Autorul scrisorii este James Harrington, un jurnalist britanic, căsătorit cu “o atee înflăcărată”, inspirat fiind de alegerea “curajoasă” a fiicei sale de a deveni catolică.
“Dumnezeu şi religia nu au avut nici un rol în viaţa mea”, până când “fiica mea cea mare a decis să se boteze şi să devină catolică”.
Aşa începe scrisoarea publicată de cotidianul britanic Guardian pe 15 ianuarie a.c şi semnată de James Harrington, jurnalistul britanic care a imigrat în Franţa în 2009.
Botezat de mic, James a renunţat repede la religie, chiar dacă, spune el “eram de acord cu soţia mea ca fiica noastră să-şi poată alege viaţa pe care şi-o doreşte, cu excepţia de a se înrola în armată şi de a intra în mănăstire”. Apoi au descoperit că ea doreşte să primească botezul. “Acest lucru nu ar fi trebuit să fie o mare surpriză, deoarece în Franţa, am înscris-o la o şcoală catolică, doar pentru că un coleg m-a asigurat cu privire la calitatea excelentă a educaţiei. Şi pentru a fi sincer așa a și fost, nu ne-am plâns niciodată, dimpotrivă, am toate motivele pentru a-i mulţumi colegului”.
La şcoală, fata a cunoscut religia catolică, prin intermediul unui curs opţional ”şi cine ştie cât de mult curaj i-a trebuit pentru a ne spune ceea ce îşi dorea. Era clar că fiica noastră curajoasă şi drăguţă a meditat mult timp asupra credinţei până a luat decizia de-aș schimba viaţa”. James şi soţia lui, nu au lăsat-o să facă asta, înainte a de a discuta: “Fiica noastră ne-a vorbit despre Geneză, despre Naşterea Domnului, despre Răstignirea lui Isus, despre Rai. Noi însă despre teoria Big Bang-ului, despre prieteni, familie, mâncare, iepuraşul de Paşti şi viaţa modernă”.
Dar, după toate acestea, şi în pofida antipatiei noastre faţă de Dumnezeu şi Creaţie, ea a mai avut şi curajul de a ne spune în faţă şi mai presus de toate în faţa preotului că viziunea noastră despre lume, pentru ea nu era suficientă. Ea credea, dorea să fie botezată şi să devină catolică”, continuă James, care nu a rămas indiferent la convertirea fiicei sale: “Nu pot nega faptul că ceea ce ne-a zis fiica noastră, mie şi soţiei, nu ar fi schimbat itinerariul în care ne complăceam, indiferenţi de religie şi superficiali.
James descrie consecinţele convertirii fiicei sale: “Pentru mine, acesta însemna deplasări regulate pentru a asista la “lecţii catolice”. Mergeam la Liturghie duminica fără a şti când trebuie să mă ridic şi când trebuie să stau jos, sperând că preotul nu va veni la mine cu microfonul în timpul predicii”. Pe scurt, spune jurnalistul britanic: “pentru mine înseamnă un efort în plus, iar pentru soţia mea, o doză de frustrare. Dar acestea sunt toate pentru fiica noastră. A făcut un prim pas pe un drum pe care, în cele din urmă va trebui să-l parcurgă singură. Eu voi merge cu ea atât cât pot, dar ea ştie că este călătoria ei. Merge unde eu nu pot s-o urmez. Sper că data viitoare când ia o decizie finală în viaţă, să-şi amintească de momentul în care ne-a spus că crede în ceva, în care noi nu credeam. Şi că noi am crezut în ea”.
Scrisoarea lui James, aminteşte oarecum de istoria lui Thierry Bizot, intelectual francez care şi-a redescoperit credinţa după întâlnirea cu “iubirea unui Dumnezeu care nu este de neatins”, cum credea de mic, ci este reală. Povestea lui, narată în cartea Catholique anonyme, a fost ulterior preluată de către soţia sa, Anne Giafferi, regizor ateu, în filmul L’amore inatteso, lansat în cinematografe anul trecut. Filmul prezintă nu doar modul în care o persoană “normală”, în sensul de echilibrată şi puţin vulnerabilă, poate, contrar voinţei, să fie atinsă de credinţă, dar documentează şi existenţa unui curent anti-catolic în societate. Se dorește ca Biserica Catolică să fie adesea percepută ca fiind veche, complexată şi în afara modei, a spus Giafferi, dar în realitate ea este actuală, dinamică și pentru o adevărată viață.
Traducere: Liviu Ursu
Sursa:www.tempi.it
