A fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă organizată la Roma marți, 22 iunie a.c., mesajul papei Francisc pentru prima Zi mondială a bunicilor și bătrânilor.
Întâlnirea cu reprezentanții presei a început la ora 11.30, la Sala de Presă a Sfântului Scaun, conferința de presă fiind transmisă live în streaming pe canalul Youtube Vatican News. După cum s-a spus la timpul respectiv, Ziua mondială a bunicilor și bătrânilor a fost înființată de papa Francisc anul acesta și se marchează la nivel bisericesc în duminica cea mai apropiată de sărbătoarea Sfinților Ioachim și Ana, bunicii lui Isus, care în calendarul roman sau latin cade anual pe 26 iulie. Prin urmare, prima ediție a acestei Zile speciale se va marca în 2021 duminică, 25 iulie. Tema primei Zile a bunicilor și bătrânilor se inspiră din cuvintele ”Eu sunt cu tine în toate zilele” (cf. Matei 28,20) pe care Isus le adresează discipolilor înainte de a se înălța la cer.
Au luat parte la conferința de presă cardinalul Kevin Farrell, prefectul Departamentului pentru laici, familie și viață, dr. Vittorio Scelzo, însărcinat cu pastorația vârstnicilor din partea Departamentului menționat, Monique Bodhuin, în legătură directă din Strasbourg (Franța), președintă a asociației ”Vie Montante Internationale”, precum și două reprezentante ale Comunității Sfântul Egidiu: Maria Sofia Soli, din partea mișcării ”Viva gli anziani”, și Elena Liotta, reprezentantă a mișcării ”Giovani per la pace”.
La începutul conferinței de presă a fost transmis un mesaj video al papei Francisc, iar textul integral al Mesajului său a fost publicat oficial în limbile arabă, italiană, franceză, engleză, germană, polonă și portugheză. Vă oferim în continuare, în traducerea noastră de lucru, Mesajul Sfântului Părinte la Ziua mondială a bunicilor și bătrânilor din 2021, cu precizarea că titlurile paragrafelor au fost alese de redacție.
Dragi bunici!
”Eu sunt cu tine în toate zilele” (cf. Matei 28,20) este făgăduința pe care Domnul a făcut-o discipolilor înainte de a se înălța la cer și pe care astăzi ți-o repetă și ție, dragă bunic și dragă bunică. Ție. ”Eu sunt cu tine în toate zilele” sunt și cuvintele pe care, ca Episcop al Romei și bătrân ca tine, aș vrea să ți le adresez cu ocazia acestei primei Zile Mondiale a Bunicilor și Bătrânilor: întreaga Biserică îți este aproape – mai bine zis, ne este aproape – se preocupă de tine, îți vrea binele și nu vrea să te lase singur!
Încercarea pandemiei și povara singurătății
Îmi dau bine seama că acest mesaj ajunge la tine într-un timp greu: pandemia a fost o furtună neașteptată și furioasă, o grea încercare care s-a abătut asupra vieții fiecăruia, dar care nouă, bătrânilor, ne-a acordat un tratament special, un tratament mai dur. Foarte mulți dintre noi s-au îmbolnăvit și mulți au plecat dintre noi sau au văzut cum se stinge viața propriilor soți ori a celor dragi, foarte mulți au fost constrânși la singurătate pentru o perioadă foarte lungă, izolați.
Domnul cunoaște fiecare suferință a noastră din acest timp. El este alături de cei care trăiesc experiența dureroasă de a fi puși deoparte. Solitudinea noastră, pe care pandemia a făcut-o mai apăsătoare, nu-i este indiferentă. O tradiție povestește că și Sfântul Ioachim, bunicul lui Isus, a fost îndepărtat din comunitatea sa pentru că nu avea copii. Viața lui, ca și a soției sale Ana, era considerată inutilă. Dar Domnul i-a trimis un înger ca să-l consoleze. În timp ce el, întristat, stătea afară, lângă porțile cetății, i-a apărut un trimis al Domnului ca să-i spună: ”Ioachime, Ioachime, Domnul a ascultat rugăciunea ta stăruitoare!”. Giotto, într-o frescă celebră, pare să amplaseze scena în timpul unei nopți, una din acele nenumărate nopți nedormite, copleșite de amintiri, îngrijorări și dorințe cu care ne-am obișnuit mulți dintre noi.
