Misterul Bisericii una şi sfântă a fost în centrul celei de a doua predici de Postul Mare, prezentată vineri de predicatorul Casei Pontificale, pr. Raniero Cantalamessa, în prezenţa Papei şi a Curiei Romane. Seria meditaţiilor din acest an, oferite în fiecare vineri din Postul Mare în Capela „Redemptoris Mater” din Palatul Apostolic, are ca temă generală „Pe umerii giganţilor. Contemplarea adevărurilor credinţei noastre împreună cu Sfinţi Părinţi ai Bisericii Latine”. În cele patru vineri care mai rămân, a precizat pr. Cantalamessa, conţinutul meditaţiilor se va inspira din învăţătura sfinţilor Augustin, Ambroziu, Leon cel Mare şi Grigore cel Mare, pentru a reflecta împreună despre natura Bisericii, prezenţa reală a lui Cristos în Euharistie, dogma cristologică de la Conciliul din Calcedon şi înţelegerea spirituală a Sfintelor Scripturi. La baza seriei de predici, a subliniat predicatorul Casei Pontificale, se află convingerea mult îndrăgită de teologii medievali care spuneau: „noi suntem ca piticii care stau pe umerii giganţilor, astfel că putem vedea mai multe şi mai departe decât ei, dar nu datorită acuităţii ochilor noştri sau înălţimii trupului, ci pentru că suntem purtaţi mai sus şi suntem ridicaţi de ei la înălţimi gigantice”. Giganţii erau pentru ei, dar şi pentru noi, Sfinţii Părinţi ai Bisericii.
La predica de vineri, 21 martie, pr. Cantalamessa a prezentat o meditaţie despre Biserică, „una şi sfântă”, cu ajutorul învăţăturii Sfântului Augustin de Hipona.
Sfântul Augustin ne învaţă că există o primă deosebire care trebuie înţeleasă când privim Biserica. Pe de o parte, avem Biserica prezentă sau pământească, „ogorul în care sunt amestecate grâul şi neghina, mreaja care cuprinde peşti bun şi peşti răi, adică oameni sfinţi şi păcătoşi. Pe de altă parte, avem Biserica viitoare sau cerească, din care fac parte numai sfinţii.
Dar şi în acest fel, a continuat predicatorul, e nevoie de o nouă deosebire în ce priveşte Biserica de pe pământ, între comuniunea Sacramentelor, care îi uneşte pe toţi cei care iau parte la aceleaşi semne vizibile – precum Sacramentele, Sfintele Scripturi, autoritatea – şi comuniunea pe care o realizează Spiritul Sfânt, prin intermediul harului şi al carităţii: „Apartenenţa deplină la Biserică cere cele două realităţi împreună: şi comuniunea vizibilă a semnelor sacramentale şi comuniunea invizibilă a harului. Dar aceasta admite existenţa mai multor grade”.
De aici, se pot înţelege schismele, dezbinările, controversele şi disputele teologice, astfel că Sf. Augustin notează că „poate exista în Biserica catolică ceva care să nu fie catolic, după cum poate exista ceva în afara Bisericii Catolice care să nu fie catolic”. „Vedem cum teologia lui Augustin ne poate ajuta în acest efort de a depăşi dezbinările seculare. Astăzi trebuie să pornim de la comuniunea spirituală a carităţii spre deplina comuniune şi în Sacramente, mai ales a Euharistiei”.
Considerând discordiile şi dezbinările, a continuat pr. Cantalamessa, problema care se iveşte ne sugerează că „nu se poate pune o mai mare importanţă pe comuniunea instituţională” comparativ cu cea spirituală: „Aceasta pune pentru mine o întrebare serioasă, de multă vreme. Pot eu, credincios catolic, să mă simt mai mult în comuniune cu mulţimea celor care, botezaţi în aceeaşi Biserică a mea, se dezinteresează complet de Cristos şi de Biserică, sau se interesează numai ca să vorbească de rău, de cât m-aş simţi unit, în comuniune cu mulţimea celor care, deşi aparţine altor confesiuni creştine, cred în adevărurile fundamentale pe care le credem noi, îl iubesc pe Isus Cristos, răspândesc Evanghelia, arată semnele interioare ale Spiritului Sfânt? Persecuţiile, atât de frecvente astăzi în anumite regiuni ale lumii, nu fac deosebire: nu incendiază biserici, nu ucid persoane pentru că sunt catolici sau pentru că sunt protestanţi, ci pentru că sunt creştini. Pentru ei, suntem deja «una»!”
