Ziua imnului naţional al României este sărbătorită oficial pe 29 iulie. În această zi, în timpul Revoluţiei de la 1848, ″Deşteaptă-te române!″ a fost cântat pentru prima dată. La originea imnului naţional al României se află poemul patriotic ″Un răsunet″, scris de poetul greco-catolic Andrei Mureşanu și publicat în urmă cu 170 de ani, la 21 iunie 1848, în revista „Foaie pentru minte, inima și literatură". Din 1990, aceste versuri, pe melodia unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele) a devenit Imnul de Stat al României, cunoscut sub titlul „Deșteaptă-te, române!"
Autorul versutirilor imnului național, Andrei Mureșanu, s-a născut în familia unui mic întreprinzător de confesiune greco-catolică din Bistrița, a studiat filozofia și teologia la Blaj, unde i-a avut profesori pe Timotei Cipariu și George Barițiu, coleg mai vârstnic și care îi va deveni prieten apropriat.
Începând cu anul 1938, Andrei Mureșanu va fi profesor la Brașov, unde Barițiu fondează primul ziar românesc din Transilvania, cu titlul „Gazeta de Transilvania”. Andrei Mureșanu va fi printre primi săi colaboratori la editarea ziarului, care apărea o dată pe săptămână. Astfel, Andrei Mureșanu a început să publice poeziile sale în revista „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, un supliment al ziarului „Gazeta de Transilvania”.
Poezia „Un răsunet”, publicată în urmă cu 170 de ani, la 21 iunie 1848, va fi pusă ulterior pe melodia unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele) și va deveni imn revoluționar în 1848, fiind numit de Nicolae Bălcescu „Marseilleza românilor”.
Mai târziu poezia va fi denumită „Deșteaptă-te, române!”
În 24 ianuarie 1990 „Deșteaptă-te, române!” a devenit imnul de stat al României.
Imnul de stat este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 și 11.
Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată, croiește-ți altă soartă,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani.
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!
Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
"Viața-n libertate ori moarte!" strigă toți.
Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire la Milcov și Carpați!
Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!
O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,
Și blastămă cu lacrămi în ochi pe orișicare,
În astfel de pericul s-ar face vânzători!
De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inima duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!
N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!
N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!
Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!
Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost'pământ!
ACC
