de Corrado Maggioni
Cea care l-a zămislit pe "Cel Sfânt", pe Fiul lui Dumnezeu (cf. Lc 1,35), a fost sau n-a fost marcată de păcatul strămoşesc? Discuţia seculară a avut răspuns în bula Ineffabilis Deus (8 decembrie 1854), cu care Pius al IX-lea a definit că "preafericita Fecioară Maria, în prima clipă a zămislirii sale, prin har şi privilegiu singular al lui Dumnezeu atotputernic şi în vederea meritelor lui Isus Cristos Mântuitor al neamului omenesc, a fost ferită imună de orice pată a păcatului strămoşesc". Astfel sărbătoarea Zămislirii Mariei de la 8 decembrie a devenit celebrarea a Neprihănitei Zămisliri.
Zămislirea miraculoasă a Anei, soţia lui Ioachim, relatată de Protoevanghelia lui Iacob (secolul al II-lea), a dus în secolul al VIII-lea la celebrarea în Orient a Zămislirii sfintei Ana, mama lui Theotokos, la 9 decembrie, în raport cu Naşterea Mariei sărbătorită deja la 8 septembrie. Comemorând data apocrifă, adică maternitatea sterilei Ana şi nu "neprihănita" zămislire, sărbătoarea orientală n-a întâlnit polemici aşa cum s-a întâmplat în Occident.
Urmele unei sărbători a Zămislirii Sfintei Maria la 8 decembrie în mănăstiri benedictine din Anglia în secolul al XI-lea au ajuns în următoarea intenţie explicită de a cinsti zămislirea "neprihănită" învăţată de sfântul Anselm şi de discipolul său Eadmer (†1124), autor al celei mai vechi scrieri doctrinale despre zămislirea Mariei, care argumentează astfel: "Dacă Ieremia, pentru că trebuia să fie profet al naţiunilor, a fost sfinţit înainte de a se naşte; dacă Ioan, precursorul lui Cristos cu spiritul şi forţa lui Ilie, a fost «umplut cu Spirit Sfânt încă din sânul mamei sale» (Lc 1,15), ce trebuie să gândim despre femeia destinată să fie prin excelenţă arca alianţei din toate secolele, singurul şi preadulcele leagăn al fiului unicul născut al lui Dumnezeu atotputernic? Vom îndrăzni să spunem că nu a beneficiat încă din prima clipă a zămislirii sale de harul şi de ungerea Spiritului Sfânt? Sfânta Scriptură atestă: «Unde este Spiritul Domnului este libertate» (2Cor 3,17). Cu siguranţă a fost liberă de sclavia oricărui păcat aceea pe care Spiritul Sfânt, cu prezenţa sa şi acţiunea sa, trebuia să o facă o locuinţă consacrată a lui" (De Conceptione Beatae Mariae Virginis). La depăşirea incertitudinilor a contribuit relatarea salvării de naufragiu petrecută lui Elsin, abate de Ramsay, graţie ajutorului Fecioarei care, în schimb, i-a cerut sărbătoarea Zămislirii sale.
Tot în secolul al XII-lea, sărbătoarea a trecut în Normandia pentru a se răspândi în Franţa, bine primită pe la 1130-1140 de Biserica din Lyon care, în pofida împotrivirii manifestate în scris de sfântul Bernard, a continuat s-o celebreze. Opoziţii puternice au dăinuit în secolul al XIII-lea: la Sorbona niciun profesor nu îndrăznea să susţină neprihănita zămislire. Printre cei contrari erau cei care, ca Sfântul Toma de Aquino (†1274), negau scutirea Mariei de păcatul strămoşesc, arătându-se toleranţi faţă de o sărbătoare a sfinţirii ei în sânul mamei: zămislită cu păcatul strămoşesc, avea să fie sfinţită înainte de a se naşte.
Capitulul franciscanilor de la Pisa din anul 1263 a promovat în Ordin sărbătoarea Zămislirii Mariei, fără calificativul de neprihănită; se va întâmpla mai târziu, aşa cum atestă Oficiul perugin compus în anii 1319-1322.
Interesul teologic faţă de neprihănita zămislire a fost relansat, din Anglia, de franciscanul Duns Scotus (†1308), care a transformat obiecţia contrară privilegiului (universalitatea răscumpărării lui Cristos cerea ca şi Maria să aibă nevoie să fie răscumpărată), în motiv de soluţionare: Cristos a ferit-o pe Mama sa de orice contagiere de păcat.
Biserica din Roma nu celebra sărbătoarea, dar n-o interzicea. În timpul lui Bonifaciu al VIII-lea (†1303), în catedrala din Anagni se comemora Zămislirea Născătoarei de Dumnezeu, prezentă fiind curia papală. Practica apărută în timpul perioadei de la Avignon, unde curtea pontificală se aduna la 8 decembrie pentru Zămislirea Mariei într-o biserică a carmelitanilor, a continuat cu întoarcerea la Roma: cardinali şi prelaţi nu neglijau să celebreze sărbătoarea de la 8 decembrie (cu excepţia bisericilor dominicanilor), deşi nu era înscrisă în calendarul Curiei Romane.
În pofida ostilităţilor, în secolul al XIV-lea sărbătoarea era celebrată cu fervoare mai mare sau mai mică în dieceze din Belgia, Spania, Portugalia, Italia, Germania şi în ordine călugăreşti, cu excepţia cistercinilor şi dominicanilor.
