Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 7
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Cum poți rezista seducției banilor?

 
Cum poți rezista seducției banilor?
  • 27 Aug 2020
  • 1899

Parabola ispravnicului necredincios ilustrează raportul nepotrivit pe care îl putem avea cu banii. Dar atunci, cum să reușim în viață, așa cum ne sfătuiește Isus: fără ca banul să devină stăpânul nostru?

 

Exigențele lui Isus în materie economică sunt la fel de radicale ca și în chestiunile conjugale: „ oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, şi se va însura cu alta, săvârşeşte adulter” (Mt 19, 9); „Este mai ușor pentru o cămilă să treacă prin urechile aculuidecât pentru un om bogat să intre în împărăția Cerurilor” (Mt. 19,24). În ambele cazuri, discipolii îi răspund că este imposibil: „ Dacă astfel este pricina omului cu femeia, nu este de folos să se însoare.” (Mt. 19,10); "Dar cine poate să se mântuiască?” (Mt. 19,25). Isus lerăspunde că ar trebui să-i ceară lui Dumnezeu harul pentru a-l înțelege și a-l trăi: „Nu toți înțeleg acest cuvânt, ci doar cei cărora le este dat” (Mt. 19,11); „Pentru oameni este imposibil, dar pentru Dumnezeu totul este posibil” (Mt. 19, 26). Este clar: pentru a trăi un astfel de ideal, trebuie să-L rugăm pe Domnul să ne dea harul Său.

Mai mult, în Evanghelii, aceste două cerințe încadrează o afirmație prin care Isus afirmă clar nevoia de a-și recunoaște micimea pentru a intra în Împărăția Cerului. Într-o zi când mamele veniseră să-i prezinte pruncii, El le-a spus ucenicilor săi: „Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor. (Mt. 19,14 ; Mc. 10, 14; Lc. 18, 6). Este întotdeauna același mesaj: pentru a avea succes în viață, trebuie să te abandonezi cu încredere în brațele Tatălui. Dar, în mod concret, în timp ce ceri ajutorul Domnului, ce să faci pentru a nu ceda seducției banilor și confortului pe care îl permit?

Alătură-te lui Isus în inima ta pentru a fi mai puțin tentat să „consumi”

În primul rând, să încercăm să dărâmăm zidul tăcerii care ne împiedică adesea să împărtășim aceste cuvinte foarte puternice ale Evangheliei. Este un subiect tabu. Și din motive întemeiate! Ne lipsesc banii pentru îndeplinirea dorințelor noastre legitime: achiziționarea unei case mai spațioase pentru familie sau educarea unui copil într-o unitate mai de prestigiu. Deci, cum poți să-i încredințezi soțului tău (soției tale) că ai dori să dedici o parte mai mare din bugetul familiei pentru a atenua mizeria lumii? Cum sugerezi „cu blândețe” că poate el/ea ar putea cheltui mai puțin aici sau acolo? Este extrem de dificil de spus! Chiar și greu de scris! Sau, dimpotrivă, dacă contul este „pe roșu”! Unde putem găsi persoanele care ne pot ajuta, și cărora să le putem spune că avem nevoie de un împrumut? Care va fi reacția lor?

Oricare ar fi situația noastră, să-l privim la Isus pe cruce. Vom dori să devenim ca El, să-i urmăm Lui! Să ne alăturăm Lui în inima noastră sau în Euharistie și să gustăm iubirea Lui: vom fi mai puțin tentați să „consumăm”. Să ne gândim adesea la prezența lui Isus în toți cei care suferă și mai ales în toți cei pe care îi putem ajuta. Și să-l rugăm pe Spiritul Sfânt să formeze în noi „o inimă de compasiune”. În cele din urmă, să căutăm să ne întâlnim și să ne asociem cu oameni mai săraci decât noi. Ne bulversează, ne împiedică să ne cufundăm în propriul confort. Și de multe ori, ne evanghelizează.

 

Traducere: ACC

 



Sursa:aleteia.org

Știri din aceeași categorie