Vizita unui ”înger” cu față familiară
Dar chiar și atunci când totul pare să fie întuneric, ca în aceste luni de pandemie, Domnul continuă să trimită îngeri care să consoleze singurătatea noastră și să ne repete: ”Eu sunt cu tine în toate zilele”. Ți-o spune ție, mi-o spune mie, o spune tuturor. Acesta este sensul acestei Zile care am vrut să fie marcată prima oară chiar în acest an, după o lungă izolare și o reluare încă lentă a vieții sociale: ca fiecare bunic, fiecare bătrân și bătrână, mai ales cei mai singuri dintre noi, să primească vizita unui înger! Uneori, ei vor avea fața nepoților noștri, alteori a rudelor, prietenilor dintotdeauna sau a celor pe care i-am cunoscut chiar în acest moment dificil. În această perioadă, am învățat să înțelegem cât de importante sunt pentru fiecare dintre noi îmbrățișările și vizitele, și cât mă întristează faptul că în unele locuri acestea nu sunt încă posibile!
Dumnezeu nu iese niciodată la pensie
Domnul, însă, ne trimite mesagerii săi și prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu, de care El are grijă să nu ducem lipsă niciodată în viața noastră. Să citim în fiecare zi o pagină din Evanghelie, să ne rugăm cu ajutorul Psalmilor, să citim Profeții! Vom rămâne mișcați de fidelitatea Domnului. Scriptura ne va ajuta, de asemenea, să înțelegem ceea ce Domnul cere astăzi de la viața noastră. El, într-adevăr, trimite lucrători în via sa la orice oră a zilei (cf. Matei 20, 1-16), în orice anotimp al vieții. Eu însumi pot să dau mărturie că am primit chemarea de a deveni Episcop al Romei când, pentru a spune astfel, ajunsesem la vârsta pensionării și deja îmi închipuiam că nu mai pot să fac multe lucruri noi. Domnul întotdeauna este aproape de noi, întotdeauna, prin noi invitații, prin noi cuvinte, prin consolarea sa, dar întotdeauna este aproape de noi. Voi știți că Domnul este veșnic și că El niciodată nu se pensionează, niciodată.
Vocația noastră nu are vârstă de pensionare
În Evanghelia după Matei, Isus spune Apostolilor: ”Aşadar, mergând, faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Spirit, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit!” (28, 19-20). Aceste cuvinte sunt astăzi adresate și nouă și ne ajută să înțelegem mai bine că vocația noastră este de a păstra rădăcinile, a transmite credința celor tineri și a ne îngriji de cei mici. Ascultați bine, care este vocația noastră acum, la vârsta noastră? A păstra rădăcinile, a transmite tinerilor credința și a se îngriji de cei mici. Nu uitați acest lucru!
Nu contează câți ani ai, dacă mai lucrezi sau nu, dacă ai rămas singur sau ai o familie, dacă ai devenit bunică sau bunic de tânăr sau mai târziu, dacă ești încă autonom sau ai nevoie de asistență, pentru că nu există o vârstă de pensionare în ceea ce privește îndatorirea de a vesti Evanghelia, îndatorirea de a transmite tradițiile către nepoți. E nevoie de a porni la drum și, mai presus de toate, de a ieși din ale noastre pentru a întreprinde ceva nou.
Există, așadar, o vocație reînnoită și pentru tine într-un moment crucial al istoriei. Te vei întreba: dar cum este posibil așa ceva? Energiile mele sunt pe terminate și nu cred că pot să fac multe. Cum pot să încep să mă comport de o manieră diferită când obișnuința a devenit regula existenței mele? Cum pot să mă dedic celui mai sărac când am deja atâtea gânduri pentru familia mea? Cum pot să-mi lărgesc privirea dacă nu-mi este îngăduit nici măcar să ies din reședința în care trăiesc? Solitudinea mea nu este o piatră prea apăsătoare? Câți dintre voi nu-și pun oare această întrebare: singurătatea mea nu este o piatră prea apăsătoare? Isus însuși a auzit punându-i-se o întrebare de acest fel din partea lui Nicodim, care l-a întrebat: ”Cum poate să se nască un om când este bătrân?” (Ioan 3,4). Aceasta se poate întâmpla, îi răspunde Domnul, deschizându-ți inima la lucrarea Spiritului Sfânt care suflă unde vrea. Spiritul Sfânt, cu libertatea pe care o are, merge peste tot și face ceea ce voiește.
Nimeni nu se salvează de unul singur
După cum am spus de mai multe ori, din criza în care se află omenirea nu vom ieși la fel ca înainte: vom ieși ori mai buni ori mai răi. Și ”facă cerul ca [...] să nu fi fost al nu știu câtelea eveniment grav din istorie din care nu am fost în stare să învățăm – suntem greoi la cap! Să nu uităm de bătrânii care au murit din cauza lipsei respiratoarelor [...]. Fie ca o durere atât de mare să nu fi fost inutilă, să facem un salt către un nou fel de a trăi și să descoperim o dată pentru totdeauna că avem nevoie și că suntem datori unii față de alții, pentru ca omenirea să se renască” (enc. Fratelli tutti, 35). Nimeni nu se salvează de unul singur. Datori unii față de alții. Cu toții frați.
