Se împlinesc zece ani de la trecerea la Domnul a Pr. Bernard Ștef, Senior al Bisericii Blajului, ieromonah asumpţionist, profesor, părinte și îndrumător spiritual, mărturisitor al credinței în Domnul, decedat în 11 septembrie 2010.
Pr. Bernard Ștef s-a născut în 22 octombrie 1916 în localitatea Lăscud, jud. Mureş, din părinţii Ştefan şi Maria, agricultori. Studiile primare (5 clase) le-a urmat în Lăscud, cele gimnaziale (cl. I-III) la Diciosânmărtin (Târnăveni) (1927-1930), iar cele liceale la Liceul «Sfântul Vasile cel Mare» (cl. IV-VII) din Blaj, (1930-1934).
A intrat în Congregaţia Părinţilor Augustiniei Asumpţionişti la 20 iulie 1934, între 1934-1935 făcând noviciatul la Beiuş-Bihor. Prima profesiune: 8 septembrie 1935. Pentru şase ani (1935-1941) este trimis în Franţa pentru a urma cursurile teologice universitare de Filosofie şi Teologie, un an pregătitor la Layrac (1935-1936), Filosofia la Scy-Chazelles, aproape de Metz (Lorena) (1938-1941), unde depune şi profesiunea pe viaţă la 8 septembrie 1938, şi Teologia la Institutul Sf. Augustin din Lormoy Montléry, lângă Paris (1938-1941). Reîntors în 1941 la Beiuş, este hirotonit la bisericuţa «Casa Domnului» din Blaj, în dumincă 27 iulie 1941, de Episcopul Vasile Aftenie. Între 1941-1944 este Profesor Îndrumător la Micul Seminar Arhidiecezan cu sediul la Beiuş şi prefect de studii la Internatul Pavelian-Beiuş. Între 1944-1948 este profesor de limba franceză la Liceul «Samuil Vulcan» din Beiuş şi duhovnic la surorile Oblate. În 1947 a frecventat Seminarul Pedagogic din Cluj elaborând o lucrare despre sistemul pedagogic al Sf. Ioan Bosco. În 1946 îşi ia Licenţa în Teologie la Blaj, în 1947 devine Superiorul comunităţii A.A. din Beiuş şi Rectorul internatului; în august 1948 statul comunist preia liceul şi internatul. Între 1948-1949 petrece în clandestinitate la mănăstirea surorilor oblate din Beiuş, iar în 1949 se retrage în casa părintească din Lăscud, urmând programul de viaţă călugărească şi de studiu, ţinând însă legătura cu autoritatea bisericească şi făcând pastoraţie clandestină împreună cu PS Alexandru Todea şi pr. George Guţiu.
În 26/27 iulie 1951 a fost arestat, odată cu lotul de preoţi din judeţul Mureş. Ancheta la Securitatea din Tg.Mureş a durat până în februarie 1952, când întreg lotul a fost transferat la penitenciarul din Cluj, în vederea judecăţii, care a avut loc în 18 aprilie 1952, în Vinerea Mare, când a fost condamnat, ca şi cei mai mulţi din lot, la cinci ani închisoare pentru instigare publică contra statului. Fiind apt de muncă, a fost trimis cu alţi preoţi la Canalul Dunăre-Marea Neagră. După o şedere de două săptămâni la Jilava pentru repartizare în diferite colonii de muncă, a fost trimis la Poarta Albă, jud. Constanţa, pentru vreo trei săptămâni, unde lucra făcând cărămizi. De aici a fost dus, împreună cu alţi preoţi şi intelectuali, la Colonia Peninsula brigada F-Preoţi, spărgând piatra la Canal. Aici s-a născut Rozarul Spiritului Sfânt.
