Zi de har în parohia Herina, din protopopiatul Bistrița, duminică, 26 septembrie 2021, prin vizita Preasfinției Sale Claudiu. Pr. Iosif Chiciudean, păstorul comunității, împreună cu pr. Ioan Frișan, protopopul, și preoții din protopopiatul Bistrița, l-au întâmpinat pe Ierarh în curtea bisericii, cu Sfânta Evanghelie și cuvinte de bun-venit.
Copiii comunității din Herina au păstrat impresii de neuitat de când, împreună cu pr. Iosif Chiciudean, au luat parte la momentul instalării Preasfinției Sale Claudiu în tronul arhieresc. „Cel mai emoționant eveniment trăit în timpul ceremoniei: am putut simți căldura cu care era întâmpinat de oameni noul Episcop, dar și simplitatea sa”, e mărturia unui copil din parohia greco-catolică Herina. În această duminică, „a Pescuirii minunate”, a sosit momentul în care Preasfinția Sa Claudiu a venit să îi cunoască pe acești copii și tineri – între ei un grup de tineri din ASTRU, care au pregătit sărbătoarea și au luat parte la ea, împreună cu întreaga comunitate de credincioși.
Preasfinția Sa Claudiu a fost primit de copiii care, cu flori în mână, i-au flancat calea spre sfântul locaș, în care Episcopul și preoții au intrat în procesiune. Episcopul de Cluj-Gherla a venit cu moaștele Fericitului Episcop Iuliu Hossu, la fel ca la fiecare vizită în parohiile aceleiași Eparhii care era cutreierată în spirit, cu dragoste și insistentă rugăciune, de Fericitul Episcop martir, în timpul îndelungatei sale detenții. În biserica luminoasă și primitoare, a urmat Sfânta Liturghie arhierească, răspunsurile liturgice fiind date de studenți ai Seminarului Teologic Eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul”.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa Claudiu a vorbit despre Evanghelia duminicii, cea „a Pescuirii minunate” (Luca 5, 1-11), în care „Dumnezeu îl împinge pe Petru înspre larg, acolo unde el nu dorește să meargă, îi spune să vadă ceea ce el nu crede că este rațional și, totuși, el vede un semn, un rezultat: trage mrejele care sunt gata să se rupă de atâta pește prins, încât trebuie să vină și o altă barcă, a celor împreună cu el, pentru ca, împreună, să scoată toată mulțimea de pește. Și, în acel moment Petru își dă seama că nu este în fața unui simplu învățător și atunci se aruncă la picioarele lui Isus și îi spune să se îndepărteze de la el, că este un om păcătos.”
Această reacție a lui Petru în fața lui Isus, Preasfinția Sa Claudiu a dat-o ca exemplu pentru modul în care se comportă și credincioșii de azi: se consideră nevrednici să se apropie de Dumnezeu. Dar a atras atenția că există și o ispită a acestei „percepții a nimicniciei noastre”, pentru că „Isus ne așteaptă pe fiecare dintre noi așa cum suntem”, deoarece „El este Sfântul lui Dumnezeu prin care putem să ne împărtășim cu sfințenie”. De aceea, a îndemnat: „niciodată nu trebuie să ne separăm de Dumnezeu!” și, mai mult, „să fim creștini nu doar cu numele, ci urmași ai lui Cristos, fiii și fiicele Cerului”. Dar pentru aceasta „să îl lăsăm pe Isus să pășească în barca vieții noastre” și, „urmând exemplul lui Petru, ascultând cuvântul Evangheliei, cu toții trebuie să ne deschidem minunilor lui Dumnezeu. Dumnezeu este atotputernic, și noi, prin credință, deschidem ușile atotputerniciei lui Dumnezeu. Iar dacă îl lăsăm pe Dumnezeu să pășească în barca vieții noastre și noi vom vedea minuni similare cu cele pe care le vedem în Sfânta Scriptură, în Evanghelie.”
Privind spre prezent, Preasfinția Sa Claudiu a remarcat: „În lumea în care trăim totul e pătruns de teamă, de nesiguranță. Și, în această lume, Cristos ne spune și astăzi: «nu vă temeți, nu te teme!» Când Isus este parte a familiilor noastre, când Isus pășește în barca vieții noastre, atunci totul se schimbă, fiindcă totul devine posibil: suntem în comuniune cu Dumnezeu”. Ierarhul a subliniat și nevoia de a dialoga cu Dumnezeu, de „a împărtăși cu Cristos problemele și suferințele noastre”, pentru că „El este Cel care poate să ne ajute”. „Nu e suficient să vorbim între noi sau să căutăm singuri soluții la problemele noastre, în loc să ne deschidem înspre Cristos. Cristos este tot timpul lângă noi, ca în Evanghelie. Evanghelia este vie în viața noastră, o spune Isus după Înviere: «Iată Eu sunt cu voi în fiecare clipă, în fiecare zi, până la sfârșitul veacurilor!»”
Încheierea celebrării liturgice a dat prilejul pr. Iosif Chiciudean să își exprime recunoștința pentru prezența Preasfinției Sale Claudiu, și, totodată, pentru marile haruri și daruri de care Dumnezeu a învrednicit această parohie. Părintele a evocat pagini din trecut, arătând că „viața acestei parohii și-a reluat cursul încă din anii ‘90, când pr. Poruțiu a celebrat prima Sfântă Liturghie în curtea unei familii (fam. Morozan), apoi datorită pr. Zăgrean, protopop de Bistrița, a pr. Crișan, a pr. Țolca și apoi a pr. Frișan, până în anul 2004, când am preluat această parohie ca să aducem împreună lui Dumnezeu, în mod vizibil, un semn de unitate și dragoste între noi, locuitorii acestui sat”, a spus părintele paroh.
În continuare, a adus mulțumiri ctitorilor bisericii, în mod particular inițiatorului construcției, Dinu Măgherușan, prezent la celebrare, căruia, în semn de recunoștință, i-a oferit ca amintire o copie a hrisovului care a fost depus în masa altarului bisericii. Mulțumiri au fost adresate consiliului parohial, cantorilor „și tuturor celor care s-au silit ca, împreună cu parohul lor, să ridice din nou faima parohiei, care în 1947 a fost vizitată pentru ultima dată de Fericitul Episcop Iuliu Hossu, apoi, ultima vizită a Preasfințitului Florentin a fost în anul 2017, cu ocazia sfințirii bisericii și, la acest ceas sărbătoresc, credincioșii au bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Claudiu”. Pr. Iosif Chiciudean a mulțumit și oficialităților, primarului comunei Galații Bistriței, Vasile Vermeșan, dar și fostului primar, Vasile Găurean, care a susținut construcția bisericii și parohia greco-catolică Herina.
La final, ca recunoștință, Preasfințitului Claudiu i-a fost oferită icoana Sfântului Ioan Botezătorul, ocrotitorul sfântului locaș. Preasfinția Sa a mulțumit pentru primire, l-a felicitat pe pr. paroh pentru locul minunat, pentru „tenacitatea cu care a făcut lucrurile să meargă înainte”. Și a felicitat apoi pe toți membrii acestei parohii, „fiindcă pe lângă ajutorul material, cu siguranță rugăciunile voastre, speranțele, așteptările voastre au ajuns la tronul lui Dumnezeu. Și nu este suficient ca biserica să se înfrumusețeze, ci mai ales să se înfrumusețeze icoanele din sufletele noastre, bisericile din sufletele noastre. Acest loc frumos să vă ducă aminte întotdeauna de frumusețea care trebuie să crească, să înflorească, să se desăvârșească în sufletele noastre”, a îndemnat Ierarhul, „și atunci, cu siguranță, Bunul Dumnezeu va coborî pe altarul acestei biserici și pe altarele bisericilor din sufletele noastre”.
Album foto: aici
Video: – Sfânta Liturghie: aici
– Predica PS Claudiu: aici