Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


2 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Sărbătoarea Bunei Vestiri în Catedrala Blajului. Cuvântul Episcopilor

 
Sărbătoarea Bunei Vestiri în Catedrala Blajului. Cuvântul Episcopilor
  • 25 Mar 2021
  • 1555

De Buna Vestire, joi, 25 martie 2021, în Catedrala „Sfânta Treime” din Blaj au fost celebrate două Sfinte Liturghii. Prima dintre acestea a fost celebrată începând cu ora 08:45 de către Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, fiind transmisă în direct de TVR 3 și online pe canalul Youtube Radio Blaj Online TV, iar cea de-a doua a fost celebrată începând cu ora 10:00 de către Preasfinția Sa Cristian, Episcop Auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș, fiind transmisă în direct de Maria TV și pe canalul Youtube Radio Blaj Online TV.

Preasfinția Sa Claudiu a început omilia spunând că sărbătoarea Bunei Vestiri luminează întregul post cu lumina Învierii. Îndemnul Arhanghelului Gavriil adresat Sfintei Fecioare: „bucură-te!”, este de fapt un sfat care ne este adresat nouă, tuturor. Ceea ce caracterizează viața noastră de creștini este bucuria, fiindcă suntem iubiți de Dumnezeu.

Vedem din Evanghelia de azi că Maica Domnului la vestirea Arhanghelului răspunde: „fie mie după cuvântul tău!”. Maria știe că Dumnezeu are un plan de iubire și se încrede în acest plan. Astăzi Dumnezeu găsește prin Fecioara Sfântă un om înnoit prin har care îi răspunde cu o iubire deplină, necondiționată. De aceea este o sărbătoare a bucuriei pentru fiecare dintre noi, fiindcă o sărbătorim pe acea Mamă care a rostit un ”Da!” infinit pentru noi.

La finalul omiliei, Episcopul Curiei ne-a îndemnat să trăim Postul Mare păstrând în inimă bucuria sărbătorii de astăzi.

În cadrul celei de-a doua celebrări, cu binecuvântarea Preafericirii Sale Cardinal Lucian și prin punerea mâinilor Preasfinției Sale Cristian, diaconul Ciprian Suciu a fost hirotonit preot, iar subdiaconul Ștefan Dumitraș a primit treapta diaconiei.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Cristian a evidențiat faptul că de Buna Vestire emenirea a primit Vestea cea mai Bună, și anume că “Sfântul” care se va naște din Fecioara Maria, “Fiul lui Dumnezeu se va chema”.

Orice propunere din partea lui Dumnezeu întâlnește libertatea noastră. Rostind „fie mie după cuvântul Tău”, Fecioara Sfântă din Nazaret primește în sânul Ei Cuvântul care se face trup. Într-adevăr, în sărbătoarea de astăzi medităm că Dumnezeu se face om pentru a fi cu noi și a ne dărui mântuirea.

Episcopul auxiliar a amintit la finalul predicii că sărbătoarea Bunei Vestiri unește Blajul cu Roma, Institutul Teologic din Blaj fiind încredințat ocrotirea Maicii Bunei Vestiri, la fel ca și Colegiul „Pio Romeno” din Roma, și care tot astăzi și-a sărbătorit hramul.

 

Biroul Arhieparhial de Presă

 



Sursa:bisericaromanaunita.ro