Omilia Papei Francisc la Celebrarea Vesperelor în solemnitatea Convertirii Sfântului Paul, la încheierea celei de-a 54-a Săptămâni de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor (25 ianuarie 2021)
[Omilia Sfântului Părinte, citită de Eminenţa Sa cardinalul Kurt Koch]
Sunt bucuros să citesc omilia pe care Sfântul Părinte a pregătit-o pentru noi. Noi rămânem uniţi în rugăciune cu Sfântul Părinte.
"Rămâneţi în iubirea mea" (In 15,9), Isus leagă această cerere de imaginea viţei şi a mlădiţelor, ultima pe care ne-o oferi în evanghelii. Domnul însuşi este viţa, viţa "adevărată" (v. 1), care nu trădează aşteptările, ci rămâne fidel în iubire şi nu dispare niciodată, în pofida păcatelor noastre şi a dezbinărilor noastre. În această viţă care este el, noi, toţi botezaţii, suntem altoiţi ca mlădiţe: înseamnă că putem creşte şi aduce rod numai dacă suntem uniţi cu Isus. În această seară să privim la această unitate indispensabilă, care are mai multe niveluri. Gândindu-ne la butucul de vie, am putea imagina unitatea constituită din trei inele concentrice, ca acelea ale unui trunchi.
Primul cerc, cel mai interior, este rămânerea în Isus. De aici pleacă drumul fiecăruia spre unitate. În realitatea de astăzi, rapidă şi complexă, este uşor de pierdut firul, traşi de mii de părţi. Mulţi se simt fragmentaţi înăuntru, incapabili să găsească un punct ferm, o aranjare stabilă în circumstanţele variabile ale vieţii. Isus ne indică secretul stabilităţii în rămânerea în el. În textul pe care l-am ascultat repetă de şapte ori acest concept (cf. v. 4-7.9-10). De fapt, el ştie că "fără el nu putem face nimic" (cf. v. 5). Ne-a arătat şi cum să facem, dându-ne exemplul: în fiecare zi se retrăgea în locuri pustii pentru a se ruga. Avem nevoie de rugăciune ca de apă pentru a trăi. Rugăciunea personală, a sta cu Isus, adoraţia, este esenţialul rămânerii în el. Este calea pentru a pune în inima Domnului tot ceea ce populează inima noastră, speranţe şi frici, bucurii şi dureri. Însă mai ales, centraţi în Isus în rugăciune, experimentăm iubirea sa. Şi existenţa noastră scoate viaţă din ea, ca mlădiţa care ia limfă din trunchi. Aceasta este prima unitate, integritatea noastră personală, lucrare a harului pe care-l primim rămânând în Isus.
Al doilea cerc este cel al unităţii cu creştinii. Suntem mlădiţe ale aceleiaşi viţe, suntem vase comunicante: binele şi răul pe care-l face fiecare se revarsă asupra celorlalţi. Apoi, în viaţa spirituală este în vigoare un soi de "lege a dinamicii": în măsura în care rămânem în Dumnezeu ne apropiem de ceilalţi şi în măsura în care ne apropiem de ceilalţi rămânem în Dumnezeu. Înseamnă că dacă îl rugăm pe Dumnezeu în duh şi adevăr izvorăşte exigenţa de a-i iubi pe ceilalţi şi, pe de altă parte, că "dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi" (1In 4,12). Rugăciunea nu poate decât să ducă la iubire, altminteri este ritualism zadarnic. De fapt, nu este posibil a-l întâlni pe Isus fără Trupul său, compus din multe membre, atâtea câţi sunt botezaţii. Dacă adoraţia noastră este genuină, vom creşte în iubirea faţă de toţi cei care-l urmează pe Isus, independent de comuniunea creştină la care aparţin, pentru că, deşi nu sunt "ai noştri", sunt ai săi.
