Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Papa Francisc în Ungaria și Slovacia: programul călătoriei apostolice (12-15 septembrie 2021)

 
Papa Francisc în Ungaria și Slovacia: programul călătoriei apostolice (12-15 septembrie 2021)
  • 22 Iul 2021
  • 1957

Miercuri, 21 iulie 2021, Sala de Presă a Sfântului Scaun a publicat programul călătoriei apostolice pe care papa Francisc o va efectua la Budapesta, cu ocazia Congresului Euharistic Internațional, și în Slovacia în zilele 12-15 septembrie 2021. Motto-ul Congresului euharistic internațional de la Budapesta preia cuvintele Psalmului 87(86): ”Toate izvoarele mele sunt în tine”, iar vizita în Slovacia are ca motto îndemnul: ”Cu Maria și Iosif, pe calea către Isus”.

 

Sala de Presă a Sfântului Scaun a publicat programul detaliat al călătoriei apostolice pe care papa Francisc o va efectua în capitala Ungariei, Budapesta, cu ocazia celui de-al 52-lea Congres Euharistic Internațional, și, succesiv în Slovacia, în zilele 12-15 septembrie.

Întâlniri cu președintele și premierul ambelor țări, cu episcopii catolici, cu reprezentanții celorlalte Biserici și ai Comunităților ebraice, cu tinerii, cu comunitatea rom și cu toți credincioșii catolici marchează agenda pontificală a călătoriei apostolice pe care Sfântul Părinte o efectuează în Ungaria și Slovacia. După vizita de șase ore în capitala Ungariei, pentru Sfânta Liturghie a Congresului Euharistic Internațional, papa pleacă în aceeași zi, 12 septembrie, la Bratislava, unde începe o călătorie apostolică mai lungă și complexă. Papa Francis a anunțat că va efectua o călătorie apostolică la Budapesta și în Slovacia la rugăciunea ”Îngerul Domnului” din 4 iulie 2021, cu câteva ore înainte de a fi internat pentru operația la colon din aceeași zi.

Duminică, 12 septembrie 2021: Roma – Budapesta – Bratislava

Sfântul Părinte pleacă de la Roma duminică, 12 septembrie, la ora 6.00 și ajunge la Budapesta în jurul orei 7.45. După primirea oficială, organizată pe aeroportul internațional, urmează întâlnirea cu președintele republicii și cu primul ministru la Muzeul de Belle Arte din capitala Ungariei. Tot aici au loc alte două întâlniri semnificative și cele două discursuri ale papei: cu episcopii catolici și, succesiv, cu reprezentanții Consiliului ecumenic al Bisericilor și ai unor Comunități ebraice din țara vecină. Momentul culminant al vizitei la Budapesta îl reprezintă fără îndoială Sfânta Liturghie solemnă de încheiere a celui de-al 52-lea Congres euharistic internațional, organizată în Piața Eroilor din Budapesta, unde papa ține omilia celebrării euharistice și conduce rugăciunea ”Îngerul Domnului”.

În jurul orei 14.30, pe aeroportul internațional din Budapesta, are loc ceremonia de plecare. După o călătorie cu avionul de aproximativ 50 de minute, papa ajunge la Bratislava, ceremonia de primire fiind organizată și de data aceasta pe aeroportul internațional. La ora 16.30, la sediul nunțiaturii apostolice, are loc prima întâlnire a călătoriei apostolice în Slovacia: întâlnirea ecumenică și primul discurs al Sfântului Părinte. Agenda zilei se încheie într-o atmosferă fraternă, papa având în program, tot la nunțiatura apostolică, o întâlnire privată cu iezuiții din Slovacia.

Luni, 13 septembrie 2021: Bratislava

Agenda de luni, 13 septembrie, se desfășoară la Bratislava și începe la 9.15 cu ceremonia de bun venit, vizita de curtoazie la președintele republicii la Palatul Prezidențial, urmată primul discurs al papei în Slovacia la întâlnirea cu autoritățile, reprezentanții societății civile și membrii Corpului Diplomatic. La ora 10.45, papa merge în catedrala Sfântul Martin din capitala Slovaciei pentru un discurs și o întâlnire cu episcopii, preoții, persoanele consacrate, seminariștii și cateheții Bisericii catolice din această țară. În cursul după-amiezii, papa face o vizită privată la ”Centrul Betleem” din Bratislava, urmată de întâlnirea cu Comunitatea ebraică în Piața Rybné Námestie, când papa prezintă al treilea discurs al zilei. Alte două momente vor încheia agenda de luni a papei, care primește, la nunțiatura apostolică, vizita președintele Parlamentului și vizita primului ministru.

Marți, 14 septembrie 2021: Bratislava – Košice – Prešov – Bratislava

Agenda de marți, 14 septembrie 2021 – Înălțarea Sfintei Cruci – cuprinde evenimente strict religioase. Papa pleacă cu avionul de la Bratislava la Košice și apoi la Prešov, unde la ora 10.30, în piațeta din fața Sălii Polivalente, celebrează Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și prezintă omilia. La ora 16.00, papa se întoarce la Košice pentru o întâlnire cu reprezentanții Comunității rom dintr-un cartier al orașului și, la ora 17.00 o întâlnire cu tinerii pe stadion. În cursul serii, papa se întoarce cu avionul la Bratislava.

Miercuri, 15 septembrie 2021: Bratislava – Šaštin – Bratislava – Roma

Miercuri, 15 septembrie – comemorarea liturgică a Sfintei Fecioare Maria Îndurerate – este ultima zi a călătoriei apostolice în Slovacia. Papa merge la sanctuarul național din Šaštin, unde, la ora 9.10 are un moment de rugăciune alături de episcopii țării, iar la ora 10.00, celebrează Sfânta Liturghie și prezintă omilia. La ora 13.30, pe aeroportul internațional din Bratislava, are loc ceremonia de plecare, urmând ca papa Francisc să ajungă la Roma, pe aeroportul Ciampino, în jurul orei 15.30.

Va fi prima călătorie apostolică internațională pe care papa Francisc, în vârstă de 84 de ani, o va efectua după recenta operație la colon.

Vizita papei în Slovacia are ca motto îndemnul ”Cu Maria și Iosif, pe calea către Isus”, în timp ce motto-ul Congresului euharistic internațional de la Budapesta - al doilea eveniment de profil găzduit aici, după cel din 1938 - preia cuvintele Psalmului 87(86): ”Toate izvoarele mele sunt în tine” (v. 7).

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă



Sursa:vaticannews.va/ro