Sunt întrebări „pe care ar trebui să şi le pună şi creştinii celorlalte Biserici faţă de catolici”, a continuat pr. Cantalamessa, care a subliniat importanţa intuiţiei Sfântului Augustin în a recunoaşte că principiul esenţial al unităţii Bisericii se află în Spiritul Sfânt, nu în comuniunea orizontală a episcopilor între ei şi a episcopilor cu Papa. Altfel spus, Spiritul Sfânt este cel care face unitatea Bisericii, „răsfrângere a unităţii desăvârşite care există între Tatăl şi Fiul prin lucrarea Spiritului”.
Actualitatea învăţăturii Sfântului Augustin despre misterul Bisericii dobândeşte o ulterioară importanţă în contextul dialogului ecumenic şi al celui de al cincilea centenar de la Reforma protestantă. „Deja încep să circule”, a observat pr. Cantalamessa, „declaraţii şi documente comune în vederea acestui eveniment. Este vital pentru toată Biserica să nu se risipească această ocazie, rămânând prizonieri ai trecutului, căutând să clarifice, poate chiar cu o mai mare obiectivitate şi un mai mare irenism decât în trecut, motivele şi vinovăţiile unora şi ale altora, dar să se facă un salt de calitate, cum se întâmplă la «barajul» unui fluviu sau al unui canal, care permite apoi navelor să-şi continue navigarea la un nivel mai înalt. Situaţia lumii, a Bisericii şi a teologiei s-a schimbat faţă de atunci. Trebuie să pornim din nou de la Isus, să-i ajutăm cu smerenie pe contemporanii noştri să descopere persoana lui Cristos. Trebuie să ne raportăm la timpul apostolilor. Ei aveau înaintea ochilor o lume pre-creştină, noi avem înainte o lume în mare parte post-creştină. Când apostolul Paul a vrut să cuprindă într-o frază esenţa mesajului creştin, nu spune «Vă vestesc cutare sau cutare doctrină», dar spune: «Noi îl vestim pe Isus Cristos cel răstignit» (1 Cor 1,23); şi mai departe: «Noi îl vestim pe Domnul Cristos Isus» (cf 2 Cor 4,5)”.
„Isus”, a reluat predicatorul, „a stabilit o dată pentru totdeauna acest fundament mistic al unităţii când a spus: «ca toţi să fie una după cum noi suntem una». Unitatea esenţială în doctrină şi disciplină va fi rodul acestei unităţi mistice şi spirituale, nu va putea fi niciodată cauza acesteia”.
„Paşii mai concreţi către unitate nu sunt cei care se fac în jurul unei mese sau în declaraţiile comune, oricât de folositoare şi indispensabile ar fi acestea; sunt cei care se fac când credincioşii de diferite confesiuni se află să-L proclame împreună, în armonie fraternă, pe Isus Domnul, împărtăşind fiecare propria carismă, recunoscându-se ca fraţi în deplină loialitate şi ascultare fiecare faţă de îndrumările Bisericii sale”.
Învăţătura Sfântului Augustin despre adevărul Bisericii, a încheiat predicatorul, ne adresează în Postul Mare un îndemn impregnat de lumina învierii: „Dacă vreţi să trăiţi din Spiritului Sfânt”, spunea sfântul episcop de Hipona, „păstraţi caritatea, iubiţi adevărul, şi veţi ajunge la viaţa veşnică!”
Sursa:ro.radiovaticana.va
