporul lui Dumnezeu, în ce fel putem merge împreună, dar nu avem de descoperit o cale nouă, e aceeași cale pe urmele lui Cristos. Nu există altă cale spre Împărăția Cerurilor.”

Au urmat câteva indicii despre cum poate fi străbătută această cale, în lumina experiențelor Sfântului Petru, care se pot regăsi și în viața fiecărui creștin. Una dintre aceste experiențe este vederea luminii Taborului, care se regăsește reflectată și „în momente particulare din viața noastră, când avem o licărire prin care simțim în mod cu totul aparte prezența lui Dumnezeu (…) și este important să păstrăm toate aceste momente în inima noastră, așa cum face Maica Sfântă”. Și asemenea inimii Maicii Sfinte, inima creștinilor devine „un tezaur de unde își trage energia credința în momentele dificile ale vieții, fiindcă după muntele Tabor, al Schimbării la Față, urmează un alt munte, Golgota”.

Evocând cuvinte rostite, într-o împrejurare, de PS Vasile Hossu, Episcop de Oradea (1990-1997) și anume, că „Biserica trebuie întotdeauna să evite ispitele lui Petru”, Preasfinția Sa Claudiu a arătat că există, uneori, tendința de a răspunde violenței cu violență, sau momente de trădare, de lepădare, așa cum și Petru s-a lepădat de Isus în fața unei slujnice. Dar, spre deosebire de Iuda, Petru a înțeles că „iubirea lui Cristos este mai mare decât trădarea noastră”. Preasfinția Sa a oferit exemplele Episcopilor greco-catolici și romano-catolici care, în timpul de persecuție, „au răspuns în fața celor care încercau să le smulgă credința din suflete, toți ca unul, și, cumva, Cardinalul Iuliu Hossu exprimă în mod magistral acest răspuns al tuturor: «Credința noastră este viața noastră!»”

Chiar după trădare, „Petru merge cu umilință în fața Mântuitorului care, pentru fiecare trădare din fața slujnicei, îi cere o nouă mărturie a iubirii: «Petru, mă iubești tu mai mult decât ceilalți?» Și de fiecare dată Petru își manifestă iubirea lui. La fel și noi, iubiți credincioși, în momentul trădării noastre, în momentul păcatelor noastre, în momente de slăbiciune, suntem siguri că iubirea lui Dumnezeu, a Mântuitorului nostru Isus Cristos, este mai mare decât căderea noastră. Dumnezeu are brațele mai lungi decât orice cădere a noastră”. Iar aceste exemple arată că „Biserica clădită pe Petru, pe «stânca» credinței, nu este o Biserică ce se menține și rezistă în timp datorită calităților noastre, nici măcar datorită calităților lui Petru. Petru este bogat de sfințenia lui Dumnezeu și de aceea Isus îl alege ca primul dintre apostoli, cap al Bisericii Sale, fiindcă Petru cunoaște și trădarea, dar cunoaște și iertarea lui Dumnezeu. Și doar un om care a cunoscut trădarea, dar și iertarea la cel mai înalt nivel, poate să conducă Biserica, fiindcă știe că Biserica nu se bazează pe el, ci pe îndurarea și iubirea lui Cristos.”

Este ceea ce și credincioșii de azi trebuie să înțeleagă „privind la figura Sfântului Petru și a urmașilor lui, în mod cu totul aparte la Sfântul Ppă Ioan Paul al II-lea pe care îl celebrăm. Figura Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea este o figură din care se desprinde cu ușurință acest amestec de sfințenie, simplitate, de acceptare a limitelor, de iertare”. Spre exemplu, „Papa Ioan Paul al II-lea este cel care începe să ceară iertare în numele Bisericii și trebuie o mare putere și capacitate de a înțelege slăbiciunea umană pentru a cere iertare. Papa Ioan Paul al II-lea acceptă, în momentul vizitei sale în România, să nu vină în Ardeal, să nu își viziteze credincioșii greco-catolici. (…) Un Papă care este dispus să lase de la sine pentru a media o comuniune, pentru a întări o unitate. Vă aduceți aminte de acele strigăte de «Unitate, unitate!» care au răzbătut în momentul vizitei Papei Ioan Paul al II-lea la București. Un Papă care știa să stea de vorbă și cu președinții, cu personalitățile importante din lumea în care trăia, și cu tinerii pe care îi întâlnea. Știa să pronunțe discursuri solemne, dar și să cânte și să glumească împreună cu tinerii. Aici este demnitatea și înălțimea staturii sale spirituale. Un om cu adevărat ancorat în realitate, care știa să se facă tuturor toate. Este bine cunoscut și umorul lui, în multe situații.”

„Suntem așadar, iubiți credincioși, într-o Biserică bogată de toate aceste experiențe spirituale: că e vorba de Papa Ioan Paul al II-lea sau de toți Papii care au fost înainte – și știm câți sunt ridicați la cinstea altarelor astăzi –, că e vorba de Papa Benedict, de Papa Francisc, fiecare urmaș al lui Petru vine cu experiența sa, cu bagajul său cultural, dar toți sunt bogați de această experiență a lui Petru și de întrebările care continuă să structureze viața lor spirituală și viața Bisericii: «Petru, mă iubești tu mai mult decât ceilalți?»”

„Ca laici activi în Biserică, suntem datori să păstrăm în inimile noastre toată această bogăție, să ne împărtășim de această bogăție. Să ne rugăm, în primul rând, Spiritului / Duhului Sfânt ca acest timp al procesului sinodal care a început să dea roade bogate în Bisericile locale, în episcopiile, diecezele, eparhiile care au început acest drum sinodal și, cu toții împreună, să contribuim la experiența care va fi dusă la Roma de către Conferințele Episcopale din fiecare țară și din care va rezulta un document care să nu fie doar tehnic, teoretic, ci un document care să se împărtășească din experiențele concrete ale credincioșilor din întreaga lume, din experiențele voastre, ale fiecăruia dintre voi”, a încheiat Ierarhul, mulțumind pentru invitația de a participa la momentele de întâlnire în spațiul virtual și a încredințat: „Rămânem în comuniune de rugăciune pentru acest timp cu totul special pe care Spiritul Sfânt, prin Biserică, prin Papa Francisc, ni l-a dăruit”.

Înregistrare video: aici