(Duminica Semănătorului)
Dincolo de parabola în sine, există câteva fraze enigmatice în evanghelia de astăzi. Pe de o parte Isus se adresează mulțimii spunând: cine are urechi de auzit să audă. Pe de altă parte Mântuitorul vorbește despre cei din afara grupului apostolilor ca despre unii cărora le este adresat Cuvântul lui Dumnezeu în parabole pentru ca “văzând să nu vadă și auzind să nu înțeleagă”. La o primă și superficială lectură ar putea să pară că o parte a omenirii este exclusă “a priori” de la înțelegerea cuvântului lui Dumnezeu. Dacă ne aplecăm în schimb cu atenție asupra textului evanghelic vom descoperi cu ușurință că nu este așa.
În primul rând parabola însăși ne deslușește faptul că Dumnezeu împrăștie peste tot sămânța Cuvântului Său. Nu doar pământul cel bun, ci și cel pietros, și cel din drum și cel de lângă drum beneficiază de aceeași dărnicie. Însă la fel ca solul, și sufletul omului primește Cuvântul Domnului în mod diferit în funcție de disponibilitatea și dărnicia fiecăruia. Și de fapt aici, în libertatea pe care cu toții am primit-o se inserează misterul frazelor rostite de Isus. Fiindcă avem parabolele care vorbesc în mod voalat sufletului uman, tocmai fiindcă Dumnezeu respectă libertatea noastră. Pe de o parte Mântuitorul îi invită pe toți cei care au urechi să și le deschidă în fața Cuvântului. Pe de altă parte știe preabine că unii dintre ascultători nu sunt dispuși să-și deschidă “solul” sufletului lor în fața lui Dumnezeu: fariseii, cărturarii sunt în preajma lui Isus doar din viclenie, pentru a căuta un prilej favorabil de a-l condamna. Aceștia sunt cei care cred că văd, dar sunt orbi, cred că aud, dar sunt surzi. Există o demonstrație clară pentru toți: o parabolă este spusă în Vechiul Testament de către Natan regelui David, cea cu bogatul care fură oița sărmanului de lângă el; și tot o parabolă este spusă de Isus fariseilor și dregătorilor, cea a vierilor ucigași. Două parabole, spuse în două categorii de păcat însă cu două rezultate complet diferite: regele David își deschide urechile în fața parabolei și se convertește; fariseii și cărturarii se închid și mai tare în surzenia și orbirea lor și de aceea ei aud fără să înțeleagă și privesc fără să vadă.
Dumnezeu este darnic și milostiv cu fiecare dintre noi, însă nu ne mântuiește împotriva voinței noastre. Parabolele evanghelice sau ceea ce viața ne oferă ca și experiențe, întâlniri sau întâmplări sunt de multe ori maniere prin care Domnul ne vorbește. Dacă nu suntem atenți la ele, riscăm să trecem pe lângă Dumnezeu fără să-l vedem. Suntem ca și acel credincios care este prins de o inundație și urcând pe acoperișul casei refuză ajutorul vecinilor care îi oferă o barcă sau cel al soldaților care vin cu un elicopter, invocând în fața tuturor convingerea lui fermă că Dumnezeu îl va salva în mod miraculos fiindcă este credincios. Murind înecat se prezintă indignat în fața lui Dumnezeu și îi spune: am avut încredere în Tine, știind că îi scapi din primejdii pe cei credincioși. Dumnezeu îi răspunde: ți-am trimis o barcă și un elicopter.
Să ne ajute Domnul să ne folosim ochii pentru a contempla minunile Domnului și urechile pentru a auzi glasul Său!
PS Claudiu
Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla
Ev Lc 8,5-15.
Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o.Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: cine are urechi de auzit să audă. Şi ucenicii Lui Îl întrebau: ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.
