În centrul iertării se află Dumnezeu care ne îmbrăţişează, nu lista păcatelor noastre şi umilinţa noastră.
de Andrea Tornielli
Mărturisirea este un "sacrament al bucuriei", de fapt o "sărbătoare", în cer şi pe pământ. Marţi, 14 septembrie 2021, pe stadionul din Košice, era ca şi cum Papa Francisc s-ar fi uitat în ochii fiecăruia dintre tinerii care veniseră să-l întâmpine, pentru a-i invita să trăiască într-un mod nou sacramentul penitenţei. Iar ceea ce le-a spus papa a fost reconfortant, nu doar pentru cei prezenţi, ci şi pentru toţi cei care au urmărit acea întâlnire la televizor sau pe internet, şi chiar şi pentru cei care au citit pur şi simplu discursul papal.
Nu sacramentul, abia frecventat în aceste zile, este cel care se schimbă. Ceea ce propune papa este o viziune complet diferită asupra mărturisirii, diferită de experienţa atâtor creştini şi diferită de o anumită moştenire istorică.
În primul rând, papa a indicat că în sacrament se află "remediul" pentru momentele din viaţă în care suntem la pământ. Iar la întrebarea unei tinere, Petra, care l-a întrebat cum ar putea colegii ei să "depăşească obstacolele de pe drumul spre mila lui Dumnezeu", a răspuns cu o altă întrebare: "Dacă vă întreb: la ce vă gândiţi când mergeţi la spovadă? Sunt aproape sigur de răspuns: păcatele. Dar sunt păcatele cu adevărat punctul central al spovezii? Vrea Dumnezeu să te apropii de el gândindu-te la tine, la păcatele tale sau la el?"
Calea creştină, a spus Papa Francisc cu două zile mai devreme la Budapesta, începe cu un pas înapoi, cu îndepărtarea de sine din centru pentru a face loc lui Dumnezeu. Acelaşi criteriu, aceeaşi perspectivă, aplicată la spovadă, poate provoca o revoluţie copernicană mai mică sau mai mare în viaţa fiecărei persoane: eu nu mă mai aflu în centrul sacramentului penitenţei, umilit cu lista mea de păcate - poate mereu aceleaşi - pe care trebuie să le spun cu greu preotului. În centru se află întâlnirea cu Dumnezeu care primeşte, îmbrăţişează, iartă, înalţă.
"Nu se merge la spovadă", le-a explicat papa tinerilor, "ca nişte pedepsiţi care trebuie să se smerească, ci ca nişte copii care aleargă să primească îmbrăţişarea Tatălui. Iar Tatăl ne ridică în orice situaţie, ne iartă orice păcat. Ascultaţi bine acest lucru: Dumnezeu iartă întotdeauna! Aţi înţeles? Dumnezeu iartă întotdeauna!" Nu se merge la un judecător pentru a regla conturile, ci "la Isus care mă iubeşte şi mă vindecă".
Papa Francisc i-a sfătuit pe preoţi să se "simtă" în locul lui Dumnezeu: "Să se simtă în locul lui Dumnezeu Tatăl, care întotdeauna iartă, îmbrăţişează şi primeşte. Să-i acordăm lui Dumnezeu primul loc în confesiune. Dacă Dumnezeu, dacă el, este protagonistul, totul devine frumos, iar mărturisirea devine sacramentul bucuriei. Da, al bucuriei: nu al fricii şi al judecăţii, ci al bucuriei".
Noua perspectivă asupra sacramentului penitenţei propusă de papa ne cere, aşadar, să nu rămânem prizonieri ai ruşinii pentru păcatele noastre - ruşine care "este un lucru bun" - ci să o depăşim, pentru că "lui Dumnezeu nu-i este niciodată ruşine de tine. El te iubeşte chiar acolo unde ţi-e ruşine de tine însuţi. Şi el te iubeşte, întotdeauna". Celor care încă nu se pot ierta, crezând că nici măcar Dumnezeu nu o poate face "pentru că voi cădea mereu în aceleaşi păcate", Papa Francisc le spune: "Când se supără Dumnezeu? Când te duci să-i ceri iertare? Nu, niciodată. Dumnezeu suferă atunci când credem că nu ne poate ierta, pentru că este ca şi cum i-am spune: «Eşti slab în dragoste!» În schimb, Dumnezeu se bucură să ne ierte, de fiecare dată. Când ne înalţă, el crede în noi aşa cum a făcut prima dată, nu se descurajează. Noi suntem cei care ne descurajăm, el nu se descurajează. El nu vede păcătoşi pe care să îi eticheteze, ci copii pe care să îi iubească. El nu vede oameni care au greşit, ci copii iubiţi; răniţi, poate; şi atunci el are şi mai multă compasiune şi tandreţe. Şi de fiecare dată când ne mărturisim - nu uitaţi niciodată acest lucru - există o sărbătoare în ceruri. Să fie la fel şi pe pământ!"
De la ruşine la sărbătoare, de la umilinţă la bucurie. Acest lucru nu vine de la Papa Francisc, ci din evanghelie, unde citim despre tatăl care îşi aşteaptă cu nerăbdare fiul păcătos, scrutând constant orizontul, şi chiar înainte ca fiul să aibă timp să se umilească, detaliindu-şi meticulos toate greşelile, îl îmbrăţişează, îl ridică şi sărbătoreşte cu el şi pentru el.
(După Vatican News, 16 septembrie 2021)
Traducere de Ovidiu Bişog