Senectutea: visele, memoria și rugăciunea
În această perspectivă, aș vrea să-ți spun că e nevoie de tine pentru a construi, în fraternitate și prietenie socială, lumea de mâine: cea în care vom trăi noi cu fiii noștri și nepoții, când furtuna se va fi calmat. Toți ”trebuie să fim parte activă în reabilitarea și în susținerea societăților rănite” (ibid., 77). Printre diverșii piloni care vor trebui să susțină această nouă construcție sunt trei pe care tu, mai bine decât alții, poți să ajuți să fie puși. Trei piloni: visele, memoria și rugăciunea. Apropierea Domnului va dărui forța de a întreprinde un nou drum chiar și celor mai fragili dintre noi pe căile visului, memoriei și rugăciunii.
Profetul Ioel a rostit cândva această făgăduință: ”Bătrânii voștri vor avea vise și tinerii voștri vor avea viziuni” (3,1). Viitorul lumii este în această alianță dintre tineri și bătrâni. Cine, dacă nu tinerii, poate lua visele bătrânilor și să le ducă mai departe? Dar pentru aceasta este necesar a continua să visăm: în visele noastre de dreptate, de pace și de solidaritate se află posibilitatea ca tinerii noștri să aibă noi viziuni și să poată construi împreună viitorul. E necesar ca și tu să dai mărturie că e posibil a ieși reînnoiți dintr-o experiență de încercare. Și sunt sigur că nu va fi singura, pentru că în viața ta vei fi avut atâtea și ai reușit să ieși din acestea. Învață din acea experiență să ieși și acum.
Visele sunt, de aceea, împletite cu memoria. Mă gândesc la cât este de prețioasă [memoria] războiului și la cât de mult ar putea să învețe tinerele generații despre valoarea păcii. Cel care transmite acest lucru ești tu, care ai trăit durerea războaielor. A aduce aminte este o adevărată misiune a oricărui bătrân: memoria și a duce memoria la alții. Edith Bruck, care a supraviețuit dramei Holocaustului, a spus că ”luminarea chiar și a unei singure conștiințe merită efortul și durerea de a menține vie amintirea despre cele întâmplate”. Și continuă: ”Pentru mine memoria înseamnă a trăi”. Mă gândesc și la bunicii mei și la cei dintre voi care au trebuit să emigreze și știu cât de greu este să-ți lași casa, cum fac și astăzi atât de mulți oameni în căutarea unui viitor. Pe unii dintre ei, poate, îi avem alături de noi și se îngrijesc de noi. Această memorie poate ajuta la edificarea unei lumi mai umane, mai primitoare. Dar fără memorie nu se poate construi, fără temelie nu vei construi niciodată o casă. Niciodată. Temeliile vieții sunt memoria.
În fine, rugăciunea. Cândva, predecesorul meu, papa Benedict, un sfânt bătrân care continuă să se roage și să lucreze pentru Biserică, spunea următoarele: ”Rugăciunea bătrânilor poate să ocrotească lumea, ajutând-o de o manieră, poate, mai incisivă decât zbuciumul altora”. El spunea acestea aproape la sfârșitul pontificatului său, în 2012. E frumos. Rugăciunea ta este o resursă foarte prețioasă: este un plămân de care Biserica și lumea nu se pot lipsi (cf. ex.ap. Evangelii gaudium, 262). Cu precădere în aceste vremuri atât de grele pentru umanitate, în timp ce cu toții trecem cu aceeași barcă marea învolburată a pandemiei, mijlocirea ta în favoarea omenirii și a Bisericii nu este zadarnică, dar arată tuturor încrederea senină a unui țărm.
Dragă bunică, dragă bunic, la încheierea mesajului meu aș vrea să-ți arăt și ție exemplul Fericitului, în curând al Sfântului, Charles de Foucauld. El a trăit ca eremit în Algeria și în acel context periferic a dat mărturie pentru ”aspirația sa de a simți pe oricare ființă umană ca pe un frate” (enc. Fratelli tutti, 287). Existența sa arată cum este posibil, chiar în solitudinea propriului pustiu, să mijlocești pentru săracii din lumea întreagă și să devii cu adevărat un frate și o soră cu respirație universală.
Îi cer Domnului ca, chiar cu ajutorul exemplului său, fiecare dintre noi să-și lărgească inima, să o facă sensibilă la suferințele celor din urmă și capabilă să mijlocească pentru ei. Fiecare dintre noi să învețe a repeta tuturor, mai ales celor mai tineri, cuvintele de mângâiere pe care astăzi le-am auzit îndreptate către noi: Eu sunt cu tine în toate zilele. Înainte și curaj! Domnul să vă binecuvânteze!
***
Mesajul papei poartă data semnificativă de 31 mai, sărbătoarea Vizitei Fericitei Fecioare Maria la ruda ei Elisabeta.
