Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Întreită sărbătoare pentru comunitatea greco-catolică din Gherla

 
Întreită sărbătoare pentru comunitatea greco-catolică din Gherla
  • 17 Mar 2014
  • 5915
Duminică, 16 martie a. c., credincioşii gherleni au avut parte de o întreită sărbătoare.

Primul motiv de bucurie a fost inaugurarea şi binecuvântarea Bisericii Greco-Catolice din Piaţa Unirii, cu hramul „Sfântul Iosif” de către Părintele Mihai Todea, Vicarul general al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla. Binecuvântarea bisericii a fost precedată de o procesiune care a plecat de la capela greco-catolică şi a fost succedată de celebrarea Sfintei Liturghi de către un sobor de preoţi şi de un număr mare de credincioşi veniti de pretutindeni. Noul lăcaş de cult a fost ctitorit (1993) şi ridicat de către Părintele Protopop Gavril Pop (+2007) după planul realizat de arhitectul Mircea Amitroaiei din Cluj-Napoca şi se doreşte a fi o simbioză între stilul bizantin şi romanic. Finisajele pe interior şi exterior au fost începute sub păstorirea Părintelui Ioan Monoşes şi sunt continuate de către Părintele Alxandru Hruban, parohul parohiei „Sfântul Iosif”. Construcţia şi lucrările au fost susţinute de către credincioşii din ţară şi străinătate.

Cel de-al doilea motiv de bucurie a fost înfiinţarea unei noi parohii greco-catolice în oraşul nostru cu hramul „Duminica Sfintelor Femei Mirofore”. Tinând cont de numărul tot mai mare al credincioşilor greco-catolici gherleni şi de necesităţile pastorale ale acestora, noua parohie a fost înfiinţată în urma solicitării credincioşilor greco-catolici din Gherla, a Părintelui Protopop Alexandru Hruban şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Florentin Crihălmeanu, episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla. Noua parohie îşi va desfăşura activitatea liturgică la capela greco-catolică din strada 1 Decembrie 1918, nr. 13 (vizavi de Liceul Ana Ipatescu).

În acest context comunitatea greco-catolică a avut cel de-al treilea motiv de bucurie, şi anume, numirea Părintelui Gabriel-Marian Marincaş ca paroh al parohiei Gherla I, cu hramul „Duminica Sfintelor Femei Mirofore”. Părintele Gabriel-Marian Marincaş a urmat cursurile Institutul Teologic Sf. Ioan Evanghelistul din Cluj şi a obţinut licenţa în teologie în cadrul Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din UBB. A continuat pregătirea pentru preoţie la Facultatea de Ştiinţe Ecleziastice Orientale din cadrul Institutului Oriental Pontifical din Roma, unde a obţinut licenţa canonică în Liturgică. A fost hirotonit preot la 30 mai 2010, iar din anul 2012 până în luna martie a acestui an a fost vicar parohial în parohia  „Sfântul Iosif” din Gherla.

La sfârşitul Liturghiei, după ce Părintele Mihai Todea a citit decretele de înfiinţare şi reorganizare a celor două parohii, precum şi decretul de numire a Părintelui Gabriel-Marian Marincaş, au fost amintiţi înaintaşii noştri în credinţă care prin strădania lor au reuşit să ridice frumosul lăcaş de cult, unde noi şi copiii noştri să-i putem aducem laudă lui Dumnezeu aşa cum se cuvine. În veci să fie pomenirea  lor!                                                      

Pr. Diac. Marius Fodor