Totuşi constatăm că a-i iubi pe fraţi nu este uşor, pentru că apar imediat defectele lor şi lipsurile lor, şi revin în minte rănile din trecut. Aici ne vine în ajutor acţiunea Tatălui care, ca agricultor expert (cf. In15,1), ştie bine ce să facă: "Orice mlădiţă care este în mine, şi nu aduce rod, el o înlătură şi oricare aduce rod, o curăţă ca să aducă şi mai mult rod" (In 15,2). Tatăl înlătură şi curăţă. De ce? Deoarece pentru a iubi avem nevoie să fim despuiaţi de ceea ce ne duce în afara drumului şi ne face să ne aplecăm asupra noastră, împiedicându-ne să aducem rod. Aşadar, să cerem Tatălui să înlăture de la noi prejudecăţile cu privire la ceilalţi şi alipirile lumeşti care împiedică unitatea deplină cu toţi fiii săi. Astfel, purificaţi în iubire, vom şti să punem pe al doilea plan încurcăturile pământeşti şi piedicile de odinioară, care astăzi ne distrag de la evanghelie.
Al treilea cerc al unităţii, cel mai larg, este întreaga omenire. Putem reflecta, în acest domeniu, asupra acţiunii Duhului Sfânt. În viţa care este Cristos, el este limfa care ajunge la toate părţile. Însă Duhul suflă unde vrea şi pretutindeni vrea să conducă din nou la unitate. El ne face să-l iubim nu numai pe cel care ne vrea binele şi gândeşte ca şi noi, ci pe toţi, aşa cum ne-a învăţat Isus. Ne face capabili să iertăm pe duşmani şi greşelile îndurate. Ne determină să fim activi şi creativi în iubire. Ne aminteşte că aproapele nu este numai cel care împărtăşeşte valorile noastre şi ideile noastre, dar că suntem chemaţi să devenim aproapele tuturor, buni samariteni ai unei umanităţi vulnerabile, sărace şi suferinde - astăzi atât de suferinde -, care zace pe străzile lumii şi pe care Dumnezeu doreşte s-o ridice cu compasiune. Duhul Sfânt, autor al harului, să ne ajute să trăim în gratuitate, să iubim şi pe cel care nu ne răsplăteşte, pentru că evanghelia aduce rod în iubirea curată şi dezinteresată. Din roade se recunoaşte pomul: din iubirea gratuită se recunoaşte dacă aparţine viţei lui Isus.
Duhul Sfânt ne învaţă astfel concreteţea iubirii faţă de toţi fraţii şi surorile cu care împărtăşim aceeaşi umanitate, acea umanitate pe care Cristos a unit-o cu sine în mod indisolubil, spunându-ne că îl vom găsi mereu în cei mai săraci şi nevoiaşi (cf. Mt 25,31-45). Slujindu-i împreună, ne vom redescoperi fraţi şi vom creşte în unitate. Duhul, care reînnoieşte faţa pământului, ne îndeamnă să ne îngrijim şi de casa comună, să facem alegeri îndrăzneţe cu privire la modul în care trăim şi consumăm, deoarece contrarul aducerii de rod este exploatarea şi este irosirea nedemnă a resurselor preţioase de care atâţia sunt privaţi.
Acelaşi Duh, artizan al drumului ecumenic, ne-a făcut să ne rugăm împreună în această seară. Şi în timp ce trăim experienţa unităţii care se naşte din faptul de a ne adresa lui Dumnezeu într-un singur glas, doresc să mulţumesc tuturor celor care în această săptămână s-au rugat şi vor continua să se roage pentru unitatea creştinilor. Adresez salutările mele fraterne reprezentanţilor Bisericilor şi comunităţilor ecleziale adunaţi aici: tinerilor ortodocşi şi ortodocşi răsăriteni care studiază la Roma cu sprijinul Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor; profesorilor şi studenţilor de la Ecumenical Institute of Bossey, care ar fi trebuit să vină la Roma, ca în anii precedenţi, dar n-au putut din cauza pandemiei şi ne urmăresc prin media. Iubiţi fraţi şi surori, să rămânem uniţi în Cristos: Duhul Sfânt, revărsat în inimile noastre, să facă să ne simţim fii ai Tatălui, fraţi şi surori între noi, fraţi şi surori în unica familie umană. Preasfânta Treime, comuniune de iubire, să ne facă să creştem în unitate.
Francisc
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
