Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

La Papa Francisc, nunțiul apostolic la București, mons. Miguel Maury Buendia

 
La Papa Francisc, nunțiul apostolic la București, mons. Miguel Maury Buendia
  • 10 Mai 2021
  • 2101

Suveranul Pontif l-a primit luni, 10 mai 2021, pe nunțiul apostolic în România și R. Moldova, arhiepiscopul titular Miguel Maury Buendia. Cu o lungă experiență diplomatică, prelatul spaniol s-a născut la Madrid în 1955 și a fost sfințit preot în 1980. Este nunțiu apostolic la București din 5 decembrie 2015, contribuind semnificativ la realizarea vizitei apostolice a papei Francisc în România (31 mai – 2 iunie 2019).

Papa Francisc l-a primit luni, 10 mai 2021, pe nunțiul apostolic în România și Republica Moldova, mons. Miguel Maury Buendia, arhiepiscop titular de Italica.

Mons. Miguel Maury Buendía a fost numit de papa Francisc nunțiu apostolic la București pe 5 decembrie 2015, prelatul spaniol fiind până atunci nunțiu apostolic în Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan. Reprezentantul Sfântului Scaun în România a venit la București după arhiepiscopul spaniol Francisco-Javier Lozano, care și-a îndeplinit misiunea diplomatică de nunțiu apostolic în România și Republica Moldova de la 10 decembrie 2007 până la 20 iulie 2015.

Mons. Miguel Maury Buendia s-a născut la Madrid în 1955 și a fost sfințit preot la 26 iunie 1980. Are studii în domeniul muzicii și este specialist în istoria artei. După diferite misiuni pastorale și licența în teologie dogmatică la Universitatea Pontificală de la Salamanca, a finalizat un doctorat la Universitatea ”Angelicum” din Roma despre relația dintre filozofie și științele juridice. A urmat formarea diplomatică în cadrul Academiei Pontificale Ecleziastice din Roma, iar în 1987 a intrat în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun. A fost secretar și consilier de nunțiatură în Ruanda, Uganda, Maroc, Nicaragua, Egipt, Slovenia, Macedonia și Irlanda.

Din 2004, a fost responsabil cu țările din sud-estul Europei în cadrul Secției pentru Raporturile cu Statele din Secretariatul de Stat. La 19 mai 2008 a fost numit de papa Benedict al XVI-lea arhiepiscop titular de Italica și nunțiu apostolic în Kazahstan, iar succesiv, în Kârgâzstan și Tadjikistan. A fost consacrat episcop în 12 iunie 2008 în bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, avându-l ca episcop consacrator pe cardinalul secretar de stat Tarcisio Bertone, S.D.B., și consacratori, pe cardinalul Antonio Maria Rouco Varela, arhiepiscop de Madrid, și pe arhiepiscopul Pier Giacomo De Nicolò, nunțiu apostolic.

Pe lângă limba spaniolă, nunțiul apostolic de la București cunoaște engleza, franceza, slovena și rusa.

După 1989, odată cu restabilirea relațiilor diplomatice bilaterale, Sfântul Scaun a avut cinci ambasadori în România cu rangul de nunțiu apostolic: arhiepiscopii (titulari) John Bukovsky, Janusz Bolonek, Jean-Claude Périsset, Francisco-Javier Lozano și, din 5 decembrie 2015, pe actualul nunțiu în România și R. Moldova, mons. Miguel Maury Buendía.

Potrivit unei cutume recunoscute la nivel internațional, nunțiul apostolic în România îndeplinește și oficiul de decan al Corpului Diplomatic acreditat la București.

 



Sursa:vaticannews.va/ro