La cateheza audienţei generale de miercuri, 13 ianuarie 2021, desfăşurată în Biblioteca din Palatul Apostolic, papa Francisc a continuat seria reflecţiilor biblice asupra rugăciunii, referindu-se la rugăciunea de laudă.
Reflecţia a avut ca reper un pasaj critic din viaţa lui Isus, pontiful explicând că – după primele minuni şi implicarea discipolilor în proclamarea Împărăţiei lui Dumnezeu – misiunea lui Mesia trece printr-o criză. Ioan Botezătorul se îndoieşte şi-i trimite pe unii dintre discipolii săi să-l întrebe: "Tu eşti cel care trebuie să vină sau să aşteptăm un altul? (Mt 11,3)"
Însă, evanghelistul Matei relatează un fapt cu totul surprinzător. Tocmai în acest moment al dezamăgirii, Isus nu i se plânge Tatălui, ci îi înalţă un imn de laudă, spunând: "Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai revelat celor mici. Da, Tată, pentru că aceasta a fost dorinţa ta" (Mt 11, 25).
« Prin urmare» – a explicat pontiful – «în acel moment de aparent eşec, în care totul este întunecat, Isus se roagă lăudându-l pe Tatăl. Şi rugăciunea sa ne conduce şi pe noi, cititorii Evangheliei, să evaluăm în mod diferit înfrângerile noastre personale şi situaţiile în care nu vedem în mod clar prezenţa şi acţiunea lui Dumnezeu, când se pare că răul predomină şi nu există nici un mod de a-l opri. Isus, care a recomandat atât de mult rugăciunea de cerere, tocmai în momentul în care ar fi avut motive să-i ceară Tatălui explicaţii, începe să-l laude.»
Făcând trimitere la definiţia dată rugăciunii de laudă de Catehismul Bisericii Catolice, la n. 2639, Sfântul Părinte evidenţiază că rugăciunea de laudă nu trebuie practicată doar atunci când viaţa ne umple de fericire, ci mai ales în momentele dificile, în urcuşurile obositoare ale vieţii, când ajungem să vedem un nou peisaj şi un orizont mai deschis.
Papa Francisc a oferit ca exemplu de rugăciune de laudă "Cântecul creaturilor" sau "Cântecul fratelui soare", pe care sfântul Francisc din Assisi, supranumit "Sărăcuţul" l-a compus în mijlocul dificultăţilor şi nu într-un moment de bucurie şi bunăstare. Când a compus acest imn de laudă – aminteşte pontiful – sfântul Francisc era aproape orb, iar sufletul său simţea greutatea singurătăţii pe care nu o mai trăise până atunci. Însă, tocmai în acel moment – care ar fi justificat dezamăgirea extremă – sfântul Francisc îi înalţă lui Dumnezeu un imn de laudă în care spune: «Preaînalte, atotputernice şi bunule Dumnezeu/Ţie să-ţi fie lauda, cinstirea si toata binecuvântarea./Doar Ţie, Preaînalte, ţi se cuvin toate/Si nici un om nu-i vrednic sa-ţi spună pe nume…»
«Sfinţii şi sfintele» – a spus pontiful în încheierea catehezei – «ne arată că rugăciunea de laudă poate fi înălţată oricând, în vremuri bune şi la ceas de încercare, pentru că Dumnezeu este Prietenul credincios.»
«Rugăciunea de laudă» – a evidenţiat papa Francisc în cadrul catehezei – «este precum respirarea oxigenului pur: îţi purifică sufletul, te ajută să priveşti departe, nu te lasă închis în momentul dificil şi întunecat al necazului.»
