Din istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică [6] Cuminecarea spirituală şi vizita la Preasfântul Sacrament

Cuminecarea spirituală este o practică euharistică specific romano-catolică ce constă în unirea cu Isus Hristos prezent în Euharistie, dar nu primindu-l în mod sacramental sub forma concretă a pâinii și a  vinului din împărtășanie în cadrul Sfintei liturghii, ci printr-o dorință vie de a-L primi într-un mod spiritual. Este un act de devoțiune care se poate practica de cei care se găsesc în imposibilitatea de a primi împărtășania, adică cei ce nu pot participa în biserică la Sfânta Liturghie, de către cei care nu pot să primească împărtășania din cauza vreunui păcat pe care îl au pe suflet, sau de către cei care nu au ținut ajunul euharistic cerut înainte de împărtășanie. Despre cuminecarea spirituală, practică devoţională recomandată de sfinţi și aprobată de Biserică, scrie încă din Evul Mediu sf. Toma de Aquino și Conciliul din Trento. Nu se pretinde spovada, ci doar un act de părere de rău pentru păcate. Efectele sunt aceleași cu împărtășania sacramentală: hrană spirituală și creșterea în har. Sfântul Scaun recomandă această practică credincioșilor catolici recăsătoriți civil, care nu pot primi Euharistia (http://www.vatican.va/roman_curia/congregations/cfaith/documents/rc_con_cfaith_doc_14091994_rec-holy-comm-by-divorced_it.html, nr. 6). Este recomandată de Papa Ioan Paul II în Ecclesia de Eucharistia, 2003, nr. 34 (https://www.magisteriu.ro/ecclesia-de-eucharistia-2003).

Biserica Greco-Catolică din România este rezultatul reîntoarcerii marii părți a românilor ortodocși ardeleni în 1700 la comuniunea cu Biserica Catolică, păstrând însă rânduielile religioase grecești, adică răsăritene bizantine. După mai mult de 200 de ani, adică în perioada interbelică, găsim în publicaţiile religioase greco-catolice româneşti câteva articole despre cuminecarea spirituală, scrise de teologul Dumitru Neda, articole despre conţinutul acesteia, formele sau modul în care se exprimă sau manifestă, articole publicate apoi de autor într-o broşură: D. Neda, Vino, Doamne Isuse. O seamă de lămuriri privitor la cuminecarea spirituală, Blaj, Tip. Seminarului, 1944, 63 p.

Tot în perioada interbelică apare sporadic practica vizitelor la Preasfântul Sacrament de pe masa altarului, mai ales în urma unor traduceri. Printre cele mai importante amintim: Sfântul Ioan M. Maria Vianney, Meditaţii euharistice, trad. de Iosif Vezoc şi pr. dr. Tăutu, Soc. Sf. Ioan Gură de Aur, Oradea, 1930, retipărire de pr. Chifor Liviu, Târgu-Mureş, 1998; T.B. Vuillemin, Vizite la Preasfânta Inimă a lui Isus în Sf. Euharistie, trad. din l. franceză de I. Vezoc, Lugoj, 1944, cu mai multe reeditări după 1990, dar regăsim şi o meditaţie care se intitulează Vizitarea Preasfântului Sacrament tradusă de episcopul Alexandru Nicolescu după P. Angelico Arrighini O.P., Dio con noi, Torino, 1923 în Stropi de rouă, Poveţe sufleteşti date cu prilejul Ss. Exerciţii Spirituale, Ed. Societăţii „Sfânta Unire”-Blaj, Lugoj, 1929. Un alt material care venea în sprijinul devoţiunii credincioşilor era traducerea: Sf. Alfons de Liguori, Ceasuri de închinare. Vizite euharistice şi mariane pe fiecare zi din lună, trad. de pr. Fr. Hubic, Ed. Părinţilor Basiliani, Bixad, 1935: este traducerea mult răspânditei cărţi în Apus intitulată Visite al Sanctissimo Sacramento şi cuprinde, pe lângă introducere, 31 de meditaţii pentru fiecare zi a lunii, care se recită la vizitele din faţa Preasfintei Taine, facilitând astfel devoţiunea faţă de Euharistie. Este destinată pentru masa mare a credincioşilor, pe care îi îndeamnă la prestarea promtă a cultului faţă de Isus Euharisticul. De asemenea, cartea de rugăciuni pentru elevi a lui Alexandru Todea, Rugăciunea tineretului, Blaj, 1945, cuprinde vizita la Sfântul Sacrament și cuminecarea spirituală.

Practica cuminecării spirituale și vizita la Preasfântul Sacrament nu au intrat decât în puţine medii elitiste greco-catolice, mai ales călugăreşti sau în Seminarele Teologice, nefiind receptate la nivel general. În prezent, normele liturgice și ecleziologice pun preț atât pe Sfânta Euharistie ca celebrare de cult publică în care credincioșii sunt invitați să se împărtășească cu Trupul și Sângele Mântuitorului, cât și pe valorizarea patrimoniului vechi și a tradiției răsăritene originare a Bisericii Greco-Catolice din România.

pr.  dr. Anton Rus

Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Blaj