de Frederic Manns
Nu toate relele vin pentru a dăuna. Mormântul Mariei în valea Cedron era cunoscut şi era venerat de secole. Acest mormânt tradiţional era acoperit de tencuieli şi îmbrăcat cu draperii după gustul oriental. Era permis să existe îndoieli cu privire la autenticitatea sa. În 1972, după ploile torenţiale care au inundat valea Cedron, părintele Bagatti, director al Studium Biblicum Franciscanum, a putut să facă o explorare a mormântului Fecioarei la invitaţia armenilor şi a ortodocşilor. Apa care inundase biserica a făcut să cadă tencuiala care acoperea mormântul Mariei şi a apărut stânca. Înălţimea sa varia între 1 metru 60 şi 1 metru 80. Mormântul avea toate caracteristicile mormintelor ad arcosolium din primul secol. Acest monument fusese separat de mormintele vecine tăind stânca în jurul colinei. Explorările au permis să se găsească urme ale mormintelor distruse de arhitecţii bizantini în partea de nord a monumentului. Aceste rămăşiţe corespund formei mormintelor din primul secol care se găsesc în valea Cedron.
Arheologul trebuie să studieze mereu izvoarele literare contemporane. Or, aceste izvoare literare sunt constituite de apocrife, pentru că Scriptura bazată pe Kerygma nu vorbeşte despre moartea Mariei. Apocrifelor trebuie aplicată metoda istorico-critică asemenea tuturor textelor din antichitate. Apocrifa greacă a Adormirii Mariei este completată de câteva fragmente în limba siriacă. Aceste fragmente, descriind mormântul Mariei, vorbesc despre un ansamblu funerar cu trei camere.
Transitus siriac C publicat de W. Wright1 şi Transitus D publicat de E, Wallis Buge2 repetă că erau trei grote: a treia din capătul celorlalte două era dublă. Nimeni n-a fost depus acolo înainte.
Săpăturile lui Bagatti au permis să se confirme exactitatea lui transitus siriac şi a celor trei grote. La stânga mormântului venerat, arheologul a descoperit o cameră care făcea parte din complexul funebru şi care a fost tăiată pentru a scoate în evidenţă a treia grotă unde trupul Mariei a fost introdus.
Este partea mai retrasă care a primit pe o bancă de piatră trupul Mariei. Abia mai târziu, când creştinii romani vor lua sanctuarul, mormântul Mariei va fi izolat de mormintele vecine şi înconjurat de o biserică.
Când în iulie 1973 lespezile de marmură care acopereau mormântul au fost date la o parte s-a descoperit banca de stâncă ce păstrase suprafaţa sa plană şi unită. Găurile care se văd acolo au fost săpate de credincioşii avizi de relicve. Cruciaţii intenţionau să protejeze banca de stâncă3 .
Pentru a cunoaşte Testamentul Mariei avem o apocrifă iudeo-creştină care se află în Biblioteca Vaticană, Fond grec 1982. Nu este unicul caz în care apocrifele i-au inspirat pe liturgişti. Sărbătoarea Naşterii Mariei celebrată la 8 septembrie nu se explică fără recurgerea la Protoevanghelia lui Iacob. Există o versiune etiopiană a apocrifei Adormirea care a integrat texte întregi din midrashim ebraice.
Conform versiune greceşti a apocrifei Adormirea, Maria a primit porunca de a merge la Muntele Măslinilor unde îngerul i-a încredinţat o ramură de palmier şi i-a vestit că în trei zile va trebui să părăsească trupul. Maria îi ceruse fiului s-o anunţe înainte de moarte şi să nu trimită pe îngerul morţii pentru a o face "să guste moartea". Şi aşa s-a întâmplat: îngerul i-a apărut Mariei vestindu-i apropiata trecere din viaţă în timp ce ţinea în mână o ramură de palmier. La ora stabilită, în timp ce apostolii au venit la Maria purtaţi de nori de glorie, Petru a condus rugăciunea dezvoltând simbolul lămpii pentru că lampa Mariei umpluse universul cu lumina lui Cristos. Toţi participanţii au aprins o lampă cu trei fitiluri şi Petru a explicat simbolul ei. Trupul, sufletul şi spiritul trebuie să rămână aprinse pentru a permite fiecăruia să intre în camera nunţii. În sânul Fecioarei Cuvântul făcut om a locuit din momentul zămislirii prin lucrarea Spiritului Sfânt până la naştere. În sufletul său Domnul a locuit mereu, din prima clipă a zămislirii Mariei. Nu numai o parte, o părticică a umanului va fi mântuită ci toată omenitatea: spirit, suflet şi trup.
Pe la ora a treia, Isus a venit personal cu o mulţime de îngeri pentru a primi sufletul Mariei. Înainte de sosirea Domnului un parfum intens s-a răspândit în casa Mariei şi i-a adormit pe toţi cu excepţia celor trei fecioare prezente.
