Printre inițiativele cele mai importante ale Papei Francisc se numără cu siguranţă cea referitoare la viitorul Sinod al Episcopilor dedicat familiei, ce trezeşte un interes deosebit atât datorită problemelor ce vor fi discutate cât şi metodei de lucru ce va fi adoptată, constituindu-se într-un barometru al unui stil de a conducere a Bisericii mai colegial, sinodal, despre care s-a vorbit de multe ori.
Viitorul Sinod, convocat de către Papa Francisc în data de 9 octombrie 2013, se va desfăşura în două etape: prima (neprevăzută iniţial) este constituită din cea de-a treia Adunare Generală Extraordinară dedicată „Provocărilor pastorale asupra familiei în contextul evanghelizării”, care va avea loc între 5-19 octombrie 2014. Adunarea are drept scop ilustrarea stării de fapt, adunând mărturii şi propuneri ale episcopilor (care la rândul lor îi vor consulta preoţii, asociaţiile, credincioşii etc.) „pentru a anunţa şi a trăi în mod credibil Evanghelia pentru familie”. Acestei Adunări Extraordinare îi va urma în 2015, după un an, Adunarea Generală Ordinară (precedată de a opta Întâlnire mondială a familiilor care va avea loc la Filadelfia, în Statele Unite), care va trebui în schimb „să caute liniile operative pentru pastorala persoanei umane şi a familiei”.
În data de 5 noiembrie 2013, Sfântul Scaun a publicat Documentul pregătitor al Adunării Extraordinare, redactat în mod neobişnuit, nemaifiind intitulat Lineamenta, ci doar Document pregătitor. Nu este destinat de altfel să ofere indicaţii şi linii călăuzitoare asupra cărora să se discute, ci mai degrabă să indice liniile fundamentale şi să se primească sugestii şi propuneri în urma unei consultări largi cât Biserica catolică. Aceasta constituie o aprofundare pentru a diferenţia, fără grabă, dar cu hotărâre.
Noul Secretar general al Sinodului, arhiepiscopul Lorenzo Baldisseri, care a prezentat Sinodul în data de 5 noiembrie în Sala de Presă a Sfântului Scaun, a reafirmat intenţia „de a transforma instituţia sinodală într-un sistem eficient şi autentic de comuniune prin intermediul căruia să se exprime şi să se realizeze colegialitatea dorită de Conciliul Vatican II”. Unul dintre punctele – adăugăm noi – care a fost pus mai puţin în practică în cei 50 de ani care au urmat Conciliului. În acest scop „e voinţa Sfântului Părinte – a declarat mons. Baldisseri – de a intensifica activitatea Secretariatului general al Sinodului episcopilor pentru ca acesta să poată îndeplini în mod adecvat misiunea sa de a promova colegialitatea episcopală cum Petro et sub Petro, în conducerea Bisericii universale”.
Documentul conţine şi un Chestionar, trimis tuturor episcopilor, care va fi răspândit peste tot în protopopiate şi parohii pentru a obţine date concrete şi reale asupra temei Sinodului. Răspunsurile ar trebui să sosească la Secretariatul Sinodului până la sfârşitul lunii ianuarie. Pe baza acestora va fi redactat obişnuitul Instrumentum laboris (Instrumentul de lucru) care va fi trimis Părinţilor sinodali şi care va constitui ordinea de zi a Adunării. În acest scop este prevăzută o reuniune a Secretariatului Sinodului în februarie 2014.
Sinodul extraordinar este necesar dată fiind criza socială şi spirituală a lumii de azi care apasă greu asupra vieţii de familie ducând la apariţia unei adevărate probleme pastorale, amintită de altfel de mai multe ori de ultimii Papi.
La prezentare a participat şi cardinalul maghiar Péter Erdö, arhiepiscop de Esztergom-Budapest, raportor general al viitorului Sinod care a explicat conţinutul documentului. A vorbit în cele din urmă arhiepiscopul de Chieti, mons. Bruno Forte, desemnat drept Secretar special al viitorului Sinod, care a explicat scopurile Sinodului.
