Evanghelia de astăzi este formată din versetele imediat următoare rugăciunii Tatăl nostru din capitolul 6 de la Luca. De aceea începe cu invitația la iertare și acceptarea acesteia ca și logică de viață atât în relația cu Dumnezeu cât și în cea cu aproapele. Dacă am accepta iertarea Tatălui fără să o dăruim și aproapelui, am intra într-o logica schizoida, încercând să trăim în două lumi cu doi stăpâni diferiți. Însă Isus ne pune în gardă: nu putem sluji la doi stăpâni.
Rostul postului este tocmai acesta: să ne ajute să renunțăm la omul nostru vechi, confinat doar în această lume, pentru a ne deschide noii și de fapt adevăratei noastre identități de fii și fiice ale lui Dumnezeu, trăind în această lume fără a-i aparține, deoarece suntem moștenitori ai Împărăției Cerului, adevarata noastră Patrie.
Când postim suntem chemați de aceea să nu fim triști. Pe de o parte pentru a nu fi ca fățarnicii, căutând doar să culegem laudele semenilor noștri. Adevărata rațiune este în schimb faptul că postul nostru este unul al bucuriei. Renunțăm la banchetul acestei lumi doar pentru a ne pregăti pentru cel al Împărăției. Din aceeași rațiune primii creștini cântau în timp ce mergeau spre moarte în arenele romane: nu fiindcă iubeau moartea, ci convinși fiind că se pregătesc pentru viața cea adevărată.
Atunci când renunțăm la mâncare, ne aducem aminte de precarietatea condiției noastre umane, însă nu cu resemnare, ci încredințând întreaga noastră viață Tatălui nostru ceresc. La fel și în toate celelalte aspecte ale postului, fiindcă nu totul se reduce la mâncare. Suntem chemați să ne mortificam toate simțurile, trecând astfel de la o logică animalică, instinctivă, la una de dăruire și responsabilitate. Fiind tot atâtea porți de comunicare cu exteriorul, suntem chemați să descoperim adevărata menire a simțurilor. Și cine mai bine decât Cel care ne-a creat ne-o poate dezvălui? În cadrul liturghiei, moment prin excelență al comuniunii cu Dumnezeu, ni se descoperă valența lor reală, atunci când ochii noștri se desprind de spectacolul acestei lumi pentru a contempla prin chipurile Sfinților adevărata realitate. Auzul abandonează zumzetul vorbelor goale pentru a se deschide înspre cuvintele ce zidesc, cele care ajung la noi doar pe căile sufletului. La fel și glasurile, sunt chemate să se împlinească în lauda și cântul adus Creatorului, pe urmele miresmelor spirituale care închipuind rugăciunile noastre ce se ridică spre Cer, ne desprind de miasmele acestei lumi.
Fiul risipitor se îndepărtează de Tatăl și sfârșește prin a se îndepărta de el însuși. În acest sens Postul Mare devine un moment privilegiat de vindecare și de convertire înspre Dumnezeu și deci înspre noi înșine.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Mt 6, 14-21
De veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.