Maria a făcut ultima sa rugăciune. "Te binecuvântez pentru că ai făcut ceea ce mi-ai promis. Nu ai întristat duhul meu. Cine sunt eu pentru că am fost judecată de atâta glorie? Spunând asta, a completat viaţa sa pământească prin faţa zâmbitoare către Domnul" (R 34).
Atunci Isus s-a apropiat de ea, i-a dat un sărut mamei sale, aşa cum i-a dat Dumnezeu lui Myriam, sora lui Moise în tradiţia iudaică, şi a luat sufletul ei pe care l-a încredinţat arhanghelului Mihail. Sufletul, pe care artiştii îl vor reprezenta sub forma unui prunc pe care Isus îl ţinea în braţele sale, a fost dus imediat în cer, în timp ce trupul a fost transportat în valea Cedron unde a rămas trei zile. Maria n-a avut un privilegiu superior faţă de cel al fiului său. După trei zile, îngerii au venit ca să ia trupul Mariei care a fost dus în cer şi unit cu sufletul sub pomul vieţii. Deşi definiţia dogmei proclamate de Pius al XII-lea în 1950 nu vorbeşte explicit despre moartea Mariei, apocrifa o spune în mod expres.
Simboluri reluate în apocrifa greacă (ramura de palmier, candela, parfumul, norii de glorie) sunt ilustrate în sărbătoarea ebraică Sukkot care în iudaism anunţa învierea trupurilor. Sărbătoarea dura şapte zile. Acest detaliu este reluat în apocrifă. Cu trei zile înainte Maria primeşte vestea morţii sale, timp de trei zile apostolii rămân pentru a conversa şi a se ruga împreună cu ea. În sfârşit, în a patra zi, Domnul vine.
Maria este noua Evă pentru că trupul său este depus sub pomul vieţii (R 48). Îi mulţumeşte lui Isus pentru că a fost considerată vrednică de sărutul camerei nupţiale. Biserica nouă Evă este prefigurată în Maria. Femeia a fost creată pentru a fi Mamă: spirit, suflet şi trup, în ea totul este făcut pentru a primi, a transmite şi a păzi viaţa. Experienţa Evei învaţă că vocaţia feminină la maternitate este ameninţată de păcat şi totuşi, după păcat tocmai maternitatea este indicată femeii drept cale de răscumpărare.
Maria este prezentată ca noua Myriam, sora lui Moise, care reprezintă bucuria pentru minunăţiile pe care Dumnezeu le săvârşeşte în istorie. De fapt, după eliberarea la Marea Roşie, Myriam a fost cea care a intonat cântarea de bucurie a poporului lui Israel. Toate rugăciunile sale sunt laude şi binecuvântări.
Apoi Maria este prezentată ca arcă a alianţei. În rugăciunea sa ea îi mulţumeşte lui Isus care a voit să locuiască în ea (R 10) şi Isus o defineşte pe mama sa ca locuinţă a sa (R 36). Maria este arca alianţei noi şi definitive. Marele preot Yefonia, invitat de Petru, "a adus texte din Sfânta Scriptură şi din cărţile lui Moise, unde este scris că Maria este numită Templu al lui Dumnezeu şi poartă a cerului" (R 42).
Pornind de la Vechiul Testament, Biserica iudeo-creştină a putut să afirme rapid - cu apocrifa greacă suntem în secolul al II-lea - că Maria ca şi Enoch şi Ilie n-a cunoscut putrezirea mormântului. Ea este noua Myriam şi noua arcă a alianţei. Liniile reprezentate de Eva şi Myriam găsesc în Maria împlinirea lor. Figurile feminine din Vechiul Testament amintesc forţa morală şi spirituală a femeii. Biserica din rândul neamurilor va avea nevoie de douăzeci de secole înainte de a ajunge la definiţia dogmatică a ridicării Mariei la cer.
În apocrifele iudeo-creştine - nu în apocrifele gnostice - există ştiri care nu sunt arheologice dar care sunt confirmate de izvoarele iudaice. Deci apocrifele trebuie considerate ca texte istorice, deşi necanonice. Critica internă trebuie să stabilească ambientul lor vital şi originea lor.
De amintit în sfârşit că creştinismul în bazinul mediteranean a rămas mult timp de structură iudaică. Deşi a trecut de la ebraică la greacă mentalitatea nu s-a elenizat şi s-a continuat să se gândească în categorii iudaice. În acest context Ridicarea Mariei în cer rămâne conform expresiei Sfântului Paul al VI-lea "coroana tuturor misterelor".
(După L'Osservatore Romano, 12 august 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
Note:
1 Journal of the sacred Literature of the NT, vol. 6, 3-32; şi 7,35-51.
2 Luzac's semitic text and Translation series 1899, 4, 93-146; 5, 97-160.
3 B. Bagatti, M. Picirillo, A. Prodromo, New Discoveries at the Tomb of Virgin Mary in Getsemane, Jerusalem 2004/2.