Când în 1953 au încetat lucrările la Canal, a rămas la Peninsula să demonteze unele instalaţii şi apoi a fost mutat la stadionul Constanţa, de unde a fost eliberat în octombrie 1955, cu certificatul nr. 11465/1955, beneficiind de o graţiere. S-a reîntors la casa părintească la Lăscud, ocupându-se de rugăciune, studiu şi apostolat clandestin, cu toate că era supravegheat de autorităţi: catehizare copii, adulţi, slujbe, îndrumare spirituală, vizitarea confraţilor AA, exerciţii spirituale la călugăriţe, tineri, credincioşi. Mama i-a murit în 1968. Din 1965 a venit la dânsul fratele Emilian Indrea, cel dintâi asumpţionist român, care se pensionase şi dorea să fie cu un părinte. Au stat împreună 23 de ani, acesta decedând în 1988. În casa unde locuia a amenajat o capelă. Veneau credincioşii din sat şi din satele din jur. Se ocupa de tineri, organizând grupuri de terţiari asumpţionişti în sat, Reghin, Baia Mare. În acelaşi timp îşi continua studiile. Aşa a putut termina lucrările despre viaţa Sf. Augustin, Sf. Tereza de Avila, traducerea Confesiunilor Sf. Augustin şi altele.
Din 1978, după decesul P. Ştefan Berinde, este responsabil regional pentru Fraţii Asumpţionişti din România până în 2002, primind în clandestinitate noi vocaţii în Congregaţie (ex. P. Anton Vanvulescu).
În 31 ianuarie 1990, împreună cu P. Pop Teofil şi Fr. Gavril, s-a întors la Blaj, stabilindu-se întâi într-o casă lângă Casa Domnului, apoi într-o garsonieră de pe str. Popa Şapcă, apoi definitiv în Casa A.A. din Piaţa 1848 nr. 13, dezvoltând o bogată activitate pastorală și liturgică. A reorganizat viaţa călugărilor asumpţionişti, fiind superiorul-egumenul mănăstirii, a desfăşurat o intensă activitate pastorală cu copiii, tinerii, adulţii, ocupându-se de catehizare, instrucţie religioasă cu tinerii, ocupându-se organizarea vieţii călugăreşti A.A., de noile vocaţii şi pregătirea pentru profesiune sau hirotonire.
Între 31 ianuarie 1990-1999 a fost profesor de Teologie fundamentală (Catehism dezvoltat), Patrologie şi Pastorală la Institutul Teologic Greco-Catolic din Blaj. Activitate la Parohia II Blaj (Capela Arhiereilor), încredinţată Asumpţioniştilor, cu Reuniunea Mariană, Agru, Kolping, Ordinul Terţiar AA, activitatea misionară, responsabil cu problemele spirituale în Colegiul Consultorilor Arhidiecezei Blaj. A fost numit canonic. A ţinut de mai multe ori exerciţii spirituale la Institutul Teologic din Blaj (3-6 dec 2002) şi preoţilor din Arhidieceza Blajului (28-31 iulie 1998).
A fost preşedinte al Reuniunii Mariane în Arhidieceză şi al Misiunilor.
Datorită calităţilor scriitoriceşti, numele lui este legat şi de traducerea în limba română a Confesiunilor Sf. Augustin, prima traducere în mediul greco-catolic românesc.
A fost omul în care harul lui Dumnezeu a lucrat din plin, lucru care se vedea în fiecare vorbă, în fiecare gest; şi-a trăit viaţa de fiecare zi cu modestia oamenilor superiori.
În 11 aprilie 2003 i s-a conferit de către Primăria Municipiului Blaj titlul de cetăţean de onoare al oraşului, iar în 10 octombrie 2004 IPSS Lucian i-a înmânat în Catedrala blăjeană Crucea «Pro Ecclesia et Pontifice», conferită de Papa Ioan Paul II ca răsplată pentru mărturia de viaţă creştină catolică şi fidelitate faţă de Sfântul Scaun Apostolic al Romei.
Dintre lucrările pr. Bernard Ștef amintim: Călăuză pentru o viaţă creştină, Ed. Viaţa Creştină, Cluj-Napoca, 1992; Sfântul Augustin. Omul. Opera. Doctrina, 1994 şi 2003; Sfânta
