Pr. Dr. Vasile Zăpârțan a fost rectorul misiunii Române Unite cu Roma din München începând cu 1957 și până la asasinarea sa de către Securitate în 1976.
Vasile Zapârtan s-a nascut la 27 aprilie 1918, în Mănăstirea, județul Cluj. În 25 martie 1945, este hirotonit preot la Roma după care a fost trimis la Misiunea Româna din Paris, apoi la Salzburg. La 1 martie 1957 ajunge la Munchen, unde a slujit aproape 20 de ani la Misiunea Româna Unită.
Vrednicul preot, cu adevarat misionar, alearga zi și noapte pentru a-i ajuta pe refugiații români din München și din împrejurimi. De multe ori s-a deplasat în Austria, Italia sau la granița cu Jugoslavia, unde auzea că au sosit noi refugiați complet dezorientați și care aveau nevoie de ajutor și îndrumare.
A fost corespondent al publicației Kirche in Not. În materialele sale precum și în cuvântările publice a denunțat persecuția comuniștilor împotriva Bisericii Catolice din România.
În data de 5 August 1976 părintele Vasile Zapârtan se întorcea de la Nürnberg la München. După spusele șoferului autocamionului care venea în spatele mașinii părintelui, se pare că mașina a "deviat" de pe autostradă intrând într-un copac. "Accidentul" s-a soldat cu trei morți printre care și vrednicul preot Zapârțan.
La slujba de înmormântare, celebrată în 11 august 1976 de episcopul Vasile Cristea, au participat mii de români sosiți din întreaga Germanie Occidentală.
Conform generalului Ion Mihai Pacepa execuția părintelui Zăpârțan a fost ordonată personal de Nicolae Ceaușescu: „Ceaușescu poate fi teribil de violent când are pică pe cineva. Curând după venirea sa la putere a simțit pentru prima dată gustul usturător al criticii publice, venită din partea unui lider emigrant român și reacția sa imediată a fost: "Omoară-l fără milă!". Omul care l-a criticat a fost Vasile Zăpârțan, un preot emigrant (greco-catolic) care trăia în Germania de Vest și care a denunțat cultul personalității lui Ceaușescu, atât în discursuri publice, cât și în slujbe bisericești.” (Ion Mihai Pacepa, Orizonturi Roșii, New York 1988, pag. 131)
ACC
