Suntem într-o criză economică, politică, socială şi morală. Dar să nu ne pierdem curajul. Se poate lucra împreuna cu Dumnezeu şi pentru Dumnezeu, iar situaţia se va îmbunătăţi.
de Ettore Gotti Tedeschi
Creaţia nu s-a încheiat. Invit cititorul să reflecteze. Nu este nimic fatal, iremediabil şi predestinat. Omul, de felul lui slab, fragil, vulnerabil, chiar daca trăieşte doar o clipă din timpul astronomic, totuşi poate „să facă istorie”, să schimbe viitorul său şi al altora. Dar trebuie să mediteze. Creaţia nu s-a încheiat încă, iar fiecare om poate să contribuie căutând sensul vieţii şi dând sens propriilor acţiuni, în orice împrejurare, chiar dacă i se pare că trăieşte sfârşitul lumii. Papa Benedict al XVI-lea spunea la Paris, în 12 septembrie 2008: „ Dumnezeu însuşi este Creatorul lumii, şi creaţia încă nu s-a încheiat. Dumnezeu lucrează, (gândiţi-vă, Dumnezeu lucrează...) Astfel munca oamenilor trebuie să apară ca şi o expresie particulară a asemănării cu Dumnezeu, iar omul, în acest mod, are facultatea de a participa la lucrarea lui Dumnezeu în crearea lumii”.
Pierderea rădăcinii creştine
Să reflectăm cu atenţie asupra acestei chestiuni care poate să schimbe viaţa noastră. Cu voinţă şi pregătire adecvată putem învinge relativismul. Putem să reformulăm un model cultural, social şi economic pentru om, luând conducerea din mâna celor care gândesc că omul poate să fie împlinit doar material, consumând din ce în ce mai mult şi mai ales pe datorie. Neglijând rădăcinile catolice, întrucât nu au fost apărate cu conştiinţă şi curaj, s-a uitat şi ceea ce ar fi fost economia şi capitalismul consecvent, fondat pe planul lui Dumnezeu, de care papa Benedict al XVI-lea a amintit. Gândirea catolică ar fi capabilă să formuleze un model economic benefic pentru om mai ales într-un moment de post-criză economică globală când nimeni nu ştie cum să acţioneze. A înţeles bine economistul (şi seful Statului) Luigi Einaudi (1874-1961), care considera doctrina socială a Bisericii o „a treia cale”. Pentru că omul este creat de Dumnezeu şi are demnitate superioară, pentru că viaţa are sens şi acţiunile umane au sens, în aceeaşi manieră folosirea mijloacelor economice ar avea la fel sens. Dacă oameni care nu au darul credinţei sunt convinşi de această „a treia cale”, noi, creştinii, suntem datori să arătăm că ştim să folosim mijloacele.
Şi aici istoria ne ajută. Primele „Silicon Valley” (centre de cercetare şi producţie) au fost mănăstirile benedictine, apoi cele cisterciene, unde s-au format sfinţi, iar pentru că trebuiau să lucreze, să studize, să cerceteze, dincolo de a se ruga, acţionau în mod sfânt, adică genial. În secolul al XII-lea primul tratat de mecanică a fost scris de un călugăr benedictin. Spiritul „inspirator” consta în dorinţa de a urma virtuţi umane utile colectivităţii într-o armonie de rugăciune şi de eficienţă. Omul lucra cu Dumnezeu. Se ruga, studia şi lucra.
Dar „răul” trebuia să vină şi să se arate în contradicţie cu tot ceea ce a fost mai sus descris. „Duşmanul” lui Dumnezeu trebuia să relativizeze modelul original, trebuia să confunde mijloacele cu scopul, trebuia să relativizeze sensul însuşi al vieţii şi al acţiunilor umane.
Procesul de îndepărtare de Dumnezeu
Cum a acţionat? A inceput promovând condiţiile culturale şi morale prin erezia Reformei care a produs un capitalism egoist şi impertinent, bazat pe credinţa fără fapte şi pe invitaţia de a acţiona lăsând la o parte practicarea virtuţilor, motivată cu natura corupta a omului. A fost acest capitalism cel ce a produs consecvenţe ulterioare de exploatare a omului, de accentuare a inegalităţii. A urmat, ca şi o deformare succesivă, gândirea fiziocratică ce afirma contrariul, adică buna guvernare a unei naturi umane perfecte, bună, care nu a fost coruptă de păcat, care nu are nevoie de răscumpărare. A impins societatea să dea încredere lui homo economicus şi „să-l lase să acţioneze” punând accentul pe interesele personale care ar fi adus avantaje pentru toţi. Fără acestea, revoluţia industrială poate nu ar fi fost aşa rapidă şi atât de inumană.
Este interesant şi curios de relevat faptul că în iluminism omul e numit „animal gânditor”, stabilind totodată ca rolul economiei este acela de a satisface nevoile materiale ale acestuia, celelalte (cele spirituale) fiind considerate pură iluzie. Iar, dacă ne gândim bine, reuşim să ne explicăm de ce dezlănţuirea marxistă a fost provocată nu de „capitalismul catolic”, ci de acea formă de capitalism protestant-iluministă. Deci, dorinţa de a separa din ce în ce mai mult morala catolică de economie a dus la doctrine ce s-au dezvoltat succesiv ca şi consecinţă a marxismului: utilitarismul, necesar pentru a reechilibra valoarea-muncă a lui Marx, dar şi să şteargă valoarea intrinsecă a bunurilor economice. Apoi tehnocraţia, necesară pentru a numi noii mari sacerdoţi ai moralei economice, în locul preoţilor.
Ajungem la keynesianism care absolutizează separarea dintre economie şi morală, stabilind că doar ştiinţa trebuie să gestioneze problemele umanităţii şi că omul este mijloc al creşterii economice. Prin urmare şi naşterile trebuie controlate deoarece pot fi utile (sau nu) ciclului economic. Astfel, astăzi, când ne întrebăm cum a fost posibil ca mijloacele economice să degenereze aşa de mult, avem un răspuns: dezrădăcinându-le progresiv de rădăcinile naturale şi creştine şi transformându-le într-un sistem în care mijlocul devine scop în mâinile oamenilor.
Totul a fost relativizat: din punct de vedere antropologic (cine e omul?), al sensului vieţii, al sensului acţiunilor, etc. În acest tablou, când economia nu funcţionează, vina este a instrumentului şi nu a omului care-l foloseşte. Şi se pretinde ca să fie schimbate instrumentele şi organizaţiile, iar nu omul, în iluzia de a schimba lumea. Morala catolică nu vrea să impună norme morale pentru reglementarea pieţii, substituind legi economice, nu gândeşte că piaţa liberă e împotriva omului doar pentru că întrebarea e viciată de slăbiciunile ei, nu vede un atac asupra valorilor. Înţelege toate acestea ca şi consecinţă a progresului şi arată necesitatea de a-l întări spiritual pe om, în creşterea sa în inteligenţă şi în capacitatea de a folosi mijloacele făcute de el. Creaţia este în curs, putem face ceva pentru ca să colaborăm şi să lucrăm cu Dumnezeu?
Adu-ți aminte
„(...) nu există cu adevărat bine comun atunci cand Dumnezeu este alungat din piaţa publică. A pune lucruri trecătoare în relație cu Dumnezeu înseamnă a consimţi că în lucrurile trecătoare Dumnezeu este prezent. A pune lucruri trecătoare în relație cu Dumnezeu înseamnă să construieşte o societate în conformitate cu planul lui Dumnezeu. Fără această conştientizare, Doctrina socială a Bisericii nu are nimic în comun cu evanghelizarea” (S.E. mons. Giampaolo Crepaldi, în Bollettino di Dotrina Sociale della Chisa, n.2, apr-giu 2013, p 48).
Traducere: ARM
Sursa:www.rassegnastampa-totustuus.it