Documentul pregătitor
Documentul, după ce a indicat etapele prevăzute pentru Sinod, schiţează contextul social care în se desfăşoară azi vieţile familiilor cu toate noutăţile, existente de fapt de multă vreme, dar devenite mai presante într-o lume globalizată (se vorbeşte despre «satul global»): răspândirea cuplurilor necăsătorite care exclud câteodată chiar ideea unei căsătorii; uniri între persoane de acelaşi sex (care deseori pot înfia copii); probleme legate de căsătoriile mixte sau inter-religioase; familia monoparentală; poligamie; căsătorii aranjate şi problema referitoare la zestre (înţeleasă deseori ca preţ pentru a cumpăra femeia); sistemul de caste; cultura neasumării şi a instabilităţii legăturii de căsătorie; forme ale feminismului ostile Bisericii; procesul de emigrare şi reformulări ale ideii de familie; pluralismul relativist referitor la căsătorie; influenţa mass-mediei asupra culturii populare în înțelegerea nunţii şi a vieţii de familie; răspândirea fenomenului mamelor surogat („uter închiriat”); noi interpretări ale drepturilor umane. „Mai mult, în mediul bisericesc, slăbirea şi abandonarea credinţei în caracterul sacramental al căsătoriei şi în puterea terapeutică a pocăinţei văzută ca sacrament” .
Enumerarea exemplelor dureroase decurge de la sine: e de-ajuns să ne gândim că în acest context mulţi băieţi şi fete, născuţi din căsătorii neregulate din punctul de vedere al Bisericii, nu-i pot vedea niciodată pe părinţii lor, care-i educă creştineşte, participând la viaţa sacramentele Bisericii. Primirea favorabilă de care se bucură actuala învăţătură a Papei despre milă şi afecţiune faţă de persoanele rănite de către viaţă a stârnit aşteptări vii referitoare la alegerile pastorale pe care Biserica le-ar putea pune în practică pentru a le veni în ajutor. De aceea, e urgent ca Sinodul să reflecte asupra acestor teme, fiind aceasta o îndatorire izvorâtă din dragostea Păstorilor faţă de cei încredinţaţi lor spre păstorire şi faţă de întreaga familie umană.
Documentul încearcă însă să introducă programul într-un context teologic şi pastoral mai vast şi mai complet. Aminteşte prin urmare că „doctrina credinţei (de credinţă) asupra căsătoriei trebuie prezentată într-un mod care să favorizeze comunicare şi mai eficace pentru a fi în gradul de a atinge inimile şi de a le transforma” . În acest scop, textul indică în mod sintetic fundamentele doctrinei tradiţionale ale Bisericii despre familie, fundamentată pe Biblie, care prezintă proiectul lui Dumnezeu creatorul şi mântuitorul: atât omul cât şi femeia sunt făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Proiectul lui Dumnezeu creatorul a fost dat peste cap de către păcatul originar. Întorcându-se la origini, Isus a învățat asupra unităţii şi fidelităţii soţilor, refuzând repudierea şi adulterul.
Pe baza textelor biblice, toate documentele Magisteriului au dezvoltat şi confirmat această doctrină şi, în faţa noutăţilor legislative aprobate de către diferite ţări, documentul doreşte să amintească că „instituția căsătoriei nu e un amestec nepermis a societăţii sau a autorităţii, nici impunerea extrinsecă a unei forme, ci exigenţa interioară a legământului de iubire conjugală care se afirmă în mod public ca unic şi exclusiv pentru ca astfel să fie trăită fidelitatea deplină faţă de planul lui Dumnezeu Creatorul” .
Căsătoria creştină fondată pe un consimţământ liber, chiar dacă e înzestrată cu efecte pozitive proprii, nu se sustrage regimului de păcat care poate aduce cu sine răni profunde şi jignitoare demnităţii sacramentului. După cum afirmă recenta enciclică Lumen fidei, a promite o dragoste care să dureze pentru totdeauna este posibil atunci când se descoperă un plan mai mare decât propriile proiecte care ne susţine şi ne permite de a dărui întreagă noastră persoană pe viitor. „Credinţa nu e un refugiu pentru persoane fără curaj, ci amplificare a vieţii”.
Traducere: Octavian Frînc
Sursa: La Civiltà Cattolica