S-a ocupat direct conciliul din Basel (1432), ajungând să definească faptul că Fecioara "a fost mereu imună de orice păcat strămoşesc şi actual" şi să decreteze sărbătoarea de la 8 decembrie; însă fiind vorba de pronunţarea unei adunări de acum schismatice n-a avut importanţă dogmatică, însă direcţia era trasată.
Cu constituţia Cum praecelsa (1476), franciscanul Xist al IV-lea a aprobat o Liturghie şi oficiu pentru Zămislirea Fecioarei Neprihănite. Rugăciunea, care se face şi astăzi la 8 decembrie, exprimă cu precizie misterul marian în lumina Răscumpărătorului: "Dumnezeule, prin zămislirea neprihănită a Fecioarei Maria, tu i-ai pregătit lăcaş vrednic Fiului tău. Te rugăm ca, după cum ai ferit-o pe ea de orice prihană pentru meritele morţii lui Cristos, să ne dai şi nouă, prin mijlocirea ei, harul de a ajunge curaţi la tine".
Interpretările echivoce l-au determinat pe acelaşi papă să intervină cu constituţia Grave nimis (1483) pentru a dojeni atât pe apărătorii, cât şi pe contestatarii privilegiului marian, nefiind clarificat încă din punct de vedere dogmatic de Scaunul Apostolic. Pronunţarea sixtină echilibrată a favorizat răspândirea Zămislirea fericitei Fecioare Maria, aşa cum reiese din calendarele liturgice ale epocii.
Însuşi Martin Luther, în Predică despre zămislire din 1517, se exprima astfel: "Este credinţă pioasă că zămislirea Mariei, adică infuzia sufletului său, a fost fără păcat, pentru că atunci când i-a fost infuzat sufletul, ea a fost în acelaşi timp purificată de păcatul strămoşesc şi împodobită cu darurile lui Dumnezeu pentru a primi sufletul sfânt care îi era infuzat. Astfel, în aceeaşi clipă în care a început să trăiască, era fără păcat, aşa cum exprimă cuvintele îngerului Gabriel (Lc 1,28): Binecuvântată eşti tu între femei. De fapt, nu ar fi putut să spună: Binecuvântată eşti, dacă ea ar fi fost sub blestem. Era corect şi drept ca să fie ferită fără păcat aceea din care Cristos avea să asume trupul care trebuia să înfrângă orice păcat, pentru că se spune binecuvântat, în sens propriu, ceea ce a fost dăruit de harul divin, adică ceea ce este fără păcat".
Conciliul din Trento n-a atins problema Neprihănitei, făcând trimitere la constituţiile lui Xist al IV-lea. În breviarul şi în liturghierul post-tridentin a fost înscrisă la 8 decembrie Conceptio Beatae Mariae, făcând trimitere pentru texte la Naşterea Mariei şi înlocuind legendara relatare a lui Elsin.
Ca urmare a proclamării dogmatice, Pius al IX-lea a stabilit pregătirea noilor texte liturgice (a fost reluată rugăciunea compusă sub Xist al IV-lea), pe care le-a aprobat în 1863. În liturghierul actual, în afară de alegerea revizuită şi îmbogăţită a textelor de la liturgia Cuvântului, a fost adăugată prefaţa - inspirată din Ef 5,27 şi din Lumen gentium 65 şi Sacrosanctum Concilium 103 - în care se evidenţiază cum Neprihănita, luminată de Cristos Răscumpărătorul, luminează Biserica. Prezentă în calendarul ambrozian, sărbătoarea figurează şi în Missale Hispano-Mozarabicum revizuit, care la 8 decembrie are: "In diem Conceptionis Sanctae Mariae Virginis".
În faţa celei "toată frumoasă", aşa cum o aclamă antifonul de la Laude, ar putea să apară întrebarea: de ce ea şi noi nu? Simţirea pe care o modulează liturgia din 8 decembrie nu este discuţia, ci admiraţia: "Cântaţi Domnului un cântec noi, pentru că a făcut lucruri minunate" (Psalmul responsorial). În Neprihănita celebrăm milostivirea infinită a Treimii faţă de întreaga omenire. Binele făcut gratuit de Cristos în favoarea surghiuniţilor fii ai Evei se concentrează în Maria.
Neprihănita este mister de har pur! Încă din prima clipă, Dumnezeu este mântuitor al vieţii sale, "sfântă" pentru că este în întregime "sfinţită" de Spiritul Tatălui, revărsat prin Fiul său. Evanghelia bunei vestiri pe care o ascultăm la Liturghie nu vorbeşte despre zămislirea Mariei, ci despre zămislirea lui Cristos în Maria, îndrumându-ne să percepem dinamica per Iesum ad Mariam, de la Cel Sfânt la Cea Toată Sfântă.
A izola misterul marian de Răscumpărătorul ar însemna să se cadă în eroare. Neprihănita nu spune că Maria n-a avut nevoie să fie răscumpărată la fel ca noi toţi: dimpotrivă, proclamă darul incomparabil că a fost pe deplin graţiată fără să fi gustat nenorocirea păcatului. În asta, este expresia maximă a puterii lui Dumnezeu şi în acelaşi timp cea mai înaltă exprimare a mulţumirii datorate lui Dumnezeu.
(După L'Osservatore Romano, 7 decembrie 2020)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
