Printr-o scrisoare, cardinalul Mauro Piacenza, penitenţiar major în cadrul tribunalului Penitenţiaria Apostolică, se adresează credincioşilor pentru a explica sensul profund al gesturilor pe care Biserica le propune spre practicare în timpul Postului Mare. Un timp de penitenţă dar şi o participare la victoria definitivă a lui Cristos asupra răului, unica în măsură să aducă bucurie şi mântuire umanităţii încercată, în prezent, de pandemie – scrie cardinalul Piacenza.
Postul Mare şi pandemia – două timpuri. Primul marchează calendarul liturgic şi viaţa Bisericii; al doilea afectează viaţa întregii omeniri din prezent. Însă, ambele conţin câteva cuvinte comune, care păreau depăşite, cel puţin în Occident: renunţarea, sacrificiul şi pocăinţa. Scrie cardinalul Piacenza: «Tocmai când renunţarea, sacrificiul şi pocăinţa păreau deja interzise din lexicul unui Occident devenit surd faţă de orice formă de mortificare, deoarece intoxicaţi cu opulenţă şi confort, aceste cuvinte intră din nou cu forţă prin breşa actualei situaţii de urgenţă cauzată de pandemie: cetăţenilor din întreaga lume li se cere să renunţe, cel puţin parţial, la exercitarea libertăţilor personale, să-şi sacrifice "stilul de viaţă" prin adoptarea precauţiilor sanitare necesare, să respecte indicaţiile autorităţii stabilite, chiar şi atunci când au împiedicat asistenţa – sau chiar şi ultimul salut – unui membru al familiei, internat într-o structură spitalicească.»
Restricţii şi penitenţă în aşteptarea unui viitor pozitiv
«Pentru a încuraja în toţi această disponibilitate» – continuă penitenţiarul major în scrisoare – «comunicarea mass-media pare să se mişte, fără încetare, într-o direcţie triplă: denunţarea unui pericol iminent, în faţa căruia fiecare este responsabil pentru sine şi pentru ceilalţi; dezvăluirea unui orizont viitor, substanţial pozitiv, în cadrul căruia totul poate avea o rezolvare pozitivă şi asigurarea că există un termen limită pentru aşteptarea şi sacrificiul necesare în prezent».
Mutând reflecţia în registrul Postului Mare, cardinalul Piacenza explică că şi în acest timp de penitenţă este indicat un pericol iminent, un duşman gata de atac – spiritul celui rău – "în faţa căruia toţi creştinii sunt chemaţi la armele pocăinţei".
Totodată, se dezvăluie un orizont pozitiv, reprezentat de victoria Crucii lui Cristos, împărtăşită de cei care o primesc în propria existenţă, cu asigurarea victoriei la sfârşitul bătăliei reprezentată de cele patruzeci de zile de post, timp al autenticei convertiri şi mântuiri.
«Acest rău, această victorie şi acest timp au, însă, o importanţă unică în viaţa omului, deoarece nu privesc doar binele vremelnic al sănătăţii trupului ci binele cu mult mai radical, al mântuirii eterne.» – explică prelatul în scrisoarea pentru Postul Mare, evidenţiind nu doar importanţa vindecării sau a dobândirii imunizării cu privire la contagiune, ci mai ales victoria asupra păcatului care-l face pe om sclav; nu doar importanţa măsurilor extraordinare pentru combaterea pandemiei, ci mai ales importanţa timpului în ansamblu, inversat din perspectiva sfârşitului şi luminat de lumina Învierii.
«Din acest motiv, timpul Postului Mare începe cu gestul punerii cenuşii, însoţit de formula penitenţială: "Aminteşte-ţi că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce". În acest fel se suscită în credincios sentimentul şi conştiinţa condiţiei sale de creatură, a dependenţei întregii sale fiinţe de Dumnezeu, Creatorul şi Mântuitorul, a condiţiei sale vremelnice care îşi află sensul deplin şi scopul ultim în Marele Cer al lui Dumnezeu şi nu în lucrurile pământeşti".
Explicând că pocăinţa a fost întotdeauna concepută de Biserică ca o autentică virtute, dăruită şi însufleţită de Spiritul Sfânt, care este întotdeauna Spiritul lui Cristos Mântuitorul, prin care omul se deschide la marea victorie a lui Cristos, cardinalul Piacenza a evidenţiat că, prin penitenţă, omul se deschide spre marea victorie a lui Cristos, făcând ca întreaga viaţă să-i aparţină de acum înainte.
Referindu-se la prima Enciclică a papei Ioan Paul al II-lea, "Redemptor Hominis", din 4 martie 1979, penitenţiarul major a amintit că "gândul" creştin se naşte şi prinde contur din relaţia vie şi dătătoare de viaţă cu Cristos cel viu, din meditarea misterului morţii şi învierii sale.
Din prezenţa vie a Răscumpărătorului "centrul cosmosului şi al istoriei" se ivesc acele expresii de atenţie care aparţin tradiţiei liturgice şi spirituale a Bisericii, cardinalul Piacenza referindu-se la examinarea conştiinţei şi practicarea Sacramentului Reconcilierii, la practicile postului, rugăciunii şi milosteniei, la micile sacrificii făcute în acest timp de penitenţă, la practica evlavioasă a Căii Sfintei Cruci, la recitarea psalmilor penitenţiali şi a litaniei tuturor sfinţilor şi la rugăciunea din toată inima şi plină de încredere la Sfânta Fecioară Maria, Maica Durerilor – practici destinate maturizării unei autentice penitenţe creştine, aducătoare de bucurie şi libertate inimii.
