de Giovanna Pasqualin Traversa
Se va ţine duminică, 9 mai 2021, la ora 10.00 (ora Italiei), în catedrala din Agrigento, ceremonia de beatificare a slujitorului lui Dumnezeu Rosario Angelo Livantino. Va prezida celebrarea euharistică prefectul Congregaţiei Cauzelor Sfinţilor, cardinalul Marcello Semeraro. Am întrebat-o pe Elena Valdetara Canale, protagonistă a unuia din cele două miracole atribuite mijlocirii tânărului magistrat, cum a trăit ultimele zile de aşteptare.
"A fost o aşteptare însoţită de profundă bucurie interioară, emoţie şi speranţă", răspunde femeia, vindecată în 1996 de un limfom Hodgkin diagnosticat în 1993, care conform medicilor avea s-o ducă la moarte în mai puţin de doi ani. "Într-un timp aşa de dificil pentru Italia noastră şi pentru omenirea întreagă, cred că Domnul a ales momentul oportun pentru că toţi avem nevoie să ne călim din nou în mărturia de curaj şi de credinţă până la martiriu a tânărului Livantino. Acesta este momentul curajului şi al speranţei. Chiar în momentele dificile avem nevoie să ne punem sub tutela Dei, cum scria Rosario în jurnalele sale". Probabil că noi nu vom fi chemaţi să ne dăm viaţa, "totuşi există un soi de mic martiriu şi în angajarea şi în sacrificiul zilnic, în trudele unei vieţi obişnuite, în înfruntarea dificultăţilor, bolilor şi doliilor".
După boala gravă a Elenei şi moartea prematură a două fiice, Cecilia şi Simona, încercarea bate iarăşi la uşa casei sale: la începutul lui februarie soţul Giovanni este lovit de un infarct provocat de o anomalie congenitală a aortei şi îngrijit timp de o săptămână ca hernie inghinală ca urmare a unei diagnoze greşite. "Viaţa sa a fost agăţată de un fir, însă Dumnezeu ne-a permis să ajungem la timp pentru a-l salva. Se vede - reflectă Elena - că Domnul continuă să ne permită, ca familie, să aducem mica noastră mărturie".
Elena, ce "raport" aveţi cu Rosario Livantino? "Nu l-am cunoscut niciodată pe acest pământ, însă am cu el un raport fratern, ca şi cu un frate mai mare. Sfinţii şi fericiţii sunt fraţii noştri şi surorile noastre mai mari, noi încercăm să le imităm exemplul, să mergem împreună cu ei în urmarea lui Cristos pe care l-au iubit cu toată inima. Nu ştiu dacă pot să spun: sunt fiică unică şi Rosario este fratele pe care aş fi dorit să-l am".
Pentru Elena, apropiatul fericit de acum, ne arată concret că sfinţenia nu este rezervată unei elite, ci este o vocaţie la care suntem chemaţi toţi: "Unii merg mai rapid, ca Rosario care a parcurs în viaţa sa scurtă o distanţă enormă; un drum pe care o persoană normală n-ar reuşi să-l parcurgă nici în 100 de ani. Noi, care suntem mai lenţi, luăm de la el curajul, conştiinţa că putem să facem, în spaţiul nostru mic, ceva bun pentru a lăsa vreun semn de bine în această lume".
Mâine ceremonia de beatificare va fi transmisă în direct la ora 10.00 pe Rai 1. Elena o va urmări în rugăciune în faţa ecranului. "Sunt fericită că pot participa, chiar şi la distanţă, şi sunt sigură că va putea ajunge la sufletul atâtor persoane. Spiritul nu are graniţe de spaţiu sau de timp. În acea zi vor fi cu toţi o unică familie".
Ce îi veţi cere? "Să-mi vină în întâmpinare când Domnul, după purgator, mă va considera vrednică să intru în paradis. Aş vrea să-l pot îmbrăţişa împreună cu Cecilia şi Simona. În aceşti ani l-am rugat adesea, când ele vor ajunge în paradis, să le primească printr-o îmbrăţişare. În acelaşi timp îi voi cere să invoce ocrotirea lui Isus şi a Mamei sale asupra noastră a tuturor, sprijinul lor în acest moment întunecat. Îi voi cere să ne ajute ca să nu ne fie frică. Aşa cum ne-a îndemnat Sfântul Ioan Paul al II-lea (în omilia de la Liturghia de început al pontificatului la 22 octombrie 1978, nr): «Nu vă fie frică! Deschideţi, ba chiar, deschideţi larg porţile lui Cristos!»". "Acum - conclude ea - Rosario nu mai aparţine numai ţinutului său ci este al nostru al tuturor, al lumii întregi".
(După agenţia SIR, 8 mai 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu