Într-o scrisoare în limba spaniolă, trimisă săptămânalului catolic "Alfa y Omega", papa Francisc aminteşte experienţa nopţilor de rugăciune împărtăşite împreună cu fratele său, în anii '50, în bazilica "Preasfântul Sacrament", din Buenos Aires, unde seara, cu începere de la ora 21, credincioşii se alternau în rugăciune şi adoraţie în faţa Preasfântului Sacrament, după ce se înscriseseră pe o listă de nume, modalitate destinată asigurării continuităţii adoraţiei euharistice.
"Am fost impresionat": astfel scrie papa Francisc într-o scrisoare adresată revistei "Alfa y Omega", după ce a primit fotocopia unui registru conservat în arhivele bazilicii Preasfântul Sacrament din Buenos Aires, în Argentina, în care erau trecute numele "adoratorilor nocturni", adică a credincioşilor înscrişi pe listă pentru a se alterna în adoraţia euharistică, în timpul nopţii. Această practică era în uz în bazilică încă din anul 1917.
Printre credincioşii înscrişi pe listă se află şi Jorge Mario Bergoglio şi fratele său Oscar, ambii împărtăşind, între anii 1954 şi 1955, această experienţă marcată de figura preotului José Aristi, provincial al Congregaţiei Preasfântul Sacrament, care a petrecut în confesional numeroase ore din viaţa sa de preot. Era o figură reprezentativă a milostivirii, iubită şi centrală în viaţa celui care avea să devină papă.
Sâmbete de rugăciune
"Venite adoremus" este fraza pe care papa Francisc şi-o aminteşte cu "emoţie", o frază folosită de credincioşi pentru a-i trezi pe cei care urmau să continue adoraţia euharistică.
Articolul revistei "Alfa y Omega" aminteşte cum tânărul Jorge Mario Bergoglio lua autobuzul din cartierul periferic Flores, unde se afla locuinţa sa, pentru a merge la bazilica Preasfântului Sacrament. Au fost numeroase serile de sâmbătă pe care le-a petrecut în rugăciune, în faţa Preasfântului Sacrament. Adoraţia începea spre ora 21, după predica părintelui Aristi – explică pontiful în scrisoare. La acea vreme se aprinsese în el acea flacără a vocaţiei care-l făcea să ducă o "viaţă creştină normală". Apoi, a sosit experienţa acelor nopţi de adoraţie euharistică care l-au marcat în mod profund.
Această cruce nu poate sfârşi sub pământ
Când părintele Aristi a murit, în corespondenţă cu Vigilia Pascală din 1996, mons. Bergoglio – pe atunci episcop auxiliar – a coborât în cripta bazilicii unde fusese depus trupul neînsufleţit al preotului şi, în timp ce depunea florile, a făcut un gest aproape din impuls: l-a privit pe preot şi i-a spus: «Dă-mi jumătate din milostivirea ta» şi a desprins crucea rozariului pe care preotul îl avea pe piept. Unicul martor al acelui gest – se precizează în articolul revistei – a fost preotul Andrés Taborda, din Congregaţia Preasfântul Sacrament. Pontiful îşi aminteşte cuvintele sale: "Cu acest rozariu în mâini a absolvit mulţi, mulţi păcătoşi: nu este posibil ca el să o ia crucea rozariului sub pământ".
Revista aminteşte totodată o anecdotă spusă de Diego Vidal, un laic care a coordonat timp de mulţi ani adoraţia euharistică din bazilica Preasfântul Sacrament din Buenos Aires. "La un congres euharistic" – spune el – "dintr-o provincie îndepărtată, arhiepiscopul de Buenos Aires a trecut pe lângă mine, iar eu l-am întrebat dacă l-a cunoscut pe părintele Aristi. S-a oprit şi mi-a spus: "Dacă l-am cunoscut?" şi mi-a arătat crucea rozariului pe care-l purta părintele Aristi. De atunci, pentru cardinalul Bergoglio – azi papa Francisc – crucea rozariului părintelui Aristi îl însoţeşte continuu. "Îl am aici, în buzunar" – scrie papa în scrisoarea de răspuns. "De fapt, cămăşile papei nu au buzunare" – continuă – "dar eu port mereu cu mine un mic săculeţ de stofă", pe care-l am la îndemână. Simt harul, exemplul acelui preot milostiv, un preot care s-a apropiat de rănile credincioşilor, un preot care a făcut mult bine".
