A fost prezentat marţi, 9 februarie a.c., documentul Academiei Pontificale pentru Viaţă cu privire la condiţia "vârstei a treia", după pandemie. "Bătrâneţea: viitorul nostru. Situaţia persoanelor în vârstă după pandemie": acesta este titlul documentului care propune o reflecţie asupra învăţămintelor care trebuie trase din tragedia provocată de răspândirea noului coronavirus şi a consecinţelor sale asupra prezentului şi viitorului apropiat al societăţilor noastre.
Învăţăturile se referă mai ales la o dublă conştientizare: "Pe de o parte, interdependenţa dintre toţi şi, pe de altă parte, prezenţa unor puternice inegalităţi. Ne aflăm cu toţii la mila aceleiaşi furtuni dar, într-un anumit sens, se poate de asemenea spune, că vâslim în bărci diferite: cele mai fragile se scufundă în fiecare zi. Este esenţial să regândim modelul de dezvoltare al întregii planete" – se citeşte în documentul Academiei Pontificale pentru Viață care propune o reflecţie asupra condiţiei vârstei a treia, după pandemie.
În timpul primului val al pandemiei, o parte considerabilă a deceselor cauzate de Covid-19 s-a produs în instituţii pentru vârstnici, locuri care ar fi trebuit să protejeze "cea mai fragilă parte a societăţii" şi unde, în schimb, moartea a lovit în mod disproporţionat mai mult decât în propriile locuinţe şi în mediul familial.
Documentul evidenţiază necesitatea unei schimbări de perspectivă în abordarea chestiunii, explicând: "Ceea ce s-a întâmplat în timpul pandemiei de Covid-19 nu permite lichidarea problemei prin căutarea unor ţapi ispăşitori, a unor vinovaţi şi nici prin prezentarea repetată – asemenea unui refren – a rezultatelor excelente obţinute de azilurile de bătrâni unde s-a reuşit evitarea contagierii pacienţilor. Avem nevoie de o nouă viziune, de o nouă paradigmă care să permită societăţii să se îngrijească de persoanele în vârstă".
Academia Pontificală pentru Viaţă se opreşte – în documentul "Bătrâneţea, viitorul nostru" – şi asupra actualei situaţii demografice legată de prelungirea considerabilă a speranţei de viaţă, fapt ce reprezintă o provocare culturală, antropologică şi economică.
Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în 2050, în lume vor exista două miliarde de persoane cu vârste de peste 60 de ani. Prin urmare, o persoană din cinci va fi vârstnică, "de aceea este necesar ca oraşele noastre să fie locuri incluzive şi primitoare pentru vârstnici şi, în general, pentru toate formele de fragilitate".
În societatea noastră – se spune în continuarea documentului – predomină adesea ideea că bătrâneţea este o vârstă nefericită, fiind înţeleasă ca vârsta asistenţei, a nevoii de celălalt şi a cheltuielilor destinate îngrijirii medicale. "A fi în vârstă este un dar de la Dumnezeu şi o resursă enormă, o realizare care trebuie protejată cu atenţie chiar şi atunci când boala devine invalidantă şi apare nevoia de îngrijire integrată şi de înaltă calitate" – se spune în continuarea documentului, evidenţiindu-se că pandemia a consolidat în noi toţi conştientizarea faptului că "vârsta înaintată este o comoară care trebuie preţuită şi protejată".
În ceea ce priveşte asistenţa, Academia Pontificală pentru Viaţă indică un nou model, în special pentru cei mai vulnerabili, inspirat mai ales de persoana umană. Implementarea acestui principiu implică o intervenţie articulată la diferite niveluri, în măsură să creeze o asistenţă continuă – la domiciliu şi în privinţa unor servicii externe – asistenţă asigurată în absenţa situaţiilor traumatice, neadecvate pentru fragilitatea caracteristică vârstei a treia.
