Cum să faci o vacanță „divină”? Cu această întrebare, intenționat provocatoare, începe ghidul de vacanță intitulat „Decalogul creștinului în vacanță”, redactat de episcopatul francez, în vederea perioadei estive de concedii din acest an.
Propunerea episcopilor pornește de la constatarea că „în perioada concediilor suntem mai puțin creștini sau chiar deloc”, îngăduindu-ne „un timp excepțional, fără Dumnezeu”, cu duminici fără Sfinte Liturghii. Pe scurt, o perioadă de concediu în care „Dumnezeu este concediat”. Pornind de la această reflecție, episcopii francezi sugerează să ne organizăm timpul de odihnă din perioada verii ca pe „un itinerar în spiritul dragostei față de Domnul”.
Prima regulă este de a dedica „timp carității”, reflectând asupra importanței pe care o acordăm iubirii față de aproapele în această perioadă de concedii. „Acesta este un punct esențial” – subliniază episcopii francezi, explicând că, altfel, perioada verii riscă să devină un timp al egoismului deghizat în relaxare. A doua regulă constă în „a-L pune pe Dumnezeu în propria valiză”: de exemplu, prin luarea, cu noi, în vacanță a unei Biblii în format mic sau a unei scurte scrieri de teologie, fără a uita un Rozariu și o mică imagine sacră.
Cea de-a treia regulă este să-l purtăm pe Dumnezeu în inimă în fiecare moment al vacanței, deoarece „credința este legătura noastră cu Domnul”.
La cel de-al patrulea punct al așa-numitului „Decalog al creștinului în vacanță”, episcopii francezi îi îndeamnă pe credincioși „să fugă din locurile fără Dumnezeu”, adică de acele „situații ambigue sau nesănătoase care strică legătura noastră cu Domnul și cu aproapele”.
Cea de-a cincea regulă pentru creștinii în vacanță este un sfat: de a trăi vacanța ca pe o „lungă duminică”, adică un „timp în care să se dedice spațiu doar lui Dumnezeu”. De aceea, regula a șasea, se referă la „a nu pierde Sfânta Liturghie” folosind scuze banale, ci la a participa la celebrarea euharistică, la întâlnirea cu Domnul.
Ultimele patru reguli constau în câteva indicații practice: „a contempla, a da mărturie, a sluji și a se bucura”. A contempla frumusețea prezentă „în natură, în artă, în ființele omenești”, deoarece „fără contactul cu frumusețea ne uscăm cu repeziciune”. A-l mărturisi pe Cristos, deoarece „în vacanță, nu trebuie să ne limităm doar la a rămâne creștini, ci trebuie să suscităm credința în alții. A-l sluji pe aproapele , pentru că punerea în slujba aproapelui înseamnă „parcurgerea căii spre Dumnezeu”.
Și, în final, îndemnul la bucurie, deoarece, pentru un creștin, bucuria este înainte de toate în Dumnezeu, departe de idealurile mundane, de lenea extremă și dezumanizantă. Creștinul exprimă bucuria ca har al lui Dumnezeu, în spirit de adevăr și dăruire de sine.
