Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Libertatea religioasă, criteriu pentru acordurile dintre țări

 
Libertatea religioasă, criteriu pentru acordurile dintre țări
  • 22 Mai 2021
  • 1912

Fundația de drept pontifical “Ajutor Bisericii care Suferă” din Italia a propus, în cursul a două audiențe parlamentare, să se introducă în fiecare acord bilateral sau multilateral care implică Guvernul italian – mai ales în politicile de cooperare – solicitarea unei angajări de durată în vederea respectării libertății religioase din partea fiecărui stat beneficiar de politica externă italiană de sprijinire a dezvoltării.

În data de 19 mai, directorul național al fundației de drept pontifical “Ajutor Bisericii care Suferă” a fost audiat de Comisia pentru afaceri externe și comunitare a Camerei Deputaților, în contextul examinării unui proiect de lege C.3041. Este vorba despre  „Ratificarea și executarea Acordului de cooperare culturală, științifică și tehnologică între Guvernul Republicii Italiene și Guvernul Republicii Islamice Afganistan, încheiat la Kabul, pe 19 aprilie 2016”.

În ziua succesivă, pe 20 mai, președintele Monteduro a participat la ciclul de audieri a Comisiei pentru afaceri externe din Senat, în contextul examinării documentului CCLXI, n,1, despre “Rapoartele cu privire la inițiativele finanțate cu resursele fondului destinat sprijinirii intervențiilor pentru populațiile aparținând minorităților creștine supuse persecuției din zonele de criză (anul 2019) ".

Propunerea fundației a fost evaluată favorabil de cele două comisii parlamentare italiene. Într-un comunicat de presă, Ajutor Bisericii care Suferă informează că a cerut ministrului Afacerilor Externe și al Cooperării Internaționale – Luigi Di Maio – să fie promotor al respectării libertății religioase în privința statelor care, în prezent, sunt responsabile în mod direct sau indirect, de încălcarea acestui drept fundamental.

Din Raportul fundației cu privire la libertatea religioasă în lume în 2021 reiese că într-o națiune din trei se înregistrează grave încălcări ale libertății religioase. Potrivit studiului condus de această fundație de drept pontifical în anii 2018-2020, acest drept fundamental nu a fost respectat în 62 din 196 de țări (31,6% din total). De aceea Ajutor Bisericii care Suferă a cerut Parlamentului Italian ca libertatea religioasă să fie printre condițiile în vederea stabilirii acordurilor de cooperare cu alte țări.

 



Sursa:vaticannews.va/ro