Vatican: Audienţa generală de miercuri, 15 ianuarie 2014.
„Dragi fraţi şi surori,
Bună ziua!
Miercurea trecută am inițiat o scurtă serie de cateheze despre Sacramente, începând cu Botezul. Asupra Botezului aş vrea să mă opresc şi astăzi, pentru a sublinia rodul foarte important al acestui sacrament: el ne face să devenim mădulare ale Trupului lui Cristos şi ale Poporului lui Dumnezeu. Sfântul Toma de Aquino afirmă că cine primeşte Botezul este încorporat în Cristos ca şi mădular al său şi este asociat la comunitatea credincioşilor, adică la poporul lui Dumnezeu (cf Summa Theologiae, III, q. 69, art. 5; q. 70, art. 1). La şcoala Conciliului Vatican II noi spunem astăzi că Botezul ne face să intrăm în Poporul lui Dumnezeu, ne face să devenim mădulare ale unui Popor în mers, Popor pelerin în istorie.
Într-adevăr, după cum din generaţie în generaţie se transmite viaţa, tot la fel, din generaţie în generaţie, prin renaşterea din izvorul baptismal, se transmite harul, şi cu acest har, poporul creştin merge în decursul timpului, ca un râu care irigă pământul şi răspândeşte în lume binecuvântarea lui Dumnezeu. Din momentul în care Isus a spus cele auzite în Evanghelie, discipolii au plecat să boteze şi din acel timp până astăzi există o înlănţuire în transmiterea credinţei prin Botez, şi fiecare dintre noi este un inel din acest lanţ, un pas înainte, ca un râu care irigă. Aşa este harul lui Dumnezeu, aşa este credinţa noastră, pe care trebuie să o transmitem fiilor noştri, să o transmitem copiilor, pentru ca ei, când vor fi adulţi, să o transmită mai departe la copiii lor. Aşa este Botezul. De ce? Pentru că Botezul ne face să intrăm în acest popor al lui Dumnezeu care transmite credinţa. Este foarte important acest lucru: un popor al lui Dumnezeu care merge şi transmite credinţa.
În virtutea Botezului noi devenim discipoli misionari, chemaţi să ducem Evanghelia în lume (cf Exhort. Apost. «Evangelii gaudium», 120). «Fiecare botezat, oricare ar fi funcţia sa în Biserică şi gradul de instruire a credinţei sale, este un subiect activ de evanghelizare. Noua evanghelizare trebuie să implice un nou protagonism din partea tuturor, a întregului popor al lui Dumnezeu; un nou protagonism din partea celor botezaţi, a fiecărui dintre cei botezaţi» (ibid.). Poporul lui Dumnezeu este un popor discipol pentru că primeşte credinţa, şi misionar pentru că transmite credinţa. Aceasta o face Botezul în noi: ne face să primim harul. Şi credinţă înseamnă și transmiterea credinţei. Toţi în Biserică suntem discipoli, şi suntem astfel pentru totdeauna, pentru toată viaţa; şi toţi suntem misionari, fiecare la locul pe care Domnul i l-a încredinţat. Toţi: cel mai mic este şi misionar, iar cel care pare mai mare este discipol. Dar unii dintre voi vor spune: «Părinte, episcopii nu sunt discipoli, episcopii ştiu tot; Papa ştie tot, nu este discipol». Ei bine, chiar şi episcopii şi Papa trebuie să fie discipoli, pentru că dacă nu sunt discipoli nu fac binele, nu pot fi misionari, nu pot transmite credinţa. Aţi înţeles? Aţi înţeles aceasta? Este important! Noi toţi suntem discipoli şi misionari!
Există o legătură indisolubilă între dimensiunea mistică şi cea misionară a vocaţiei creştine, ambele înrădăcinate în Botez. «Primind credinţa şi botezul, noi creştinii primim lucrarea Spiritului Sfânt care ne conduce să-l mărturisim pe Isus Cristos ca Fiul lui Dumnezeu şi să-l numim pe Dumnezeu < Abbà>, Tată. Toţi cei care am primit botezul… suntem chemaţi să trăim şi să transmitem comuniunea cu Preasfânta Treime, pentru că evanghelizarea este o chemare de a participa la comuniunea trinitară» (Documentul final de la Aparecida, nr. 157).
Nimeni nu se mântuieşte singur. Este important: nimeni nu se mântuieşte singur. Suntem comunitatea celor care cred, suntem poporul lui Dumnezeu şi în această comunitate gustăm frumuseţea de a împărtăşi experienţa unei iubiri care ne precede pe toţi, dar care în acelaşi timp ne cere să fim «canale» de har unii pentru alţii, în pofida limitelor şi a păcatelor noastre. Dimensiunea comunitară nu este doar o «ramă», un «contur», ci parte integrantă a vieţii creştine, a mărturiei şi evanghelizării. Credinţa creştină se naşte şi trăieşte în Biserică şi în Botez, familiile şi parohiile celebrează încorporarea unui nou membru în Cristos şi în trupul său care este Biserica, poporul lui Dumnezeu (cf ibid., n. 175b).
Referitor la importanţa Botezului pentru Poporul lui Dumnezeu, este exemplară istoria comunităţii creştine din Japonia. Dar, ascultaţi cu atenţie. Această comunitate a suferit o grea persecuţie la începutul secolului al XVII-lea. Au fost mulţi martiri, membrii clerului au fost expulzaţi şi mii de credincioşi au fost ucişi. În Japonia nu a rămas nici un preot: toţi au fost expulzaţi. Atunci comunitatea s-a refugiat în clandestinitate, păstrând credinţa şi rugăciunea pe ascuns. Şi când se năştea un copil, tatăl sau mama îl boteza, pentru că noi toţi putem să botezăm. Când, după circa două secole şi jumătate – 250 de ani mai târziu – s-au întors misionarii în Japonia, mii de creştini au ieşit la suprafaţă şi Biserica a înflorit din nou. Au supravieţuit cu harul botezului lor! E ceva grandios! Poporul lui Dumnezeu transmite credinţa, botează copiii şi merge mai departe. Şi au menţinut, chiar şi pe ascuns, un puternic spirit comunitar, pentru că Botezul i-a făcut să devină un singur trup în Cristos. Erau izolaţi şi ascunşi, dar erau întotdeauna mădulare ale poporului lui Dumnezeu, mădulare ale Bisericii. Avem de învăţat atât de multe din această pagină de istorie! Vă mulţumesc!”.
Sursa:ro.radiovaticana.va
