Cu ocazia comemorării tuturor celor adormiți, Pr. Renzo Lavatori, după lectura Evangheliei de la Ioan 6, 37-40, le-a explicat credincioșilor realitatea Purgatoriului.
Preotul a început explicând trei stadii prin intermediul cărora omul își găsește mântuirea: stadiul pământesc, reprezentat de itinerariul nostru pe pământ; stadiul acelora care, trăind pe pământ, nu și-au curățat în totalitate conștiința și sufletul de păcatele veniale; stadiul celor care au trăit pe pământ cufundați total în iubirea lui Dumnezeu și care ajung imediat în Paradis. Timpul prin care asumăm această atitudine de purificare este ceea ce numim „Purgatoriu”.
Pr. Renzo Lavatori s-a oprit asupra celui de-al doilea stadiu, al acelora care au nevoie de o purificare. Pentru a fi gata să contemple și să trăiască în sfințenia lui Dumnezeu, omul nu poate să fie un amestec de bine și de rău. Prin urmare, în acest timp are loc purificarea păcatelor veniale. Dar care sunt aceste păcate? Părintele Lavatori ne explică că sunt multe și că trebuie să reflectăm asupra acestui lucru. Atașamentele de noi înșine, egoismul, împiedică o viziune completă a iubirii lui Dumnezeu, care este fericirea Paradisului.
Trebuie să ne detașăm de aceste păcate prin purificare. Acest lucru ne permite să-l îmbrățisăm deplin pe Dumnezeu. Adesea punem măști înaintea celor din jurul nostru și înaintea lui Dumnezeu, măști care nu ne permit să ne recunoaștem păcatele. În Purgatoriu, aceste situații se purifică.
Pr. Lavatori și-a îndreptat apoi atenția asupra acelora care, loviți de boală și suferință, doresc să moară, făcând referire și la eutanasie. Preotul a explicat faptul că acele boli reprezintă purificarea anticipată pe acest pământ. Este o anticipare a purificării care are loc în Purgatoriu.
A fost atinsă și tema și tema Purității infinite a lui Dumnezeu. Tot ceea ce este legat de minciună, egoism și răutate - a continuat Pr. Lavatori - trebuie să fie ars. Defunctul care se află în Purgatoriu trebuie să accepte această dezrădăcinare din legăturile de care a fost atașat. Aceasta este vindecarea totală și libertatea deplină.
O altă temă fundamentală atinsă de Pr. Lavatori este rugăciunea pentru odihna sufletelor celor adormiți. Aceasta este considerată un minunat gest de caritate. Prin Harul lui Dumnezeu, rugăciunile permit sufletelor să-și grăbească ajungerea în Paradis, de unde ne vor întoarce gesturile noastre de iubire prin mijlocire.
Traducere: Liviu Ursu