Inima mare, plină de omenie a Papei Francisc – Prezentare de carte la București

Prezentarea traducerii cărții Sfântului Părinte Papa Francisc, Convorbiri cu Jorge Bergoglio, de Francesca Ambrogetti și Sergio Rubin de la librăria Humanitas – Cișmigiu de miercuri seara, 5 februarie 2014, a fost o întâlnire marcată de carisma formidabilă a noului Papă în prezența a mai bine de o sută de participanți.

Spre surpriza noastră editura Victoria Books a ales prin reprezentantul său, jurnalistul Vlad Mixich, o formă insolită de prezentare care a luat mai curând forma strategică a unei mese rotunde.

Discuția a fost inaugurată de PS Sa Cornel Damian, episcop auxiliar al Arhiepiscopiei catolice de București, continuată apoi de subsemnatul și, rând pe rând, de ceilalți invitați: analistul și scriitorul Emil Hurezeanu, părintele Marius Taloș, superiorul iezuiților din România și jurnalistul Gelu Trandafir. Fiecare a nuanțat un aspect al personalității noului Papă, nelăsând la o parte nici acele lucruri care pun accentul pe spontaneitatea intervențiilor Succesorului apostolului Petru, riscurile mediatizării sale contemporane în presa profană precum și recenziile nuanțate ale analiștilor politici mondiali.

Excelența Sa Nunțiul apostolic, monseniorul Javier Francisco Lozano, reprezentant al Sfântului Părinte în România, a încântat auditoriul prin cuvântul său, evocând cu claritate verticalitatea și profunzimea unui Păstor – Papa Francisc – care, iată, de aproape un an încoace a reconfirmat lumii întregi perenitatea, actualitatea și prospețimea mărturiei Bisericii Catolice.

Cartea Papei Bergoglio este, într-un fel, intriga unei experiențe existențiale ieșite din comun. De ce? Cititorul va găsi naturalețe, disciplină, da… disciplina omeniei, franchețe și extrem de multă bunătate. De această umanitate care ne este împărtășită se molipsesc până și cei doi jurnaliști care ne povestesc personajul. E prea pitoresc să reziste ispitei.

Drumul cardinalului Bergoglio spre o asumare decizională a misiunii sale, liberă de strictețea identitară exclusivistă tipică Europei, a fost practic dublată de existența sa de a fi Păstor și mijlocitor în Hristos. A devenit înainte de orice un excelent misionar iezuit, fidel regulei sfântului Ignațiu, conform căruia, înaintea voinței Domnului celelalte lucruri sau realități cad în plan secundar.

Cartea ne descrie așadar:

Omul Bergoglio, culisele caracterului său, zestrea de omenie și persoanele care i-au stat alături pentru a deveni om.

Păstorul Bergoglio care ne spune că strategia Bisericii nu e o nimereală epocală și nici tactică de management în care se potrivesc genial toate, unde unii lucrează și alții aplaudă, ci este predicarea lui Hristos, Cel Răstignit, cu viața și cuvântul.

Bergoglio – fiu de italieni plecați să afle o soartă mai sigură – este fiu al unui continent care are multe de spus Europei obosite parcă de întâietatea sa. Astfel fostul arhiepiscop de la Buenos Aires, pe lângă cultura de factură europeană ce o păstrează în adâncuri, ne poartă prin peisajul unei lumi care are nevoie de o tradiție, crescând gata vindecat de scheme și de sistem prin apropierea de cei care în nevoile lor suspină după Adevărul carității Domnului.

Într-o societate ca a noastră în care predomină demagogia, unde problemele se rezolvă eliminând sau defrișând realitatea lor, la câteva zile după săptămâna bunului simț – s-ar dori mai des practicat la noi! – de rugăciune pentru unitate creștină, cred că ne poate inspira ceea ce zice cardinalul Bergoglio – papa Francisc: „Nu stă în spiritul catolicismului – a vedea „creștinismului”! – să cauți doar partea negativă, ceea ce ne separă. Nu asta dorește Hristos. Toate acestea nu numai că sperie și mutilează mesajul, ci implică neasumarea lucrurilor, iar Hristos și-a asumat totul. Și numai situațiile asumate duc la mântuire. Dacă omul nu acceptă că în societate există persoane care au criterii diferite, inclusiv contrare celor personale, iar dacă nu le respectăm și nu ne rugăm pentru ele, niciodată nu vom primi izbăvirea. Nu putem permite ca ideologia să pună stăpânire pe morală”[1].

Nu e studiat nimic în omul Bergoglio și bunătatea sa existențială. Și asta dă poate cea mai fericită cheie de lectură a dialogurilor sale. Cum zicea un teolog englez Faiber: „bunătatea este revărsarea sinelui în ceilalți. A fi bun e să-i pui pe ceilalți în locul tău. Bunătatea a convertit mai mulți păcătoși decât zelul, elocința sau învățătura și acestea n-au convertit pe nimeni fără ca bunătatea să fi fost prin preajmă… e arătarea acestui sentiment în oamenii de apostolat care-i atrage pe păcătoși spre ei și care-i conduce astfel la convertire… să impresionezi oamenii prin bunătate fiindcă altfel frica nu va naște decât necredincioși”. Arhiepiscopul devenit Papa Francisc ne spune că: Nu putem rămâne ancorați unui stil „clientelar”, în așteptarea „clientului”, credinciosul, ci să găsim structurile care ne permit să mergem unde este nevoie de noi, …”

Omul și Păstorul Bergoglio are o inimă mare. El este scris de simplitate, stăpânire de sine – nu printr-o asceză goală și perfecționistă, ci prin luciditatea nevoii de har, lipsa complexelor și mult simț al umorului – fără de care viața nu e decât o teribilă dramă. Dar noul Papă are, cum spunea Montaigne, și ne bucurăm, une tête bien faite.

Ad maiorem Dei gloriam ! Întru mulți ani, Sfinte Părinte!

+Mihai

Vicarul greco-catolic al Bucureștiului

[1] Papa Francisc, p. 82.