Când auzim vorbindu-se despre cineva că este simplu, tendinţa este aceea de a ne imagina că este credul, naiv, nevinovat. Dar acesta ar fi un sens al simplităţii. Mai este însă un altul care scoate în relief partea sa virtuoasă. Aici simplitatea este văzută ca o zestre interioară formată dintr-un buchet de însuşiri, ce caracterizează un stil de viaţă evanghelic.
Mai întâi de toate persoana care cultivă simplitatea îşi găseşte bucuria în Domnul, pe care îl caută din toată inima. Ca atare, ea nu se preocupă de aparenţă, nu vrea să atragă atenţia asupra sa, nu se supără, nu se lamentează, nu se ocupă cu ceea ce alţii fac sau nu fac şi nu se poartă necuviincios. Dimpotrivă, este naturală. Nu se consideră importantă. Se detaşează de lucruri, de dorinţa de a domina sau de a ieşi în relief. Sinceră, discretă, mereu interesată de binele altora, trăind din credinţă, ea se comportă firesc în orice situaţie.
Cel ce cultivă simplitatea evanghelică iubeşte adevărul. Însă este atent când trebuie să spună lucrurilor pe nume. A învăţat din greşeli. Gândeşte înainte de a spune pentru a nu face rău nimănui prin cuvintele sale. Nu judecă, nu vorbeşte de rău. Suferă, în tăcere, când anumite valori nu sunt înţelese de cei din jur, însă nu se supără. Cel simplu nu este ironic, nu doreşte să-i schimbe pe ceilalţi cu forţa. Înţelege că este doar slujitor, că menirea sa este doar aceea de a semăna binele, de a edifica în bine. De aceea, ştiind că oamenii se schimbă doar când se simt iubiţi, este plin de înţelegere, de umanitate şi mai ales de bunătate.
E important să nu uităm că simplitatea evanghelică şi copilăria spirituală sunt în strânsă legătură: „Adevăr vă spun, dacă nu vă veţi întoarce şi nu veţi deveni asemenea copiilor, nu veţi intra în Împărăţia cerurilor” (Mt 18,3). Isus vrea să ne însuşim simplitatea şi încrederea copiilor. Ni-i dă de exemplu pentru că ei nu sunt complicaţi, nu fac calcule, spun ce gândesc, sunt ei înşişi. Nu se agită pentru ziua de mâine, se încred în părinţii lor, se abandonează.
Aşadar, Domnul ne cere să devenim asemenea lor, să avem încredere de copil în Tatăl nostru ceresc. În acest caz, să ne trăim viaţa cu seninătate, să ne abandonăm în totalitate în mâinile Lui.
Pr. Marius Vătămănelu
