Din Evanghelie şi din tradiţie putem reconstitui viaţa Înainte-mergătorului, al cărui cuvânt aprins părea într-adevăr pătruns de spiritul proorocului Ilie. În anul al 15-lea al împăratului Tiberiu (27-28 după Cristos), Botezătorul, care ducea o viaţă aspră, urmând legile naziratului, şi-a început misiunea invitând poporul să înceapă pregătirea căilor Domnului, deoarece pentru a-l primi era necesară o sinceră convertire, adică o schimbare radicală a dispoziţiilor sufleteşti. Adresându-se tuturor claselor sociale, a trezit un entuziasm puternic în popor, dar şi nemulţumiri între farisei, aşa-numita aristocraţie a spiritului, a cărei ipocrizie o condamna în mod deschis.
Ajuns de acum un personaj popular, a tăgăduit cu hotărâre că ar fi Mesia cel aşteptat, recunoscând superioritatea lui Isus, pe care l-a arătat ucenicilor săi cu prilejul botezului în apele Iordanului. S-ar părea că, afirmând prezenţa „celui mai puternic”, el ar fi urmat să se retragă. Cu toate acestea, „cel mai mare dintre profeţi” nu a încetat să-şi facă auzită vocea acolo unde a fost necesar de a îndrepta „căile strâmbe” ale răului. A dojenit în public purtarea scandaloasă a lui Irod Antipa şi a cumnatei sale, Irodiada; mânia lor, pe care el a prevăzut-o, l-a aruncat în temniţa grea de la Macheronte, pe malul de Răsărit al Mării Moarte.
Sfârşitul acestui incident este cunoscut. Cu prilejul unui banchet organizat la Macheronte, fiica Irodiadei, Salomeea, dovedind excelente calităţi de dansatoare, l-a entuziasmat pe Irod; drept răsplată, la sfatul mamei sale, a cerut şi a obţinut de la Irod capul lui Ioan Botezătorul. Astfel, a încetat să mai vorbească deschizătorul de drum al lui Mesia, glasul cel mai puternic dintre vestitorii apropiatului mesaj evanghelic. Ioan Botezătorul este ultimul profet şi primul apostol; el şi-a dat viaţa în împlinirea misiunii sale; pentru acest motiv, Biserica îl aşază în rândul Sfinţilor.
Sursa:www.calendarcatolic.ro
