Într-un interviu pentru cotidianul italian ”Il Corriere della Sera” la opt ani de la renunțare, papa emerit Benedict XVI a spus că decizia de a se retrage de la conducerea Bisericii a fost pentru el ”o alegere grea”, dar a fost luată fiind pe deplin conștient. ”Cred că am făcut bine”, a mai spus pontiful de origine germană, care a condus Biserica catolică între anii 2005-2013.
Renunțarea la pontificat, care a intrat în vigoare în urmă cu opt ani, mai precis pe 28 februarie 2013, a fost ”o alegere grea”, dar luată fiind pe deplin conștient și de care nu-i pare rău. Într-un interviu pentru cotidianul italian ”Il Corriere della Sera”, papa emerit Benedict al XVI-lea, repetă încă o dată, chiar și numai cu un fir de voce, ceea ce a spus de mai multe ori pentru a-i dezminți pe ”prietenii un pic «fanatici»” care continuă să vadă ”teorii conspirative” în spatele deciziei de a se retrage de la Catedra lui Petru din motive de vârstă înaintată.
”A fost o decizie grea”, recunoaște papa emerit, ”dar am luat-o fiind pe deplin conștient și cred că am făcut bine. Câțiva dintre prietenii mei un pic «fanatici» sunt în continuare supărați, nu au vrut să accepte decizia mea. Mă gândesc la teoriile conspirative care au venit după aceea: care a spus că a fost din cauza scandalului Vatileaks, care din cauza unui complot al unei lobby gay, care despre cazul teologului conservator lefebvrian Richard Williamson. Nu vor să creadă într-o decizie luată în mod conștient. Dar conștiința mea este împăcată”.
Referindu-se, printre altele, la apropiata călătorie apostolică a papei Francisc în Irak (5-8 martie a.c.), Benedict a spus: ”Cred că este o călătorie foarte importantă. Din păcate, are loc într-un moment foarte greu, care o face să fie o călătorie periculoasă din motive de siguranță și din cauza Covid. Apoi, este și situația irakiană instabilă. Îl voi însoți pe Francisc cu rugăciunea mea”.
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă